Biserica ieseana inchinata Sf. Alexandru si-a sarbatorit hramul


Parohia "Sf. Vineri" si "Sf. Ier. Alexandru" din cartierul iesean Alexandru cel Bun a sarbatorit ieri, 30 august, hramul bisericii. Aceasta parohie s-a infiintat dupa anul 1990, fiind inca in constructie.

"Inital s-a inceput o biserica foarte mare, ca o catedrala. Am facut demisolul, asta insemnand o constructie de la minus 7-8 metri. Slujim aici in demisol de aproape 5-6 ani, spatiul liturgic este generos, iar biserica propriu-zisa a ajuns la cota de 14 metri, in ceea ce priveste zidaria, balcoanele, cafasul, boltile, tot ce presupune o biserica. Acum speram sa facem turlele pe fata, intr-o saptamana-doua, iar in aceasta toamna sa le terminam, urmand ca in primavara, cand timpul si resursele ne vor permite, sa facem turla mare, centrala, pentru ca apoi sa o acoperim", a declarat pentru Radio Trinitas pr. Vasile Azamfirei, parohul bisericii cu hramul "Sf. Vineri" si "Sf. Ier. Alexandru" din Iasi. Constructia Bisericii "Sf. Vineri" si "Sf. Ier. Alexandru" din Iasi a inceput in anul 1994, iar pana in anul 1999 s-a construit demisolul. Ridicarea a inceput in anul 2000, aceasta fiind una dintre cele mai mari biserici din Iasi. Aceasta biserica va deservi o parohie formata din aproximativ 4.000 de familii.

.

30 August 2006

Vizualizari: 2058

Voteaza:

Biserica ieseana inchinata Sf. Alexandru si-a sarbatorit hramul 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE