Hristos impartasit copiilor din toata tara


"Hristos impartasit copiilor" din toata tara

Ieri a inceput sesiunea de formare cu participarea reprezentantilor tuturor eparhiilor din tara si din strainatate, in vederea implementarii proiectului "Hristos impartasit copiilor", la nivelul intregii Patriarhii Romane. Prin hotararea Sfantului Sinod din sedinta de lucru de la inceputul lunii iulie a acestui an, implementarea proiectului a capatat o baza si un statul legal. Va beneficia si de o structura prin deschiderea unor birouri de catehizare atat la nivelul parohiilor, cat si la nivelul central al Patriarhiei Romane.

Proiectul este sustinut in tara noastra prin organizatia "World Vision Romania". Directorul acestei organizatii, doamna Anita Del Haas van Dijk, a deschis lucrarile seminarului printr-un cuvant de bun venit.

Domnia sa a schitat in linii mari preocuparile si istoricul implicarii organizatiei pentru implementarea acestor proiecte in tara noastra. A urmat cuvantul coordonatorului regional al proiectului, domnul James Morgenroth, dar si al inspectorului general scolar pe Religie, domnul Vasile Timis.

Didactica din scoala si catehetica de la Biserica

Acesta din urma a spus ca "educatia religioasa se focalizeaza pe doua rute, didactica din scoala si catehetica de la Biserica, care reprezinta de fapt proiectul. Pentru prima data, dupa 90 de ani, avem parte de un proiect foarte bine pus la punct care respecta rigorile. Ceea ce se intampla prin acest seminar este de fapt punerea unei pietre de temelie, astfel incat demersul sa se focalizeze pe cele doua rute de care vorbeam", a subliniat Vasile Timis.

S-a facut si prezentarea participantilor, moderata de Pr. Dr. Constantin Naclad, care este managerul national al proiectului "Hristos impartasit copiilor" si inspector pentru cateheza parohiala in cadrul Sectorului teologic-educational al Patriarhiei Romane. Domnul Bogdan Popescu, consilier patriarhal in cadrul Sectorului teologic-educational al Patriarhiei Romane, a rostit cuvantul de binecuvantare din partea Preafericitului Parinte Patriarh Daniel.

Seminarul National "Hristos impartasit copiilor" a continuat dupa masa de pranz cu dezbaterea asupra Ghidului Catehetic propus la acest seminar, dar si prezentarea proiectelor "Chanels of Hope" de catre Venera Botescu, manager in cadrul "World Vision Romania" si "Scholarship", de catre Violeta Moisa, director marketing in aceeasi organizatie.

Activitatea catehetica are o tripla semnificatie: misionara, pastorala si spirituala

Mesajul Preafericitului Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, transmis cu prilejul primului Seminar National "Hristos impartasit copiilor"

Activitatea catehetica, organizata prin noile birouri eparhiale de catehizare a tineretului, are o tripla semnificatie si importanta. In primul rand, aceasta activitate reprezinta o necesitate educativ-misionara, lucrarea Bisericii de transmitere a credintei noii generatii fiind o nevoie constanta si o datorie permanenta: "Lasati copii sa vina la Mine si nu-i opriti!" (Matei 19, 14 si Marcu 10, 14). Credinta curata, ancorata in valorile perene, este antidotul necesar unei societati afectate de o criza moral-spirituala profunda, de relativism si materialism.

In al doilea rand, aceasta lucrare reprezinta o necesitate pastorala, deoarece ora de Religie din scolile de stat risca sa fie redusa la asimilarea unor cunostinte intelectuale didactice. Cateheza parohiala are in vedere legatura copiilor cu o comunitate vie, marturisitoare si rugatoare, pentru ca predarea Religiei sa nu ramana un act de cultura despartit de cult.

Experienta liturgica si catehetica a credintei este foarte importanta, mai ales astazi, cand o multime de copii sunt lasati singuri acasa, intrucat parintii sunt plecati la munca in strainatate. Daca nici Biserica nu vine in ajutorul lor, integrandu-i in aceasta familie spirituala care este parohia, atunci cresterea copiilor va fi marcata de lipsa de afectiune parinteasca si de atmosfera de familie.

In al treilea rand, activitatea de catehizare este o investitie spirituala pe termen lung. Diferenta intre credinta crestina vie si umanismul secularizat se reflecta in faptul ca Biserica trebuie sa formeze caractere umane pentru toata viata si chiar mai mult: nu doar cetateni ai patriei pamantesti, ci si cetateni ai raiului sau ai imparatiei cerurilor. Am putea spune, deci, o investitie spirituala pentru eternitate.

Nadajduim ca birourile de catehizare a tineretului, infiintate cu aprobarea Sfantului Sinod (Temei nr. 1924/2008), vor trata cu responsabilitate si daruire aceasta intreita datorie - misionara, pastorala si spirituala - oferind copiilor si tinerilor romani, din tara si din strainatate, valorile religioase, morale si culturale perene ale poporului nostru.

Bunul Dumnezeu sa binecuvanteze pe toti cei ce ostenesc in aceasta nobila activitate de catehizare si de formare spirituala, astfel incat sa aduca multa lumina in suflete si sa contribuie la intarirea rugaciunii si a comuniunii fratesti in parohie, in familie si in societate, pentru sfintirea vietii pe calea mantuirii.

Educatie ortodoxa, la parohie

In toate eparhiile Bisericii noastre se vor infiinta birouri de catehizare a tineretului care vor coordona, la randul lor, activitatea catehetica din parohii. Inspectorii responsabili de cateheza parohiala pot fi clerici sau mireni. Fiecare parohie va infiinta un birou de catehizare care va organiza ore de cateheza la care preotii vor tine cursuri, diferite de cele de la ora de religie din scoli, pe baza ghidurilor catehetice "Hristos impartasit copiilor". Acestea nu inlocuiesc manualele de religie, ci reprezinta instrumente complementare de lucru de care preotii si catehetii au nevoie pentru a transmite copiilor, inca de la cele mai fragede varste, invataturile biblice si de a-i ajuta astfel sa atinga maturitatea intru credinta. Temele intalnirilor vor fi adaptate varstei si capacitatii de intelegere a copiiilor si a tinerilor.

Preotii care nu vor organiza aceste intalniri, din diverse motive, nu vor fi sanctionati, dar dezvoltarea si sustinerea acestor programe va constitui un criteriu pentru promovare.

George ANICULOAIE

.

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 2332

Voteaza:

Hristos impartasit copiilor din toata tara 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE