De Sfanta Maria Mare - Pelerinaje religioase la manastiri

Azi, ca in fiecare zi de 15 august, credinciosii bisericilor crestine sarbatoresc Adormirea Maicii Domnului, trecerea Nascatoarei Mantuitorului in lumea cereasca a sfintilor lui Dumnezeu. Instituita pe vestigiile cultului Mumei Mari, din credintele precrestine, sarbatoarea se mai numeste Sfanta Marie Mare, sau Santamarie Mare, si cumuleaza o serie de datini din vechiul cult solar autohton, mai ales in zonele din nordul Transilvaniei. Conform traditiilor crestine, dupa Invierea lui Cristos, Maica Domnului a mai trait unsprezece ani. In scrierile evanghelice nu se afla decat o singura referinta la aceasta perioada din viata Sfintei Fecioare: "Toti acestia staruiau cu un cuget in rugaciune si in ceruri, impreuna cu femeile si cu Maria, mama lui Isus, si cu fratii Lui" (Faptele Apostolilor, 1,14). Dupa aceasta consemnare a prezentei Sfintei Maria in mijlocul apostolilor, in prima comunitate crestina din Ierusalim, din ziua Cincizecimii, Scriptura nu mai mentioneaza nimic despre viata Nascatoarei de Dumnezeu, celelalte detalii ajunse pana azi in practicile crestine fiind reconstituite pe baza traditiei.

Prin Sfanta Mama a lui Cristos, sarbatorita in fiecare an, pe 15 august, crestinii sarbatoresc inclusiv maternitatea umana. Prin nasterea Mantuitorului din Fecioara Maria, Dumnezeu si-a asezat Fiul in bratele fiecarei mame a pamantului sau, cum inspirat scrie un preot cu har, gandindu-se la fiecare nascatoare a lumii: "Dumnezeu insusi s-a asezat in bratele dumneavoastra. Puteti sa mai fiti iresponsabile cu asemenea povara in brate? Sa va ajute Dumnezeu si "La Multi Ani!" tuturor Mariilor".

.

14 August 2005

Vizualizari: 1931

Voteaza:

De Sfanta Maria Mare - Pelerinaje religioase la manastiri 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE