Se spune ca, in 1699, o icoana a sfintei Maria, aflata la Manastirea Nicula, ar fi lacrimat. Sute de mii de pelerini au venit atunci, sa se inchine icoanei cu MINUNEA.

Traim din sperante si speram in minuni, oricat ne-ar indemna, ratiunea altfel. Pe aici (in Germania, n.n.

) nu gasesti icoane pe sticla, dar poti sa le cumperi din Internet, la comanda sau en-gros. Icoane si termopane, in acelasi magazin virtual de bunuri made in RO.

Desacralizare sau spirit nou?

O expozitie itineranta in Germania sub numele „ Fragile lumi de sfinti – Pictura romaneasca pe sticla“ a incercat sa familiarizeze acum doi ani, publicul german, cu arta populara a picturii pe sticla romanesti. Muzeul orasului Kornwestheim (Ludwigsburg) a gazduit cele 130 de lucrari ale expozitiei, care apoi a poposit si in alte localitati din landul Baden-Württemberg. Presa germana a fost plina de elogii, de la localul Kornwestheimer Zeitung, pana la centralul Stuttgarter Nachrichten, care s-a referit la eveniment ca „o expozitie de mare clasa a iconografiei romanesti, a doua prezenta de 24 de karate a Muzeului din Kornwestheim, sub managementul plin de angajament al directoarei Irmgard Sedler, istorica de arta originara din Transilvania“. 

Specialista in antropologie culturala Dr. Sedler precizeaza: „Esential in iconografie este faptul ca nu avem de a face cu tablouri, ci cu un strop de austeritate si credinta, care se substantiaza“.  Afirmatia muzeografei imbraca in termeni de specialitate credinta populara in „minunea de la Nicula“. Daca sacrul si profanul sunt doua taramuri distincte, icoanele sunt poarta dintre ele prin care, din cand in cand, se prelinge cate o lacrima de sfant, dand veste lumii de-afara.  Slavismul si ortodoxismul stau sub semnul VESTII si al MINUNII, o cutremuratoare marturie literara in acest sens fiind cea dostoievskiana. Cu toata inclinarea spre stiinta si pragmatismul vremurilor contemporane, este imposibil sau pagubos a nega existenta unui „dincolo“ si a sacrului pe care, in general, il invocam la ananghie, in momente de esec, suferinta sau disparitie a celor dragi. „Inger si demon“ nu e doar o tema de roman, ci o dialectica a fiintei noastre spirituale, in prea rara atingere cu eternitatea, in dureroasa zbatere cu problemele existentei diurne. Si cati nu saruta cu gura sau degetul, intru speranta, o amuleta sau o icoana pusa la cap?

Zugravirea de sfinti

La origine, icoanele nu sunt tablouri, ci reprezentari ale primordialului sacru. De aceea, pictarea lor exclude originalitatea, se lucreaza  dupa izvod. Acest  izvor de inspiratie, model cu conotatii sfinte, era scos periodic de vechii mestesugari, pentru a se executa cateva lucrari, apoi izvodul fiind repus la pastrare. Fara respectarea fidela a proportiilor anatomice, dar echilibrate cromatic, modelele in circulatie dupa care se lucreaza au o vechime de 200-300 ani. Pe icoanele de sticla nu se semneaza, pentru ca lucrarile nu sunt originale si pot fi opera colectiva. Scrisul este chirilic, dar pictatul icoanelor fiind practicat si de analfabeti -caci nu toti ucenicii mesterilor stiau sa scrie- el s-a denaturat in timp, si nu intotdeauna se intelege numele sfantului sau al scenei reprezentate. De fapt, icoanele pe sticla nu sunt pictate, ci „zugravite“, acesta fiind termenul uzual pentru definirea acestui mestesug popular practicat pana in prima jumatate a secolului al XX-lea in Transilvania si, in parte, in Bucovina. „Cerul e colorat si plin de sfinti“ spune o vorba populara romaneasca, definind astfel o viziune care imbina temerea fata de supranatural cu increderea in bunavointa acestuia, concretizata in cromatica vesela a icoanelor pe sticla.

Iconari din inima tarii

Se spune ca, in Marginimea Sibiului „traditia si obiceiurile au ramas la fel de curate ca in vremuri de poveste“. In parte adevarat, oieritul a ramas ocupatie traditionala in zona, care incerca sa dezvolte si o atractie turistica speciala, cu pensiuni agroturistice in care oferta de „cas proaspat“ se imbina cu cea a unor rituri folclorice, cu radacini dacice si transgresand evenimentialul propus de ortodoxism. Ciobanii din Rasinari, Saliste, Tilisca sau Orlat sunt insa „in randul lumii“, cu afaceri prospere si comunicare via Internet si telefon mobil. In randul altei lumi, spirituale, sunt zugravii de icoane din Sibiel si din alte localitati ale Marginimii Sibiului, zona care a dat lumii pe Noica, Cioran, pe D.D. Rosca si Goga, pentru a cita doar cateva nume consacrate ale filosofiei, istoriei si literelor romanesti.

Expozitia itineranta „Fragile lumi de sfinti“ a inclus in tematica sa icoane pe sticla apartinand Colectiei Muzeului Civilizatiei Transilvane ASTRA din Sibiu si Muzeului Transilvan din Gundelsheim. Paleta de exponate a fost completata  cu  cruci de mana, pristolnice din lemn si piatra, stergare de icoane si marame de borangic. Directoarea Irmgard Sedler a fost, la vremea expozitiei, coplesita de amploarea interesului vizitatorilor germani si straini „care a ajuns pana la Maastricht si mai departe“, dupa spusele ei. Sa fie acest interes, si de o alta natura decat cea religioasa si estetica?

Icoane de leac

In Germania, in general in Europa, nu exista obiceiul sarutarii icoanelor. Prin acest gest ritualic, credinciosul se contopeste cu imaginea originara, de la care, se zice, primeste putere. Daca aceasta este valabil in Est, de ce n-ar fi si in Vest, s-au intrebat unii vizitatori. Prin extensie, putem vorbi de un efect curativ al icoanelor pe sticla? Un preot de spital din Germania utilizeaza icoane in scop de tratament si, se pare, cu experiente bune. Daruind bolnavilor la pat, chiar si simple carti postale cu ilustratii de icoane, el provoaca suferindul la contemplarea motivului primordial, adancirea in sine si in sacru. Iar aceasta DA  PUTERE. Un exemplu concret il reprezinta  icoana cu ridicarea la ceruri a Sfantului Ilie. Ea ilustreaza viata profetului care, intr-o zi, impotrivindu-se  poruncii primite de la Dumnezeu, si-a pierdut puterea intr-atat, incat un inger a trebuit sa-i aduca de mancare. Prin cainta si credinta, Sf. Ilie si-a redobandit puterea si s-a inaltat la ceruri intr-un car de foc.

Aceasta tema a fost si este indragita de pictorii populari de icoane, in Romania existand credinta ca Sfantul Ilie protejeaza oamenii de catastrofele vremii, recoltele, de furtuni si  vitele, de molimi. Prin extrapolare, aceasta imagine sugereaza drumul vietii fiecaruia dintre noi, plin de obstacole, greutati, dezamagiri, depresii, slabiciuni dar si ca putem primi puterea de care avem nevoie, pentru a le depasi si merge mai departe. Contemplarea imaginii divine dar si cea narcisiaca, a OMULUI  PE SINE  in oglinda, este prilej de reculegere si izvor de putere. Acestui act contemplativ, daca i se adauga cel interior dinamic -biblic si metaforic exprimat in „cu credinta sfarmi si muntii“- efectul poate fi de vindecare si noua vitalitate.
 
Berlin, Germania/Romanian Global News

.