Protopopiatul Ploiesti are un nou sediu


Protopopiatul Ploiesti are un nou sediu

Incepand de ieri, 5 mai, Protopopiatul Ploiesti din Arhiepiscopia Bucurestilor isi desfasoara activitatea intr-un nou sediu. Acesta se afla in cladirea Palatului Culturii din localitate. Noua situatie a survenit in urma faptului ca vechiul sediu al protopopiatului a fost retrocedat Bisericii Greco-Catolice unite cu Roma.

"Avem o bucurie deosebita, pentru faptul ca pe 5 mai a.c. am inceput activitatea intr-un nou sediu. Palatul Culturii este invecinat cu Palatul administrativ al judetului Prahova, Hala Centrala, Casa de Cultura a Sindicatelor si Catedrala "Sf. Ioan Botezatorul". Aceasta situatie este datorata, in primul rand, inaltei binecuvantari a PF Patriarh Daniel, care ne-a acordat tot sprijinul si increderea. Demersurile au inceput in toamna anului 2007, cand personal, insotit fiind de dl Florin Serghei Anghel, presedintele Consiliului Judetean Prahova, am fost la PF Patriarh Daniel sa-i prezentam cateva oportunitati privind functionarea sediului Protopopiatului Ploiesti, pentru ca sediul vechi a facut obiectul retrocedarii, sustinuta de Biserica Greco-Catolica unita cu Roma. Dintre locatiile propuse, Parintele Patriarh a ales-o pe aceasta, in Palatul Culturii, mai ales ca in aceasta cladire functioneaza si alte institutii de cultura, si speram ca prin prezenta noastra, cu ajutorul lui Dumnezeu, si celelalte institutii se vor induhovnici in timp. Astfel, PF Parinte Daniel ne-a binecuvantat, iar autoritatile judetene ne-au aprobat, in cadrul Consiliului Judetean, acest spatiu. Este un spatiu format din sapte camere, adecvat activitatii de cancelarie a Protopopiatului Ploiesti. Sunt birouri pentru toti functionarii, la parter, iar la subsol avem un spatiu adecvat pentru depozitul de lumanari, colportaj si arhiva. Avem intrare separata, iar cel mai apropiat vecin al nostru este Biblioteca "Nicolae Iorga". Pe aceasta cale, aducem alese multumiri PF Parinte Patriarh, care ne-a acordat tot sprijinul, dlui Florin Serghei Anghel, cu care aveam o buna colaborare, in general, precum si tuturor consilierilor din Consiliul judetean, care s-au implicat in sustinerea demersului nostru", ne-a declarat pr. Gheorghe Lazar, care este protopop la Ploiesti din anul 1994.

 

Protopopiatul Ploiesti are in jurisdictie 82 de parohii si trei manastiri, dintre care 34 sunt in oras, iar 48 in partea de sud a judetului Prahova.

 

Protopopiatul Ploiesti exista inca din vremea lui Tudor Vladimirescu, in sustinerea acestei informatii existand insemnari de la 1821. De-a lungul anilor, a functionat in mai multe locuri, case parohiale, iar din 1950 pana in mai 2008 a functionat in imobilul de pe strada I. L. Caragiale, nr. 33, Ploiesti. (Narcisa Balaban)

 

.

05 Mai 2008

Vizualizari: 1016

Voteaza:

Protopopiatul Ploiesti are un nou sediu 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE