Papa a beatificat martirii spanioli

 


498 de preoti, calugari si calugarite ucisi de republicani in timpul razboiului civil au fost beatificati ieri de Papa Benedict al XVI-lea. Maine, guvernul de stanga spaniol doreste sa adopte o lege care condamna regimul generalului Francisco Franco.

Cel putin 30.000 de credinciosi, majoritatea pelerini spanioli, au participat ieri, in Piata San Pietro de la Vatican, la slujba de beatificare a 498 de martiri, victime ale persecutiilor religioase din timpul razboiului civil din Spania. Ceremonia religioasa a fost oficiata in limba spaniola de reprezentantul Papei Benedict al XVI-lea, cardinalul Jose Saraiva Martins, care a inceput cu citirea listei martirilor, ce include doi episcopi, 24 de preoti si 462 de calugari, trei diaconi si seminaristi si sapte laici.

Ei au fost ucisi in anii 1934, 1936 si 1937, la inceputul confruntarilor dintre nationalisti si republicani. Majoritatea episcopilor spanioli s-au deplasat la Roma pentru a participa la slujba de beatificare, cea mai mare din istoria Bisericii Catolice. Aceasta beatificare a provocat o polemica in mass-media de stanga din Spania, in timp ce guvernul socialist al lui José Luis Rodriguez Zapatero se pregateste sa introduca, marti, in Parlament o lege privind reabilitarea memoriei victimelor razboiului civil si ale dictaturii generalului Francisco Franco. Bunicul lui Zapatero a fost ucis in razboiul civil de catre fortele nationaliste. Conform istoricilor, in jur de 7.000 de clerici si calugari spanioli au fost ucisi de republicani in timpul razboiului civil (1936-1939), soldat cu peste 500.000 de morti din ambele tabere.


Dupa infrangere, 50.000 de republicani au fost executati de fortele nationaliste si zece de mii de persoane au fost intemnitate.

 

.

28 Octombrie 2007

Vizualizari: 618

Voteaza:

Papa a beatificat martirii spanioli 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE