Maria Egipteanca si drumul de la prostitutie la sfintenie


Maria Egipteanca si drumul de la prostitutie la sfintenie

Cuvioasa Maria Egipteanca este una dintre sfintele cele mai populare ale Bisericii Ortodoxe. Biografia ei, scrisa de patriarhul Sofronie al Ierusalimului, atrage si cucereste atat prin frumusetea stilului, cat mai ales prin inaltimea imaginii pocaintei pe care o zugraveste. Asezata in cea de-a cincea duminica a Postului Mare, praznuirea Sfintei Maria Egipteanca indeamna credinciosii sa-i imite vietuirea, curatindu-se de patimi prin luptele ascetice, cu incredintarea ca innoirea vietii si intoarcerea la Dumnezeu sunt posibile fiecarui om, oricat de cazut ar fi el la un moment dat.

Sfanta Maria Egipteanca a trait in primele veacuri ale crestinismului. Nu se cunoaste nici anul nasterii, nici cel al mortii sale.

Cercetatorii situeaza peregrinarea ei pe pamant undeva prin secolele V-VI, tinand cont ca cel care o descopera in pustie si ii face cunoscuta, ulterior, viata - monahul Zosima - a trait la cumpana secolelor V-VI.

Cea care avea sa devina "podoaba pustnicilor" s-a nascut in Egipt. Foarte probabil parintii sai erau crestini. Oricum, asa dupa cum reiese din povestirea vietii sale, a primit botezul in copilarie. La varsta de 12 ani si-a parasit parintii si a mers in cetatea Alexandriei. Aici a inceput sa duca o viata destrabalata, traind viata unei prostituate, desi refuza sa primeasca plata pentru modul acesta de viata. Imbratisand patima desfranarii, cautand sa atraga atentia cat mai multor barbati asupra sa, traia, in acelasi timp, in saracie, ca o cersetoare. Pentru a-si castiga cele necesare traiului, adeseori torcea calti. Saptesprezece ani i-a petrecut in felul acesta.

In vara anului in care ajunsese la varsta de 29 de ani, a parasit Alexandria si a mers la Ierusalim. Pretextul i-a fost oferit de pelerinajul unor tineri din Egipt si Libia, care calatoreau pe mare spre Ierusalim, pentru a participa la sarbatoarea Inaltarii Sfintei Cruci. "Pelerinajul" Mariei era insa de alta natura decat al celor carora li s-a alaturat: a considerat ca o astfel de calatorie i-ar putea sluji mai bine modului de viata pe care il ducea. Intr-adevar, platind cu trupul sau pretul calatoriei, a sedus multi tineri in drumul spre Ierusalim.

Bariera nevazuta de la intrarea bisericii

Cand a sosit sarbatoarea Inaltarii Sfintei Cruci, Maria s-a amestecat si ea din curiozitate in multimea care se indrepta spre biserica. Ajunsa in pridvorul bisericii si dorind sa vada Sfanta Cruce, a incercat sa intre inauntru odata cu ceilalti credinciosi. Nu a putut inainta decat pana la prag. Aici a simtit cum o putere nevazuta o opreste, oricat de mult se forta sa intre. Era, poate, pentru prima data in viata cand nu-si putea implini o dorinta. La inceput, a crezut ca e din cauza multimii si a mai incercat o data: in vreme ce altii intrau fara nici un efort, ea era din nou oprita. Dupa ce s-a straduit de mai multe ori, a obosit foarte tare si s-a asezat afara, langa biserica, sa se odihneasca. Stand aici, si-a dat seama ca din cauza vietii sale pacatoase este impiedicata sa intre in biserica si sa vada Sfanta Cruce. A inceput atunci sa planga cu amar. Vazand deasupra locului unde statea icoana Maicii Domnului, s-a rugat Nascatoarei de Dumnezeu sa-i ingaduie sa vada si ea Sfanta Cruce, promitand ca din clipa aceea isi va schimba cu totul modul de viata pacatos si ca se va duce acolo unde o va indruma aceasta pentru a face pocainta.

Primind incredintare in adancul sufletului ca rugaciunea i-a fost ascultata, s-a indreptat spre intrarea in biserica. De data aceasta, nu numai ca nu o mai oprea nimeni, dar simtea chiar cum i se usureaza accesul in biserica. Dupa ce s-a inchinat Sfintei Cruci, a revenit la icoana Maicii Domnului, rugand-o sa ii descopere unde anume sa mearga pentru a se pocai. A auzit atunci un glas din departare care i-a zis: "Daca vei trece Iordanul, buna odihna vei gasi!".

Plecand de acolo, cineva i-a dat ca milostenie trei monede. Cu acestea a cumparat trei paini. S-a indreptat dupa aceea catre Iordan. La biserica Sfantului Ioan Botezatorul de langa Iordan s-a impartasit cu Sfintele Taine. S-a dus apoi pe malul Iordanului, a mancat jumatate dintr-o paine, a baut apa din rau si a dormit noaptea aceea pe pamant.

In sfarsit, un om, dupa 47 de ani de singuratate

A doua zi, a trecut Iordanul si, rugandu-se Maicii Domnului sa ii fie totdeauna calauzitoare, a inaintat in desertul de dincolo de Iordan. Aici a dus o viata de mare asprime ascetica. Dupa ce i s-au terminat painile pe care le adusese, s-a hranit cu radacini si diferite plante care se gaseau in neroditorul desert. Cu timpul, si hainele i s-au rupt, nemaifiindu-i de nici un folos nici fata de frigul noptilor, nici fata de caldura zilei: "din pricina arsitei ardeam, iar din pricina gerului inghetam si tremuram, asa ca de multe ori cadeam la pamant si ramaneam aproape fara suflare si nemiscata", povesteste Cuvioasa Maria lui Zosima.

Insa, dincolo de conditiile naturale ale desertului, luptele cele mai mari, in primii saptesprezece ani, le-a dus cu patimile sale: "am petrecut saptesprezece ani in acest pustiu, luptandu-ma cu poftele mele nebunesti ca si cu niste fiare salbatice. Cand incercam sa gust din hrana, doream carnurile si pestii pe care ii are Egiptul. Doream bautura de vin, atat de placuta mie, caci am baut mult vin pe cand eram in lume. Aici insa nici apa nu aveam sa gust. (.) Dar cum iti voi povesti, parinte, gandurile care ma manau iarasi la desfranare? Foc se aprindea inlauntrul nefericitei mele inimi; toata ma ardea si ma atata spre pofta impreunarii".

Pentru a scapa de aceste chinuri, Cuvioasa Maria alerga de fiecare data la ajutorul Maicii Domnului, pe care o ruga sa o intareasca in aceasta lupta. Statea intinsa la pamant, plangand, pana ce simtea cum o lumina dulce ii alunga gandurile care o tulburau. Dupa saptesprezece ani de foc si grea lupta, ajutorul si ocrotirea lui Dumnezeu au facut-o sa nu mai simta asprimea vietii desertului, nici chinul patimilor.

Asa s-au scurs treizeci de ani, timp in care n-a intalnit nici o vietate, nici om, nici animal salbatic. La capatul acestor ani are loc intalnirea cu monahul Zosima. Era primul om pe care il vedea, dupa cei 47 de ani de cand trecuse Iordanul.

"Zosima, lupta care iti sta in fata este mai mare decat cea dusa pana acum"

Zosima era un monah. Pana la intalnirea cu Maria, viata lui fusese una linistita, fireasca s-ar putea spune: de la o varsta foarte frageda intrase in intr-una dintre manastirile Palestinei. S-a dovedit in toate ravnitor - in osteneala ascetica si in studierea cuvintelor Scripturii - incat a ajuns foarte cunoscut in cele duhovnicesti. Multi calugari veneau la el din manastirile invecinate pentru a-i cere sfatul. Mai mult, Dumnezeu l-a invrednicit de multe ori cu vedenii dumnezeiesti.
Ajuns la varsta de 53 de ani, a inceput sa fie nelinistit de un gand: se intreba daca ar exista cumva pe pamant un monah care sa-l intreaca in osteneala lui duhovniceasca si de la care sa invete ceva ce nu stia. Raspunsul nu a intarziat insa sa-i vina de la Dumnezeu: "Zosima, bine te-ai nevoit, atat cat era cu putinta unui om, si bine ai dus la capat pustnicescul drum. Dar lupta care iti sta in fata este mai mare decat cea dusa pana acum, desi n-o cunosti". Spre a cunoaste adevarul celor spuse, este indemnat apoi sa paraseasca manastirea sa si sa mearga la o alta, langa Iordan.

Neintarziat, Zosima se duce la manastirea care ii fusese indicata. Aici a descoperit monahi cu frumoasa viata duhovniceasca de la care a invatat foarte multe pentru inaintarea sa spirituala. Din dorinta de a se lupta mai mult cu propriile patimi si de a inainta pe calea virtutii, monahii acelei manastiri respectau un obicei vechi: in prima duminica a Postului Mare, se impartaseau la Sfanta Liturghie cu Sfintele Taine si mancau putin, cereau apoi binecuvantare de la staret, ieseau din manastire si, dupa ce treceau Iordanul, se desparteau unii de altii si se afundau in desert. Aici, fiecare se nevoia dupa puterile sale intregul Post si se intorcea la manastire in duminica Floriilor.

Zosima s-a supus si el obiceiului. A luat cu sine putina mancare, a trecut Iordanul si, strabatand pustiul, isi facea canonul sau de rugaciune. Noaptea dormea intinzandu-se putin pe pamant, acolo unde il apuca seara. Dis-de-dimineata pornea din nou la drum, alegand mereu locuri aspre pentru mers. Spera sa intalneasca un pustnic de la care sa invete ceva.

Intalnirea care avea sa-i schimbe viata lui Zosima

Dupa 20 de zile de mers prin pustiu, pe la amiaza, oprindu-se sa-si faca obisnuitele rugaciuni, a zarit la o oarecare departare o umbra ca un trup de om. Vedenia era cu trupul gol, innegrit de arsita soarelui; parul capului era alb si ii ajungea numai pana la umeri. Incredintandu-se ca nu este o inselaciune diavoleasca, ci are in fata un om, a inceput sa alerge dupa acela. Dar si acela, dandu-si seama ca Zosima vine spre el, a inceput sa fuga incercand sa se indeparteze. In cele din urma, Zosima l-a ajuns la un loc ce parea a fi un parau secat si a inceput sa-l roage pe acela sa vorbeasca cu el.

Atunci, cel urmarit i-a zis: "Parinte Zosima, iarta-ma, dar nu pot sa ma arat fetei tale pentru ca sunt femeie si nu am haine pe mine". Monahul s-a cutremurat auzind ca i-a spus pe nume si ca si stie ca el este preot. S-a gandit ca, intrucat nu l-a intalnit niciodata, numai harul lui Dumnezeu i-a putut descoperi acestea. I-a dat atunci femeii o haina de-a sa. Dupa ce au schimbat cateva cuvinte, intelegand ca aceasta are o viata duhovniceasca inalta, i-a cerut femeii sa-i povesteasca viata ei. Cu greu aceasta a raspuns rugamintii monahului.

Sfarsind istorisirea vietii ei, l-a rugat pe Zosima ca in anul urmator sa nu mai iasa din manastire in prima duminica a Postului Mare, iar in Joia din Saptamana Patimilor sa ia Sfintele Taine si sa mearga pe malul Iordanului, pentru a o impartasi.

"Ingroapa, parinte Zosima, trupul smeritei Maria"

Tot anul acela Zosima a asteptat cu nerabdare sa vina perioada Postului Mare. In Joia Cinei celei de Taina a luat intr-un potir Trupul si Sangele Domnului si s-a dus la Iordan, nerabdator sa intalneasca acea femeie sfanta. Cand a venit, aceasta a insemnat cu semnul crucii Iordanul si a trecut pe el ca pe uscat. S-a impartasit cu Sfintele Taine, dupa care si-a ridicat mainile la cer si a spus cu lacrimi: "acum libereaza pe roaba Ta, Stapane, dupa cuvantul Tau in pace, ca au vazut ochii mei mantuirea Ta". L-a rugat apoi pe Zosima sa-i mai implineasca o rugaminte: anul viitor sa vina din nou la locul unde s-au intalnit prima oara pentru a o vedea. A trecut din nou Iordanul ca pe uscat si a disparut in pustie.

Dupa trecerea si a acelui an, Zosima a iesit din nou odata cu ceilalti monahi in duminica intaia a Postului Mare si s-a indreptat spre locul unde o intalnise prima oara pe femeia sfanta. A gasit-o acolo, insa aceasta era moarta. S-a intristat atunci ca nu o intrebase nici macar cum se numeste. In timp ce el gandea acestea, a vazut scris pe pamant, langa trupul cuvioasei: "Ingroapa, parinte Zosima, in acest loc, trupul smeritei Maria". Tot din insemnarea de pe pamant a aflat batranul ca Maria murise chiar in noaptea in care se impartasise cu Sfintele Taine. Pentru ca pamantul era arid si nu avea unelte de sapat, a cerut unui leu care venise langa trupul Mariei sa sape acesta groapa. Cu ajutorul leului a implinit rugamintea Cuvioasei Maria, dand tarana taranei. Intors in manastire, a povestit tuturor calugarilor viata Sfintei Maria Egipteanca, iar, peste ani, intrucat circula prin viu grai, patriarhul Sofronie al Ierusalimului a asternut-o pe hartie.

Sfanta Maria Egipteanca este pomenita in Biserica ortodoxa pe 1 aprilie si in duminica a cincea a Postului Mare. Viata ei se citeste, de asemenea, in miercurea din saptamana a cincea a Postului Pastilor in cadrul Canonului cel Mare al Sfantului Andrei Criteanul, ca ilustrare a pocaintei pe care o propune canonul.

Sfantul Sofronie, biograful Mariei Egipteanca

Sfantul Sofronie s-a nascut in cetatea Damascului in anul 550. Daruit de Dumnezeu cu darul poetic, a facut studii stralucite si a ajuns profesor de retorica. Cu prilejul unui pelerinaj la Locurile Sfinte, a ramas in manastirea "Sf. Teodosie" de langa Betleem. Aici l-a cunoscut si s-a imprietenit cu monahul Ioan Moshu, cunoscut pentru scrierea pe care ne-a lasat-o: "Limonariul" sau "Livada duhovniceasca". Alaturi de prietenul sau, Sofronie a vizitat diferite centre manastiresti din Asia Mica, Egipt si Roma.

In anul 633 a calatorit la Alexandria si Constantinopol pentru a-i convinge pe patriarhii celor doua Biserici sa nu accepte erezia monotelita, pe care imparatul Heraclie incerca sa o impuna.
Ajunge patriarh al Ierusalimului in anul 634. Pentru apararea invataturii ortodoxe despre cele doua vointe ale lui Hristos, a alcatuit o Antologie cu 600 de texte din Parintii Bisericii, lucrare care nu s-a pastrat insa pana la noi.

Moare in anul 638, la putin timp dupa cucerirea Ierusalimului de catre arabi. Cu putin inainte de moartea sa, reusise sa negocieze cu Omar I recunoasterea libertatilor civile si religioase ale crestinilor si evreilor in schimbul platirii unui tribut.

Sfantul Sofronie a scris numeroase texte liturgice, omilii, texte teologice, hagiografice si poetice. Au ramas insa pana la noi numai "Viata Sfintei Maria Egipteanca", "Viata Sfantului Ioan cel Milostiv, patriarhul Alexandriei" si "Viata Sfintilor doctori fara de argint Chir si Ioan".
Este pomenit in Biserica Ortodoxa pe 11 martie.

Leul gropar

"Dupa ce a slavit pe Dumnezeu si a udat cu lacrimi trupul ei, a zis: "este timpul, smerite Zosima, ca sa savarsesti ce ti s-a poruncit. Cum vei face groapa, nefericitule, caci n-ai nimic in maini potrivit pentru asta!" (.) Si oftand din adancul inimii, si-a ridicat ochii si a vazut un leu stand alaturi de trupul cuvioasei si lingandu-i picioarele. Cand a vazut fiara,  s-a cutremurat, mai ales ca si-a adus aminte de cuvintele Mariei care a spus ca n-a vazut vreun animal salbatic. A facut deci semnul crucii, cu credinta ca puterea celei ce zace il va pazi nevatamat. Leul a inceput sa se apropie de batran, salutandu-l nu numai cu miscarile sale, dar si prin intentia pe care i-o arata. Zosima a zis catre leu: "de vreme ce, fiara, marea cuvioasa a ingaduit ca sa i se ingroape trupul, iar eu sunt batran si nu am putere sa fac groapa, caci nu am sapa potrivita pentru aceasta treaba, si apoi nu pot sa ma intorc atata cale ca sa aduc o unealta potrivita, fa asadar cu ghearele tale ceea ce trebuie, ca sa dam pamantului trupul cuvioasei". Si indata, la cuvantul batranului, leul a facut o groapa atat cat era de ajuns sa ingroape trupul. Dupa ce iarasi batranul a spalat cu lacrimi picioarele cuvioasei si dupa ce s-a rugat mult pentru toate, a acoperit cu pamant trupul ei. De fata era si leul. (.) Dupa aceea, au plecat amandoi: leul a plecat spre adancul pustiei, ca o oaie, iar Zosima s-a intors, binecuvantand si laudand pe Hristos, Dumnezeul nostru". (Sfantul Sofronie, patriarhul Ierusalimului, "Viata cuvioasei maicii noastre Maria Egipteanca")

pr. Bogdan DEDU

.

12 Aprilie 2008

Vizualizari: 1519

Voteaza:

Maria Egipteanca si drumul de la prostitutie la sfintenie 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE