Conferinta nationala a Asociatiei Nationale a Surzilor din Romania

La sfarsitul saptamanii trecute, a avut loc conferinta Nationala a Asociatiei Nationale a Surzilor din Romania. La intalnirea care a avut loc la Busteni a participat, cu binecuvantarea Preafericitului Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, si parintele conferentiar universitar dr. Constantin Onu, consilier eparhial in cadrul Episcopiei Argesului si Muscelului.

Conferinta a avut ca scop prezentarea activitatii Asociatiei Nationale a Surzilor din Romania in intervalul de ani 2003-2005, alegerea presedintelui Asociatiei in urmatorii cinci ani, precum si a planului de lucru la nivel central pentru perioada imediat urmatoare. "Invitatia Asociatiei Nationale a Surzilor din Romania, adresata Patriarhiei Romane, se inscrie intr-o serie de demersuri care au avut ca scop apropierea celor doua institutii si care s-au materializat deja sub forma unui parteneriat in vederea elaborarii unui program national pentru asistenta sociala si religioasa a persoanelor surde din Patriarhia Romana si Diaspora, in scopul reglementarii actiunilor de cooperare in vederea organizarii cultice si a infiintarii de comunitati crestin ortodoxe ale persoanelor surde, prin pregatirea si autorizarea de personal specific, cunoscator al limbajului mimico-gestual, care sa-si desfasoare activitatea de asistare sociala si religioasa in cadrul acestor comunitati", ne-a declarat parintele consilier Constantin Onu.



Asociatia Nationala a Surzilor din Romania este parte asociata, alaturi de Facultatea de Teologie Ortodoxa "Sfanta Mucenita Filoteia" din Pitesti, in cadrul unui protocol incheiat in scopul reglementarii actiunilor de cooperare in vederea organizarii si infiintarii unui Centru de Cercetare si Promovare a limbajului mimico-gestual, materializat la momentul de fata sub forma unui program de master in Teologie - Comunicare prin limbajul mimico-gestual, care se va desfasura la Facultatea de Teologie Ortodoxa din Pitesti, incepand cu anul universitar 2009-2010.

In urma alegerilor desfasurate la aceasta conferinta, la care parintele Onu a participat in calitate de membru de onoare, domnul Mihail Grecu a fost ales cu majoritate de voturi pentru a ocupa functia de presedinte al Asociatiei Nationale a Surzilor din Romania.
Ciprian BARA

Sursa: ziarullumina.ro

.

15 Aprilie 2009

Vizualizari: 313

Voteaza:

Conferinta nationala a Asociatiei Nationale a Surzilor din Romania 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE