Mitropolitul Bartolomeu a refuzat convocarea la CNSAS


Mitropolitul ortodox al Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului, Inalt Prea Sfintia Sa Bartolomeu Anania, a refuzat sa se prezinte ieri la CNSAS. El a declarat ca a primit convocarea la Colegiul Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii in seara zilei de sambata, cand s-a intors in Cluj dintr-o statiune unde se afla pentru tratarea sanatatii.


Mitropolitul Bartolomeu a fost convocat la sediul CNSAS ieri, de la ora 12.30. Cererea de verificare a eventualelor dosare de Securitate ale inaltilor ierarhi ortodocsi a fost depusa de Forumul Civic Romanesc.


Mitropolitul a declarat, prin intermediul unei scrisori deschise, ca a inteles ca este invitatul unui ONG, caruia o "venerabila institutie de stat se grabeste sa ii stea la dispozitie". De asemenea, mitropolitul Bartolomeu spune ca aceste convocari ale unor membri ai Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane in preajma zilei cand aceasta biserica isi va alege patriarhul constituie imixtiuni inadmisibile in activitatea institutiei autonome care este Biserica Ortodoxa.


"Ca fost detinut politic, refuz sa cred ca "invitatia" CNSAS, care, practic, il someaza pe un om cu numeroase raspunderi publice sa se prezinte de urgenta pentru "audiere" la data precisa si ora fixa, poarta in ea rezonanta sinistrelor vremi cand puteam fi scos din celula oricand, ziua sau noaptea, si purtat prin besna ochelarilor negri spre a fi audiat de catre anchetatorii Securitatii", arata mitropolitul ortodox din Cluj in scrisoarea sa.

 

Claudiu Padurean

.

04 Septembrie 2007

Vizualizari: 1285

Voteaza:

Mitropolitul Bartolomeu a refuzat convocarea la CNSAS 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE