Biblioteca Gheorghe Sincai din Oradea, evacuata prin ordin judecatoresc


Episcopia Greco-Catolica Oradea a obtinut un ordin judecatoresc pentru evacuarea Bibliotecii Judetene "Gheorghe Sincai" din Palatul Episcopal. Acesta este al doilea ordin obtinut de episcopie in interval de un an, insa primul nu a fost pus in aplicare intrucat reprezentantii institutiei de cultura au facut contestatie. Reprezentantii bibliotecii nu vor insa nici acum sa se lase evacuati, spunand ca vor contesta ordinul si de data asta. Cu toate acestea, ei au inceput sa impacheteze cartile, dar preconizeaza ca mutarea nu se va putea face mai devreme de martie 2006.

Biblioteca "Gheorghe Sincai" este a doua institutie publica din Oradea scoasa dintr-o cladire retrocedata prin ordin judecatoresc.

Scandalul dintre institutia de cultura si Episcopia Greco-Catolica a inceput o data cu retrocedarea Palatului Episcopal fostilor proprietari. Conflictul dureaza de mai bine de un an si a culminat in acest an cu intrarea reprezentantilor Episcopiei in sediul bibliotecii, cand au scos in gangul cladirii cartile si mobilierul.

Mai mult, autoritatile nu au facut foarte multe demersuri pentru rezolvarea acestui conflict, intrucat au amanat la nesfarsit gasirea unui nou sediu pentru institutia de cultura. O parte a bibliotecii a fost mutata intre timp intr-un nou sediu din centrul municipiului Oradea, proaspat renovat, insa o mare parte a sectiilor au ramas, din lipsa de spatiu, in Palatul Episcopal. Acum reprezentantii Episcopiei au cerut in instanta evacuarea bibliotecii si au avut castig de cauza. "Este a doua hotarare judecatoreasca pe care o avem. In cazul in care vor fi de acord sa se mute, nu o vom pune in aplicare", a declarat purtatorul de cuvant al Episcopiei Greco-Catolice, Florin Jula.

Intre timp insa Consiliul Judetean a reusit sa faca rost de un spatiu pentru mutarea bibliotecii. Este vorba despre o fosta cantina dintr-o unitate militara desfiintata, situata pe strada Armatei Romane din oras. Cu toate acestea, directorul institutiei de cultura, Mircea Popa, considera ca spatiul trebuie amenajat si mutarea cartilor va dura pana in primavara anului 2006. El a mai spus ca nu este de acord cu hotararea de evacuare. "Bineinteles ca vom face contestatie. Consideram ca este ilegala, dar este o hotarare judecatoreasca si nu avem ce face. Am primit deja o cladire si am inceput sa impachetam, insa acest proces dureaza pana in martie 2006", a adaugat reprezentantul bibliotecii. Acest termen nu ii multumeste si pe reprezentantii Episcopiei. "Mutarea se va face dupa un grafic stabilit intre cele doua parti, insa cu siguranta nu va dura pana in 2006", a completat Florin Jula.

.

25 Septembrie 2005

Vizualizari: 1032

Voteaza:

Biblioteca Gheorghe Sincai din Oradea, evacuata prin ordin judecatoresc 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE