Moastele Sf. Nectarie au ajuns la Galati

 

IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, IPS Efrem, Mitropolit de Ydra, Spetses si Eghina, PS Calinic, Episcopul Argesului, PS Timotei, Episcopul Aradului, Iernopolei si Halmagiului, si PS Casian, Episcopul Dunarii de Jos, au condus ieri procesiunea de reintroducere a moastelor Sfintei Parascheva in Catedrala mitropolitana din Iasi. In jurul orei 16.00, in cadrul unei frumoase ceremonii, moastele Sfantului Ierarh Nectarie au plecat catre Catedrala episcopala din Galati unde au fost asteptate cu evlavie, speranta si dragoste de credinciosii din orasul de pe Dunare. "Prin venirea la Iasi, Sf. Nectarie a devenit un sfant al romanilor si, in mod special, al orasului Iasi", a precizat IPS Efrem.



Din cauza ploii marunte si a temperaturilor scazute care se inregistreaza in aceste zile la Iasi, moastele Cuvioasei Parascheva au fost reintroduse ieri in Catedrala in jurul orei 13.00, si nu la ora 18.00, dupa cum era stabilit in program. Imediat dupa simpozionul dedicat Patriarhului Iustin Moisescu si dupa binecuvantarea noului an universitar al Facultatii de Teologie "Dumitru Staniloae", cei cinci ierarhi si peste 20 de preoti si diaconi participanti s-au indreptat catre baldachinul din curtea mitropolitana. Luand moastele Sfintei Parascheva si ale Sfantului Ierarh Nectarie, au pornit intr-o procesiune in jurul catedralei. Au participat la acest eveniment si Dumitru Oprea, rectorul Universitatii "Alexandru Ioan Cuza" din Iasi, dar si numerosi credinciosi veniti sa se inchine la moastele celor doi sfinti. Pe parcursul procesiunii, preotii au cantat fragmente din acatistele celor doi sfinti.

Din grija pentru pelerini

In timpul procesiunii, circulatia pe B-dul. Stefan cel Mare si Sfant a fost oprita.
Ajunsi in Catedrala, arhiereii si preotii participanti s-au inchinat la moastele celor doi sfinti, dupa care IPS Mitropolit Daniel a tinut un cuvant in care a explicat, mai intai, pelerinilor de ce moastele Sfintei Parascheva si ale Sfantului Nectarie au fost reintroduse mai devreme decat se prevazuse in Catedrala: "Intrucat vremea a devenit mai friguroasa si a inceput sa ploua am reintrodus in Catedrala moastele Sfintei Cuvioase Parascheva cu cateva ore mai inainte decat era prevazut in program pentru a proteja pelerinii de prea mult vant si de prea multa ploaie. Multumim Bunului Dumnezeu ca ne-a invrednicit ca in aceste zile de sarbatoare a Cuvioasei Parascheva sa traim bucuria simtirii harului iubirii preamilostive a Preasfintei Treimi, revarsata in sfintii lui Dumnezeu, si mai ales in sfintii pe care i-am venerat in aceste zile in mod deosebit: Sfanta Cuvioasa Parascheva si Sfantul Ierarh Nectarie de la Eghina, facatorul de minuni si vindecatorul de boli".

Fidelitatea pelerinilor arata puterea credintei

In continuare, IPS Mitropolit Daniel a vorbit despre evlavia credinciosilor care au stat pana la 30 de ore la rand pentru a trai bucuria intalnirii cu sfintii: "Aceasta rabdare, aceasta dragoste in asteptarea momentului intalnirii cu cei doi sfinti reprezinta in ele insele o dovada a lucrarii harului lui Dumnezeu. Am vazut o multime de oameni veniti de departe si nu singuri, ci insotiti de doi sau trei membri din familie, pentru ca au dorit ca intreaga familie sa fie binecuvantata si sa fie ocrotita de rugaciunile Sfintei Cuvioase Parascheva si ale Sfantului Ierarh Nectarie. Am vazut o multime de oameni care au marturisit ca in fiecare an vin aici, si de 15-20 de ani fara intrerupere. Aceasta ne da curaj si ne arata puterea credintei si frumusetea credinciosilor sau a fidelitatii oamenilor fata de Hristos, fata de sfintii Lui si fata de Biserica Sa".

Multumiri pentru aducerea moastelor Sf. Nectarie la Iasi

In jurul orelor 16.00, in timpul slujbei Vecerniei, moastele Sfantului Ierarh Nectarie au plecat in pelerinaj catre Catedrala episcopala din Galati. La ceremonie au participat, pe langa cei cinci ierarhi amintiti mai sus, preoti slujitori la Catedrala mitropolitana, preoti consilieri, dar si zeci de credinciosi care au umplut Catedrala din Iasi. Pentru inceput, IPS Mitropolit Daniel si PS Casian au citit fragmente din Acatistul Sf. Ierarh Nectarie. Au urmat cuvintele de multumire din partea IPS Mitropolit Daniel si IPS Mitropolit Efrem, si binecuvantarea ierarhului grec.


Numindu-l "parintele, fratele si prietenul nostru", IPS Mitropolit Daniel a multumit IPS Mitropolit Efrem pentru bucuria aducerii moastelor Sf. Nectarie la Iasi, adresand-i totodata invitatia de a mai veni si in alte randuri in capitala Moldovei.

"Sf. Nectarie a devenit un sfant al romanilor"

IPS Mitropolit Efrem si-a exprimat multumirea si emotia care l-au cuprins in aceste zile la Iasi, mentionand ca s-a simtit ca acasa, ca in Grecia. Inalt Prea Sfintia Sa a precizat si faptul ca moastele Sf. Nectarie au iesit pentru prima data din Grecia, infratind astfel cele doua orase, Eghina si Iasi.


"Este foarte greu sa exprimam acum sentimentele care ne invadeaza. In clipa in care am venit si am calcat pe acest pamant binecuvantat, istoric al Iasilor, am lacrimat in inima noastra. Vazand dragostea, multimea pelerinilor evlaviosi si iubitori de sfinti, am simtit ca ne aflam in Rai. Aceste clipe omenesti in care ne despartim sunt mai emotionante si este mai greu sa le exprimam. Sfantul Nectarie a iesit in pelerinaj pentru prima data in afara granitelor Greciei si ma bucur ca este cinstit cu atata evlavie. Acest lucru se datoreaza si faptului ca publicatiile Bisericii si postul de radio al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei au mediatizat acest eveniment cu mult timp inainte. Astfel a aflat Moldova, si tara intreaga despre aducerea moastelor Sf. Nectarie aici. Stim insa ca si inainte de venirea la Iasi a moastelor Sfantului Nectarie acesta era cunoscut in mod deosebit in parohia unde s-a ridicat o biserica in cinstea sa. Ieri (n.r.: duminica, 15 octombrie) am trait clipe cu totul minunate, supralumesti in timpul sfintirii altarului Bisericii "Sf. Nectarie". Cand am auzit imnul Greciei si al Romaniei in curtea bisericii, am lacrimat in inima noastra si am simtit mari emotii. Prin venirea la Iasi, Sf. Nectarie a devenit un sfant al romanilor si in mod special al orasului Iasi. Deja suntem uniti, Iasi si Eghina, deja simtim si traim fratietatea, simtim ca suntem mai apropiati decat inainte. Si noi, in Eghina si dumneavoastra. aici, in Iasi vom fi infratiti prin moastele Sfantului Ierarh Nectarie. Vom face rugaciuni reciproce, unii pentru altii, vom fi uniti in rugaciune, vom fi uniti in numele Domnului nostru Iisus Hristos", a spus IPS Mitropolit Efrem, precizand, de asemenea, ca iesenii, moldovenii si romanii vor avea de acum inainte, alaturi de Sf. Parascheva, inca un mijlocitor catre ceruri.

Sf. Nectarie se afla in vizita la Galati

Clerul si credinciosii din Galati s-au pregatit din timp pentru primirea moastelor. In cadrul unei ceremonii speciale la care au participat clerul, teologii, tinerii din eparhie, autoritati locale si militare, zeci de credinciosi, moastele Sf. Nectarie au fost depuse pe baldachinul special amenjat in fata Catedralei. "In amintirea sosirii la Galati a moastelor Sf. Apostol Andrei in anul 1996, suflarea crestineasca din municipiul nostru a asteptat aseara sosirea moastelor Sf. Nectarie de la Eghina, in dorinta de a rememora un mare eveniment duhovnicesc de acum 10 ani, dar si de a cinsti pe cel actual, imbinand intr-un fel viata a doi sfinti din istoria Bisericii Ortodoxe", a declarat vicarul administrativ al Episcopiei Dunarii de Jos, arhim. Daniel Oltean. Credinciosii din Episcopia Dunarii de Jos s-au inchinat moastelor Sfantului Ierarh Nectarie toata noaptea si o vor face si in cursul zilei de astazi, pentru ca in aceasta seara moastele Sfantului sa se intoarca in Grecia.


Episcopia Dunarii de Jos aniverseaza astazi 100 de ani de la punerea pietrei de temelie a Catedralei episcopale si zece ani de la sosirea moastelor Sf. Ap. Andrei in anul 1996. De asemenea, va fi oficiata slujba de resfintire a Catedralei episcopale.

 

Narcisa BALABAN

 

.

16 Octombrie 2006

Vizualizari: 3399

Voteaza:

Moastele Sf. Nectarie au ajuns la Galati 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE