Programul cursurilor pentru obtinerea gradelor profesionale in preotie

185 de preoti participa in perioada 9-22 septembrie 2009 la cursurile organizate la Facultatea de Teologie Ortodoxa „Justinian Patriarhul“, pentru obtinerea gradelor profesionale in preotie. In urma examenelor, ei vor obtine calificativul pentru definitivat sau gradul II

La cursurile pastoral-misionare, organizate de Mitropolia Munteniei si Dobrogei, la Facultatea de Teologie Ortodoxa „Justinian Patriarhul“ in perioada 9-22 septembrie 2009 participa 185 de preoti din Arhiepiscopia Bucurestilor, Episcopia Buzaului si Vrancei, Episcopia Sloboziei si Calarasilor, Episcopia Giurgiului, Episcopia Dunarii de Jos, Episcopia Tulcii si Episcopia Alexandriei si Teleormanului.

Programul cursurilor pentru obtinerea gradelor profesionale in preotie de catre personalul clerical din cadrul Mitropoliei Munteniei si Dobrogei este urmatorul:

Ieri, 10 septembrie 2009, preotii au audiat doua cursuri: „Biserica Ortodoxa Romana, diaspora romaneasca si fenomenul migratiei“, sustinut de pr. prof. dr. Emanoil Babus, si „Necesitatea cunoasterii canoanelor si a legiuirilor bisericesti pentru viata religioasa“, de pr. lect. drd. Alexandru Gherasim.

Astazi, 11 septembrie, in program sunt prevazute doua prelegeri: „Atitudinea Bisericii fata de manifestarile oculte“ - pr. lect. dr. David Pestroiu si „Grija Bisericii pentru pastrarea formelor traditionale in arhitectura si pictura bisericeasca“ - pr. lect. drd. Alexandru Gherasim. Marti, 15 septembrie 2009, vor sustine prelegeri pr. prof. dr. Sterea Tache, „Prozelitismul contra-marturie crestina. Principii, metode si mijloace de prozelitism sectar“, si pr. prof. dr. Adrian Gabor - „Misiunea filantropica a Bisericii in trecut si astazi“.

Miercuri, 16 septembrie 2009, cele doua teme alese pentru discutii sunt: „Rolul si importanta Sfintei Liturghii in viata credinciosilor“ de pr. prof. dr. Nicolae D. Necula si „Ortodoxia si ecumenismul contemporan. Evaluarea dialogurilor in contextul Uniunii Europene“ de pr. conf. dr. Daniel Benga.

Joi, 17 septembrie 2009, alte cursuri vor fi sustinute de pr. prof. dr. Constantin Coman, „Probleme, metode si mijloace pastorale in societatea actuala: parohia din mediul urban si rural“, si pr. prof. dr. V. Raduca, „Provocarile lumii contemporane privind darul sacru al vietii: avortul, clonarea, ingineria genetica, eutanasia; Atitudinea Bisericii fata de avort, divort, abandonul de copii, droguri, homosexualitate“.

Vineri, 18 septembrie 2009, sunt prevazute doua prelegeri: „Ora de Religie: scopuri si obiective in educatia religioasa in contextul actual», sustinuta de pr. prof. dr. Vasile Gordon, si „Importanta predicii si a catehezei pentru pastoratie“, de acelasi profesor.

Luni, 21 septembrie 2009, vor fi sustinute prelegerile: „Rolul cantarii bisericesti in activitatea misionara a preotului si a profesorului de Religie“, de pr. prof. dr. Nicu Moldoveanu, si „Structura actuala organizatorico-administrativa a BOR si diaspora romaneasca“, de pr. prof. dr. Adrian Gabor.

Marti, 22 septembrie 2009, vor fi audiate ultimele cursuri: „Uniformitatea liturgica - suport al activitatii misionare a preotului. Inovatiile in cult - pericol in pastrarea unitatii de credinta“ - pr. prof. dr. Nicolae D. Necula si „Coordonatele teologiei ortodoxe romanesti. Raspunsuri la problemele contemporane“ - pr. lect. dr. Gheorghe Holbea.

Cursurile pastoral-misionare, obligatorii pentru preoti

Examenele de la finalul cursurilor vor avea loc joi, 24 septembrie, si vineri, 25 septembrie 2009. „Cursurile pastoral misionare au fost prevazute atat in vechiul Statut al BOR, cat si in cel nou, fiind obligatorii pentru preoti. Dupa 1990 s-a trecut la un sistem similar cu obtinerea gradelor didactice din invatamantul de stat. S-au modificat termenele la care se dadeau aceste examene. Daca, inainte, examinarea pentru definitivat se facea la cinci ani dupa intrarea in preotie, azi se poate da la doi, trei sau patru ani de la titularizare. In cazul in care acest termen de cinci ani a fost depasit, preotul respectiv poate fi sanctionat. Al doilea fel de cursuri este cel echivalent cu cele pentru obtinerea gradului II in invatamant. Metologia pentru gradul I nu are cursuri organizate periodic la centrele universitare teologice, ci presupune alegerea unui profesor indrumator cu care se pregatesc anumite subiecte. Ele se sustin la patru ani dupa obtinerea definitivatului“, ne-a declarat parintele Alexandru Gherasim, consilier Sectorul Invatamant si activitati cu tinerii din cadrul Arhiepiscopiei Bucurestilor.

Sistemul acesta de cursuri este prevazut intr-o hotarare a Sfantului Sinod din 2003, modificata pe 1 aprilie 2008 si intitulata „Metodologia pentru obtinerea gradelor profesionale in preotie de catre personalul clerical“. Aici sunt prevazute regulamente pentru organizarea acestor cursuri, titularizarea pe post, sustinerea examenului de capacitate preoteasca, numirea in parohie. In metodologie au fost prevazute si centrele de perfectionare care exista in tara. Ele sunt grupate pe mitropolii: Bucuresti, Iasi, Sibiu, Cluj, Craiova, Timisoara. La finalul metodologiei este programa-cadru pentru cursurile de definitivat si gradul II. (A. PAUNOIU)

Sursa: ziarullumina.ro

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 1638

Voteaza:

Programul cursurilor pentru obtinerea gradelor profesionale in preotie 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE