In aceasta zi ortodocsii si catolicii sarbatoresc atat moartea si ingroparea, cat si invierea si inaltarea la cer a Maicii Domnului. Traditia spune ca Apostolii au fost adusi pe nori pentru a fi prezenti la inmormantare. Nu se stiu cu exactitate nici anul, nici ziua cand a adormit Sfanta Fecioara. Numit in popor Santamaria Mare, praznicul este dedicat pomenirii mortilor. Fiindca Fecioara Maria este ocrotitoarea corabierilor, aceasta zi a fost decretata Ziua Nationala a Marinei.

 

Desi Scriptura pastreaza tacerea asupra vietii Sfintei Fecioare Maria dupa moartea Fiului sau, Sfanta Traditie si apocrifele ofera amanunte privind sfarsitul vietii sale pamantesti. Aceste relatari timpurii au fost integrate ulterior in imnografia ortodoxa, evidentiind importanta majora a acestui fapt minunat.

 

De faptul Adormirii Maicii Domnului aminteste apocrifa greaca atribuita Sf. Ev. Ioan si cea latina, intitulata Transitus Mariae (Adormirea Mariei), ambele datand din primele secole crestine. Aflam ca Dumnezeu a instiintat-o pe Fecioara Maria despre mutarea sa la cer, cu trei zile inainte, prin intermediul Arhanghelului Gavriil. Luandu-si ramas bun de la toti cei apropiati, Fecioara a petrecut aceste zile in priveghere si rugaciune, incredintandu-si in cele din urma sufletul in mainile Fiului Sau. Aceeasi Traditie spune ca Apostolii, aflati in acel moment in diferite zone ale lumii, au fost adusi pe nori pentru a fi prezenti la acest eveniment.

 

Dovada mutarii cu trupul la cer

 

Prin pronia divina, Sf. Toma nu a fost prezent la inmormantare, sosind trei zile mai tarziu. Intristat, a cerut sa se deschida mormantul, pentru a saruta pentru ultima data mainile Nascatoarei de Dumnezeu, dar, intrand, l-a aflat gol. Drept mangaiere, a aflat acoperamantul ei, marturie a mutarii cu trupul la cer, dupa cum va marturisi in 451 si Sf. Iuvenal al Ierusalimului. O alta traditie spune ca Toma a fost invrednicit sa vada cu ochii sai momentul ridicarii Maicii Domnului la cer, care i-a aruncat braul sau ca dovada impotriva neincrederii celorlalti apostoli. Sfintii Parinti vorbesc la inceput destul de rezervat despre ridicarea la cer a Sfintei Fecioare, subliniind caracterul tainic al acestui moment. Treptat, in Cuvantarile Parintilor Bisericii incepe a se afirma cu tot mai multa putere ideea ca dupa adormirea sa, Fecioara Maria a fost inviata de Fiul Sau si luata cu trupul in Imparatia Cerurilor. Caci nu putea suferi stricaciunea cea care Il nascuse pe Fiul lui Dumnezeu sau, cum spune Condacul Praznicului, mormantul si moartea nu o puteau tine pe Maica Vietii.

 

Dusa de ingeri in Imparatia Cerurilor

 

Inaltarea Maicii Domnului la cer nu trebuie privita insa ca un privilegiu al ei personal, caci, spre deosebire de Mantuitorul, nu a inviat prin propria sa putere, ci ea a fost dusa in Imparatia Cerurilor de catre ingeri. Cel care i-a dat binecuvantarea de a sta langa tronul dumnezeirii a fost Mantuitorul Hristos, ca o implinire a cuvintelor Sale ca oricine va implini cuvantul Domnului se va invrednici de vederea chipului lui Dumnezeu. Maica Domnului a trebuit sa sufere moartea, supunandu-se randuielii firii, caci si ea era din Adam.

Dar intrucat fusese curatita de pacat in momentul zamislirii lui Iisus, ea nu a putut fi tinuta de moarte, ci a fost preaslavita prin vointa si puterea Fiului Sau, care a chemat-o la El. Este ultima treapta a urcusului duhovnicesc, indumnezeirea, pe care trebuia sa o urce cea care a raspuns in permanenta: "Iata roaba Domnului. Fie mie dupa cuvantul tau." (Luca 1, 38)

 

De cand sarbatorim Adormirea Maicii Domnului

 

Originile instituirii acestui praznic in data de 15 august sunt incerte. Cel mai probabil, aceasta data marcheaza consacrarea unei biserici inchinate Maicii Domnului si nu ziua propriu-zisa a Adormirii. Pana la mijlocul sec. al V-lea, sarbatoarea a avut un caracter local. La jumatatea drumului intre Ierusalim si Betleem se intalneau procesiuni prin care se comemorau mai multe evenimente: nasterea lui Veniamin si moartea Rahelei, un popas al Mariei in drumul spre Betleem si un alt popas facut in drumul spre Egipt. Mai tarziu, la 15 august era oficiata o ceremonie la sanctuarul din Gradina Ghetsimani. In Apus, Adormirea Maicii Domnului este mentionata abia in sec. al VI-lea de Grigorie de Tours († 593). Data era insa variabila: in Egipt, Arabia si Galia era pomenita la 18 ianuarie, iar in Palestina si Grecia la 15 august. Ultima dintre acestea va fi adoptata de imparatul Mauriciu (582-602), care o va impune in tot imperiul. Sarbatoarea era precedata de o pregatire ce dura 40 de zile, timp in care crestinii locuiau in colibe improvizate pe valea Cedronului. Papa Teodor I (642-649), care era de origine ierusalimiteana, va adopta si el pentru Biserica din jurisdictia sa aceeasi data de praznuire.

 

Prohodul Maicii Domnului

 

In decursul timpului, in unele comunitati ortodoxe, slujba Adormirii Maicii Domnului a fost imbogatita cu o cantare deosebita, menita sa accentueze preacinstirea ei, si anume Prohodul Maicii Domnului. Aceasta cantare a fost alcatuita de Manuel din Corint la inceputul secolului al XVI-lea, dupa modelul Prohodului Mantuitorului, care se canta in Vinerea Mare. Generalizata mai ales in bisericile rusesti, a patruns si in spatiul romanesc, prin traducerea facuta, in 1820, de Ion Pralea. Aceasta cantare este incadrata in slujba de priveghere, cantandu-se in trei stari. La sfarsit, se iese afara si se inconjoara biserica cu un epitaf pe care este reprezentata Adormirea Maicii Domnului.

 

Daniela LIVADARU

.