Ilie Ovidiu, noul preot al Manastirii Recea


Ilie Ovidiu, noul preot al Manastirii Recea

Ieri la Manastirea Nasterea Maicii Domnului de la Recea a avut loc slujba de hirotonisire a noului preot, ce va sluji de acum inainte in locul regretatului preot Arhimandrit Ioan Iovan, ce a incetat din viata pe data de 19 mai 2008, inainte de implinirea frumoasei varste de 86 de ani. Slujba a fost efectuata de un sobor de preoti impreuna cu I.P. Andrei, episcop al Alba Iuliei. Noul preot ce a luat locul parintelui Ioan se numeste Ilie Ovidiu, un diacon ales de insusi I.

P. Andrei al Alba Iuliei, deoarece a fost considerat un student foarte bun, ce si-a manifestat dorinta de a imbratisa viata monahala. "A fost un student foarte bun si daca si-a manifestat dorinta de a imbratisa viata monahala, m-am gindit ca este un baiat bun, evlavios, pregatit si demn de a fi urmasul parintelui Ioan", a declarat I.P. Andrei Andreicut, episcop al Alba Iuliei.

Parintele Ilie Ovidiu s-a aratat incantat de faptul ca a fost considerat demn de a sluji la Manastirea Recea in locul parintelui Ioan."A fost un moment emotionant, dar asa cum am spus si in scurtul meu cuvant, in locul parintelui Ioan Iovan niciodata nu va fi cineva suficient sau pe masura sa ajunga la o parte din valoarea lui, mai ales sa il egaleze vreodata. Am sa incerc din rasputeri sa fac fata cerintelor manastirii si mai ales ca maica stareta sa fie multumita la fel ca toata lumea. Insa cu ajutorul lui Dumnezeu vom reusi sa facem totul cum trebuie", a marturisit parintele Ilie Ovidiu.

Totodata, pe langa slujba de hirotonisire, s-a efectuat si ceremonialul parastasului de sase saptamani al parintelui Ioan Iovan, credinciosii ortodocsi rugandu-se pentru sufletul acestuia, deoarece este considerat un colos al religiei ortodoxe si unul dintre cei mai mari duhovnici ai Romaniei. Dupa ceremonialul parastasului din incinta bisericii, credinciosii in frunte cu I.P. Andrei al Alba Iuliei, impreuna cu un sobor de preoti au vizitat mormantul unde isi face somnul de veci marele duhovnic, si au oficiat inca o slujba de pomenire a acestuia. "Sunt sase saptamani de cand parintele Ioan Iovan, duhovnicul de la Manastirea Recea s-a mutat la Dumnezeu. Astazi, dupa datina noastra crestina am oficiat Sfanta Liturghie si parastasul pentru odihna sufletului lui. Ne-am adunat aici nu numai ca sa-i cinstim memoria, dar cred ca am intrat in comuniune cu parintele care sunt sigur ca a fost de fata la rugaciune. Trebuie sa ne rugam la Dumnezeu sa-i faca parte de odihna" a declarat pentru cotidianul Zi de zi  I.P. Andrei Andreicut episcop al Alba Iuliei.

Arina CORDUNEANU

.

04 Iulie 2008

Vizualizari: 1971

Voteaza:

Ilie Ovidiu, noul preot al Manastirii Recea 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE