Concerte in Saptamana Luminata organizate de ICR Istanbul

 

Corul de fete "Simbol" din Turda, sustine la Istanbul, in zilele de 13 si 15 aprilie 2007, doua concerte cu muzica speciala de Paste, in organizarea  Institutului Cultural Roman Dimitrie Cantemir. Primul concert are loc la Biserica Izvorul Tamaduirii, cu sprijinul Parintelui Silviu State, preotul paroh roman din Istanbul, iar cel de-al doilea, in Duminica Tomii, dupa sfanta liturghie, la Biserica romaneasca Sfanta Parascheva, ctitorie brancoveneasca din 1692. Concertele  oferite in primul rand diasporei romanesti, dar si prietenilor locali, iubitori de frumos, includ, alaturi de piesele religioase, precumpanitoare, si un potpuriu folcloric transilvanean.

Corul de fete "Simbol", format din tinere cu varste cuprinse intre 12-24 de ani, a fost infiintat in 1992 de catre Parintele Octavian Baies, parohul Catedralei din Turda, prezent la Istanbul. A participat la numeroase festivaluri si concursuri, cum ar fi "Icoana din sufletul copilului" la Bucuresti, Festivalul elevilor de la Neamtu, Concursul de muzica sacra de la Orastie, la Festivalul "Colind sfant" de la Cluj, la toate editiile Festivalului "Ioan Caranica" din Turda etc.

Corul se afla la al patrulea turneu in strainatate, dupa Bulgaria (1997), Germania (2003) si Grecia (2005).

.

11 Aprilie 2007

Vizualizari: 1902

Voteaza:

Concerte in Saptamana Luminata organizate de ICR Istanbul 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE