O poarta catre Cer

 

Inalt Prea Sfintitul Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, inconjurat de un sobor de preoti si diaconi, a oficiat duminica, 9 iulie, slujba de sfintire a locului unde se va ridica Biserica Parohiei „Sfantul Voievod Stefan cel Mare“ din Iasi.

„Se pune temelie bisericii acesteia, intru slava lui Dumnezeu si a Mantuitorului nostru Iisus Hristos intru cinstea si pomenirea Sfantului Voievod Stefan cel Mare si a Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil“, a rostit Inalt Prea Sfintitul Mitropolit Daniel in cadrul slujbei de sfintire la care au participat aproximativ 500 de credinciosi si peste 30 de preoti. In cuvantul de invatatura, IPS Mitropolit Daniel a subliniat importanta nasterii unei biserici si a unei astfel de ceremonii religioase: „Este un moment de o deosebita binecuvantare sfintirea locului unei biserici, care trimite spre o binecuvantare si mai mare, sfintirea bisericii insasi, atunci cand va fi gata. Adica probabil peste doi sau trei ani. Aceasta slujba de inceput a lucrarilor de zidire a bisericii este o binecuvantare pentru toata zona aceasta.

Cand se zideste o biserica noua, se deschide o noua poarta a cerului prin care primim binecuvantari de la Dumnezeu. Dupa cum ati auzit in slujba aceasta de binecuvantare a locului si inceputului lucrarilor noii biserici, traim mai intens bucuria de a ne afla sub binecuvantarea lui Dumnezeu“.

De asemenea, IPS Mitropolit Daniel a explicat si motivele pentru care noul sfant lacas va purta hramurile „Sfantul Voievod Stefan cel Mare“ si „Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil“: „Am dat numele acestei biserici «Sfantul Voievod Stefan cel Mare» pentru ca el este romanul cel mai cunoscut in lume, ctitor de biserici si aparator al credintei si al Europei crestine. Acum, cand intram in Europa, intram ca popor a carui credinta s-a verificat prin jertfe multe, ca un popor care zideste altare. Pe stema tarii noastre se afla vulturul roman care tine crucea in plisc. Suntem, asadar, un popor purtator de cruce si de inviere. Acesta este programul nostru pentru viitor: crucea este simbolul credintei si al invierii, iar vulturul este simbolul demnitatii“.

 

„Cu milostivirea Maicii Domnului avem si noi bisericuta noastra“

La finalul slujbei, parintele Vilie Dorosinca, protopop al Protopopiatului 2 Iasi, a tinut sa multumeasca atat IPS Mitropolit Daniel, cat si tuturor credinciosilor care au oferit sprijin pentru infiintarea parohiei „Sfantul Stefan cel Mare“ din Iasi: „Ctitorirea unei biserici pe locul acesta pe care ne aflam acum s-a realizat la cererea credinciosilor din aceasta zona. In anul 2004, cand Biserica Ortodoxa il cinstea pe Sfantul Voievod Stefan cel Mare, credinciosii au cerut Inalt Prea Sfintiei Voastre si ati aprobat sa se ridice un lacas de inchinare in municipiul nostru in cinstea maritului Voievod. Vreau sa multumesc inainte de toate Inalt Prea Sfintiei Voastre pentru grija parinteasca pe care ati avut-o fata de noi. Pentru ca in orice greutate sau bucurie nascuta din momentele care s-au derulat pana acum ne-ati fost sfatuitor apropiat. De asemenea, multumesc autoritatilor locale si celor care fac parte din Consiliul Misionar Consultativ al Centrului Eparhial care lucreaza alaturi de membrii Adunarii Eparhiale, dar si bunilor credinciosi si preotilor din municipiul Iasi“.

 

Femei, copii si batrani din Podu Ros, dar si din alte zone ale Iasului au participat la slujba de sfintire si au ascultat in liniste predicile parintilor veniti in cartierul iesean si si-au aplecat capetele pentru a primi binecuvantarea IPS Mitropolit Daniel. Cei mai bucurosi au fost insa cei care si-au vazut visul implinit, de a li se ridica o biserica in zona in care locuiesc. „Era tare greu inainte. Mergeam si inca mai merg la Biserica «Sfintii Imparati Constantin si Elena». Am nepotei si nu este usor sa strabati cu ei pana la aceasta biserica. Acum, cu milostivirea Maicii Domnului, vom avea biserica aici, langa noi, aproape de casa. Si mai avem si un parinte tanar si vrednic si cred ca va ridica tare repede bisericuta noastra“, ne-a marturisit cu emotie Emilia Danila.

 

Dupa sfintirea locului Bisericii „Sfantul Stefan cel Mare“ din Iasi, IPS Mitropolit Daniel, inconjurat de soborul de preoti si de credinciosi, a sfintit Centrul de Asistenta Sociala „Sfanta Ecaterina“ a Protopopiatului Iasi 2. Incepand de astazi, in cadrul acestui centru, se va desfasura proiectul „Batranete fericita“, prin care 35 de varstnici vor primi cate o masa pe zi.

 

Monica DUMITRESCU

 

.

10 Iulie 2006

Vizualizari: 1657

Voteaza:

O poarta catre Cer 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE