Casa Sfantului Haralambie de la Iasi

Sfantul care apara de ciuma are in Iasi o singura biserica. Se pare ca aceasta a fost ridicata in anul in care Iasul a fost cuprins de o epidemie de ciuma. In jurul ridicarii lacasului circula insa alta legenda.

 

In Iasi, o singura biserica se afla sub ocrotirea Sfantului Haralambie. Se spune ca Sfantul Haralambie este protector impotriva ciumei, fapt dovedit si de iconografie, care il infatiseaza pe Sfant calcand in picioare ciuma, reprezentata ca un schelet.

Biserica aflata pe strada Octav Botez nr. 4 a fost ctitorita intre anii 1799-1804. In traditie circula doua legende ale Bisericii Sfantului Haralambie din Iasi. Se spune ca principalul motiv ar fi cel al unei epidemii de ciuma care a cuprins orasul moldav in anul 1799. De la parintele paroh Radu Branza am aflat ca „Biserica «Sfantul Haralambie» a fost construita cu peste 200 de ani in urma. Legenda spune ca ar fi ctitoria lui Gheorghe Leondari din Ianina. Se spune ca acest Gheorghe ar fi avut un frate cu numele Haralambie. Ambii erau militari. La un moment dat, Haralambie a devenit haiduc si Gheorghe a fost delegat sa-l captureze. Si intr-o astfel de lupta, Gheorghe si-a omorat fratele. Se spune ca pentru ca Dumnezeu sa-i ierte pacatul, a zidit aceasta biserica in memoria fratelui sau, biserica ce a primit hramul Sfantului Haralambie. Tot el a platit si clopotele bisericii, lasand cu limba de moarte ca toti cei care aud clopotele sa se roage pentru iertarea pacatelor sale si ale fratelui pe care l-a ucis“.


La „Sfantul Haralambie“ tinerii se implica in programe sociale si ecumenice

Astazi, Biserica „Sfantul Haralambie“ desfasoara o bogata activitate social-filantropica si ecumenica. Tot de la parintele Radu Branza am aflat ca de trei ani desfasoara un proiect prin care se ofera hrana batranilor defavorizati ai parohiei. Si mai interesant este ca tinerii de la raza parohiei si de la ASCOR sunt cei care duc mancarea batranilor. De altfel, tinerii de la „Sfantul Haralambie“ sunt foarte activi. „In 2004 au participat la Praga la o intrunire ecumenica, unde au fost prezente delegatii de tineri din mai multe tari europene“, a mentionat parintele Branza. Un alt parteneriat se desfasoara cu Bisericile evanghelice din Germania, tinerii facand vizite reciproce in cadrul acestui program. „Anul acesta avem programata o alta intrunire ecumenica pe teme sociale cu cei din Germania si evenimentul se desfasoara in colaborare cu Protopopiatul Iasi 1 si parintele Constantin Andrei care se ocupa indeaproape de proiect“, ne-a mai spus parintele Branza.

 

 

de Monica DUMITRESCU

 

.

09 Februarie 2006

Vizualizari: 1776

Voteaza:

Casa Sfantului Haralambie de la Iasi 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE