Aflat in vizita la Bucuresti pentru primirea unei distinctii din partea Asociatiei Romane pentru Patrimoniu, parintele Bojan Alexandrovic (foto) a vizitat si redactia Romanian Global News si a fost de acord sa ne povesteasca cum mai stau lucrurile la un an de cand bisericuta romaneasca din Malainita a vazut lumina zilei.

De la ridicarea sa, cu mari impotriviri din partea autoritatilor sarbe si a clericilor Bisericii Ortodoxe Sarbe, bisericuta din Malainita a primit vizita a mii de oameni care au inteles pentru prima data in viata lor, unii batrani deja, cuvantul lui Dumnezeu. Slujbele desfasurate in limba lor materna, limba romana, i-a apropiat pe oameni de Dumnezeu si i-a ajutat sa inteleaga altfel credinta. Daca acest lucru poate insemna o actiune care trebuie pedepsita atunci parintele Bojan si enoriasii sai se pot numara printre martirii din oastea lui Hristos ce sunt haituiti pentru credinta, iar rasplata lor va fi de-a pururi.

RGN: Cum mai stau lucrurile la Malainita, la aproape un an de la ridicarea bisericii?

B.

A.: Putem sa-i multumim lui Dumnezeu ca in ciuda problemelor mari pe care inca le avem, biserica functioneaza, slujba este in fiecare duminica, la sarbatori, si asta inseamna ca lucrul s-a facut. Biserica stiti ca este ca o corabie in valtoarea vietii, si o bucata de cer pusa pe pamant. O corabie este mereu supusa incercarilor, de vanturi, de ploi, insa ea ajunge mereu acolo unde trebuie, daca trebuie. Noi ne luptam cu aceste probleme si din pacate ele vin din partea bisericii sarbe care se teme de noi, se teme ca oamenii intelegand cuvantul Mantuitorului vor veni din bisericile lor la noi.

RGN: Apropos de asta, ne povesteati ca sunt oameni care s-au intors la religie tocmai pentru ca inteleg ceea ce se spune in biserica acum. Povestiti-le si cititorilor nostri cum sunt oamenii acum.

B.A.: Pai sa va spun mai intai de toate ca multi dintre ei nici rugaciunea de inceput, adica Tatal nostru nu o stiau, nu o intelegeau. Am fost la o baba batrana (femeie batrana, n.n.) si i-am spus : Vrei sa iti citesc Tatal nostru pe romaneste sa vezi cum e rugaciunea, ce se zice ?  si ea s-a invoit. Pe slavoneste toti stiam ca se cheama Oce nas, iar romanii nostri il prefacusera pe romaneste Ocenasul . Cand i-am terminat de citit a exclamat mirata : Pai asta e Ocenasul ?!

O alta intamplare care m-a impresionat si pe mine a fost a unei babe (femei, n.n.) a carei familie m-a cautat pentru ca era bolnava, la pat, si sa vin sa-i citesc ceva ca sa moara linistita. M-am dus acolo sa o spovedesc si sa o impartasesc dar ea era convinsa ca dupa ce ii fac toate astea urmeaza sa moara, pentru ca niciodata nu intelesesera ce se spunea in acele rugaciuni de pe patul de boala si stiau ca oamenii mor apoi. Cand am ajuns langa ea s-a schimbat toata la fata, a inceput sa tremure si atunci mi-am dat seama ce tragedie se intampla in sufletele lor. Am linistit-o cu vorba si am indemnat-o sa asculte cu liniste ceea ce ii voi citi. « Baba, i-am zis, eu nu sunt Dumnezeu, nu pot nici sa iti dau nici sa iti iau zilele, asa ca stai mata cuminte si asculta ce-ti citesc eu aici ». Cand am inceput sa citesc rugaciunile pentru bolnavi, cu toate indemnurile acelea, Domnul sa te apere, Domnul sa te ridice, Domnul sa iti dea sanatate, ea a pornit sa rada ca un copil, s-a ridicat din pat cu fata luminata si a inteles ce zice rugaciunea si ca nu trebuia sa moara!  Va dati seama ca altfel ei stateau resemnati ca le-a citit popa de final si si-l provocau intr-un fel, prin letargia in care intrau ?!

Tot mai multi vin inspre biserica noastra acum, chiar si cei care la inceput au fost impotriva. Mie mi-e drag ca lumea voieste sa vina la noi insa e pacat ca inca se tem din cauza presiunilor care se fac.

RGN: Legat de aceste presiuni, decizia de demolare a bisericii s-a anulat cumva?

B.A.: Formal eu am de la Ministrul pentru Constructii o scrisoare prin care se cere autoritatii de la Negotin oprirea demolarii pana la iesirea aprobarii. Asadar formal, decizia de anulare a demolarii nu este eliberata pentru ca ministerul nu poate anula decizia. Numai primaria locala, autoritatile locale trebuie si pot sa ia aceasta decizie.

RGN: Stim insa ca, cu toate obstacolele puse in calea credinciosilor romani, ati mai sfintit inca doua locuri pentru viitoare bisericute. Cum au primit oamenii aceste initiative?

B.A.: Deocamdata, asa cum ati spus, doar am sfintit locurile si am pus niste cruci, nu am inceput nici o constructie. Cu voia lui Dumnezeu acum in primavara credinciosii vor incepe constructia. Sigur ca au fost bucurosi, nu le venea sa creada. Vreau sa va spun ca pana acum credeam ca numai cu Episcopul Iustin de aici din partea noastra avem probleme insa cum ca am sfintit un loc la Morava, in alta episcopie, am constatat ca lucrurile sunt generalizate. De exemplu am fost chemat sa ma ingrijesc de suferinta unei babe foarte bolnave pe care am spovedit-o si impartasit-o pe patul de moarte. Baba a lasat cu limba de moarte sa ma cheme pe mine sa o inmormantez, ca atat bucurie a avut si ea la finele vietii sa auda rugaciune in limba lu’ mumasa. Puteti sa va imaginati ca aceasta dorinta nu i-a putut fi respectata pentru ca preotul din sat a venit la sora ei si a amenintat-o ca daca ma cheama pe mine sa se gandeasca numai ca e femeie batrana, ca are nepotii plecati departe de casa si ca oricand, ori ei, ori ea, pot sa pateasca ceva. Femeia mi-a trimis scrisoare in care imi povesteste asta si ma roaga sa o iert ca i-a fost frica. Avea peste 70 de ani si va dati seama ca la varsta asta e usor sa sperii pe oricine. Se sperie ei si mai tineri. Si-apoi lumea din sat, oameni cu putina carte, s-au apucat si au presupus ca daca eu vin sa o inmormantez lumea din sat o sa vrea sa vin si la altii, si la altii, si preotul din sat n-o sa mai calce pe la ei, nu o sa-i mai ajute cand au nevoi. Va dati seama ca vorba asta s-a dus si la urechile episcopului din zona si acesta nu a fost prea fericit. Oricum cu sila si cu frica oamenii nu pot sa tina de nici una din bisericile noastre. Povestile astea umbla de la om la om si eu nu pot sa pitulez (ascund, n.n.) ceea ce se intampla, ca oamenii ma intreaba daca e adevarat ce aud.

RGN: Sunteti la Bucuresti in acest moment pentru primirea unui premiu. Stim ca ati fost gazduit la Patriarhia Romana. Ati apucat sa discutati cu inaltii ierarhi ai B.O.R, sa le povestiti direct ceea ce se intampla in realitate in Valea Timocului ? Stim ca pana acum au avut parte numai de comentariile sarbesti. Acum v-a ascultat cineva si pe dumneavoastra?

B.A.: Desi m-ar fi bucurat sa primesc o binecuvantare de la Prea Fericirea Sa Parintele Patriarh, nu fost posibil insa am avut discutii cu PS Ciprian, Episcop Vicar Patriarhal, coordonatorul sectorului Relatii Externe Bisericesti, si mi-e drag ca ei stiu de noi. Sunt bucuros ca sunt oameni care vor sa ne ajute asa cum sunt trist ca sunt fete bisericesti, frati de-ai mei, care sunt cu sarbii. Nu vreau sa spun prea multe insa poate s-a inteles acum cum stau lucrurile, au auzit si de la noi care e realitatea si eu sper sa fie bine de acum incolo. Sunt pentru prima data la Bucuresti si am avut bucuria sa vizitez cat de multe biserici am putut, din centru. Mi-a fost drag sa vad lume care se roaga in biserica si in tot ceasul din zi usile bisericilor sunt deschise si lumea se roaga in ele.

RGN: Chiar ne-ati povestit o intamplare. Sunteti de acord sa o povestiti si cititorilor nostri?

B.A.: Da. Eram in biserica patriarhala si ma rugam la icoane. O femeie a venit la mine sa ma intrebe ceva si i-am spus ca nu sunt de-al locului. Atunci m-a intrebat de unde sunt si eu i-am zis ca sunt de pe Valea Timocului. A, sunteti de la parintele Bojan?!  Pai eu sunt parintele Bojan, i-am raspuns. Cand a auzit asta i-a fost tare drag si mai ca vroia sa ma imbratiseze. M-a rugat sa o astept ca vrea sa imi dea ceva pentru biserca si s-a dus si a cumparat niste icoane si o candela pe care am sa o pun pe Sfanta masa. Mi-a dat si numele sa ma rog pentru ea si familia ei si atunci si eu am rugat-o sa se roage pentru noi. Mi-a zis ca nu mai e nevoie ca numele meu e dat deja la mai multe manastiri sa fie pomenit si ca se roaga, printre altele, si de sanatatea si puterea noastra sa ducem lucrul bun pana la capat.

RGN: Deci oameni simpli care nu va cunosc dar care au auzit de suferintele malainitenilor va incurajeaza, sunt alaturi cu sufletul.

B.A.: Da. Oameni cu suflet care inteleg problema si oricat de simpli sunt, sunt alaturi de noi prin rugaciuni. Femeia asta imi spunea ca de cand a auzit povestea noastra si-a propus sa vina si ea macar o data sa vada biserica de la Malainita. Sa ii dea Dumnezeu sanatate si putere ca o asteptam sa ne viziteze, asa cum asteptam orice credincios de pe intreg globul care iubeste credinta si crede in bunatatea lui Dumnezeu.

RGN: Sa intelegem ca Malainita va putea fi loc de pelerinaj?

B.A.: Numai cu voia lui Dumnezeu!

RGN: Va multumim pentru minutele acordate si va dorim numai bine si drum bun spre casa!

B.A.: Va multumim. Va multumesc si eu pentru ceea ce faceti si Dumnezeu sa ne aiba in paza lui pe toti!

In cadrul programului vizitei in capitala Romaniei, cu ajutorul oferit de Patriarhia Romana, Fundatia Nationala pentru Romanii de Pretutindeni si a redactiei Romanian Global News, parintele Boian a vizitat Parlamentul Romaniei, Muzeul Satului, numeroase biserici  din Bucuresti si a acordat mai multe interviuri, unul fiind acordat Televiziunii Romane.

Prin intermediul Romanian Global News, parintele Boian multumeste romanilor din intreaga lume pentru solidaritatea aratata cazului Malainita si roaga parohiile romanesti si asociatiile romanesti din intreaga lume sa stea alaturi de romanii din Timoc in lupta acestora de a avea liturghie romaneasca si a tine de Biserica Ortodoxa Romana.

 Bucuresti, Romania/Romanian Global News    

.