Odoare sfinte in pelerinaj la Flamanzi

 

In orasul Flamanzi, judetul Botosani, la parohia "Sf. Ierarh Nicolae", pe 4 august, au fost aduse o icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului si o particica din lemnul crucii pe care a fost rastignit Mantuitorul Iisus Hristos. Aceste odoare sfinte au fost aduse de pr. Damaschin de la Manastirea Rasca, judetul Suceava, prin intermediul fratelui Petru Amarandei, unul dintre monahii acestei manastiri, originar din Flamanzi. Cortegiul a fost intampinat de pr.

paroh Nicolae Ursarescu, alaturi de un sobor de preoti si de primarul orasului Flamanzi, dr. Dumitru Micutaru. "Am fost cuprinsi cu totii de emotii, dar si de bucurie. Pe parcursul a trei zile, cat au stat la noi sfintele odoare, Biserica "Sf. Ierarh Nicolae" s-a dovedit a fi neincapatoare pentru credinciosii care au venit sa se inchine si sa participe la slujbele oficiate in aceste zile", ne-a declarat pr. Mihai-Marius Pijin, paroh la Biserica "Pogorarea Sf. Duh" din Flamanzi-Cordun, unul dintre preotii participanti. Cele trei zile in care icoana si bucatica de lemn din crucea sfanta au stat la Flamanzi au fost momente de rugaciune, de sarbatoare si de bucurie duhovniceasca. In fiecare zi s-au oficiat slujbe religioase, la care au fost invitati preoti slujitori de la parohiile din oras si din satele din jur, iar sute de oameni au venit sa se roage si sa se inchine. Luni, 6 august, in ultima zi, dupa oficierea Sfintei Liturghii, odoarele au fost duse la Manastirea Rasca.

 

 

.

08 August 2007

Vizualizari: 1024

Voteaza:

Odoare sfinte in pelerinaj la Flamanzi 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE