Preotul de la unitatea de jandarmi a imobilizat un sofer beat


Preotul militar al Inspectoratului de Jandarmi Judetean Bacau, secondat de cantorul bisericesc de la Gruparea Mobila de Jandarmi, au urmarit si imobilizat un sofer care s-a dovedit a fi beat turta.

Ieri seara, in timp ce se intorceau dintr-o misiune la Onesti, parintele Ichim si dascalul au vazut un autoturism de teren care facea slalom pe carosabil. Slujbasii bisericii militare au anuntat imediat politia si l-au urmarit indeaproape pe soferul care credea ca toata strada ii apartine. Cei doi au stat pe urmele jeep-ului pina la intrarea in localitate Sarata, unde soferul a virat brusc dreapta. In viraj, soferul era cit pe ce sa intre in "fetitele" care isi desfasurau activitatea de zi cu zi in zona.

El a evitat prostituatele, dar nu a mai putut evita si santul, care i-a aparut amenintator in fata ochilor. Preotul si cantorul au coborit din masina si au incercat sa-l convinga cu vorba buna pe sofer sa nu mai continue cursa si sa vina cu picioarele pe pamint, pentru ca este mai sigur. Soferul, enervat de povetele celor doi barbati, a coborit amenintator din masina si s-a dus direct spre fetele bisericesti, pentru a le aplica o corectie. Parintele Ichim s-a vazut iar in ipostaza de a se apara si, astfel, din doar citeva miscari, l-a pus la pamint pe soferul turbulent si l-a imobilizat pina la venirea politiei. La sectie, in urma etilotestului, s-a dovedit ca soferul avea in singe o alcoolemie de 0,90 mg/l alcool pur. Soferului beat i s-a suspendat carnetul pe o perioada de trei luni si s-a mai ales si cu un dosar penal, pentru conducere sub influenta alcoolului.

De Alex Covaci

.

06 August 2006

Vizualizari: 987

Voteaza:

Preotul de la unitatea de jandarmi a imobilizat un sofer beat 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE