Anul 2010 a fost intampinat in bisericile Patriarhiei Romane de preoti si credinciosi prin rugaciuni de multumire pentru toate darurile primite de la Dumnezeu in anul ce a trecut, dar si de binecuvantare a anului ce tocmai a sosit.

In cuvantul rostit in noaptea dintre ani, in cadrul slujbei de Te Deum, PF Parinte Patriarh Daniel a subliniat ca aceasta rugaciune de la cumpana dintre ani are o insemnatate deosebita. Ea nu este una de traditie veche, dar are semnificatii profunde, traditionale.

Incepand din 2000, aceasta traditie de a se face rugaciune noaptea - nu doar ziua, dupa Sfanta Liturghie - la cumpana dintre ani este una sfanta si plina de folos duhovnicesc. Aceasta cumpana intre o perioada si o alta diferita de ea se sfinteste prin ru-gaciune.

„Noi ne putem ruga si multumi lui Dumnezeu si in timpul zilei de 1 ianuarie, dar mai plina de semnificatie este rugaciunea la miezul noptii, pentru ca la miezul noptii se trece de la o zi la alta; si la trecerea aceasta, la acest Paste al timpului - Paste inseamna trecere -, noi, cei trecatori , multumim lui Dumnezeu Cel netrecator; noi, cei ce vietuim in timp, multumim lui Dumnezeu Cel mai presus de timp; noi, cei ce vietuim in spatiu intr-un loc anume, multumim lui Dumnezeu Cel mai presus de spatiu; noi, cei din lume, multumim lui Dumnezeu Cel Care a creat lumea, ii poarta de grija, dar este mai presus de lume. Si aceasta multumire adusa lui Dumnezeu ca recunostinta si ca recunoastere a darurilor primite de la El are ca scop mantuirea“, a subliniat PF Daniel. De aceea fiecare an nou se numeste un an „al mantuirii“. De la nasterea Mantuitorului Iisus Hristos fiecare an este un an al mantuirii si, deci, noi multumim lui Dumnezeu, cerem iertarea pacatelor si cerem ajutorul de la El ca sa sfintim timpul vietii noastre ca timp al mantuirii.

Mantuirea nu inseamna doar izbavirea din dificultati, din necazuri, din boli, ci inseamna unirea oamenilor trecatori cu Dumnezeu Cel netrecator; inseamna eliberarea noastra din robia pacatului si intrarea in viata sfanta a lui Hristos, prin Sfantul Botez, prin Taina Pocaintei, prin rugaciune, prin fapte bune si prin impartasirea cu Sfintele Taine si, mai ales, cu Sfanta si dumnezeiasca Euharistie: „Cu trupul lui Hristos va-mpartasiti si din izvorul cel fara de moarte gustati“.

In Biserica e locul mantuirii

Biserica este locul in care se mantuiesc cei condamnati la moarte din pricina pacatului, caci „plata pacatului este moartea“. Dar cine se pocaieste de pacate si primeste iertarea se mantuieste. Sfantul Efrem Sirul a spus ca „Biserica este locul in care se salveaza, se mantuiesc cei condamnati la moarte“ - moartea ca despartire a omului de Dumnezeu prin pacat. „Noi, prin rugaciune, prin multumire, prin pocainta, prin impartasirea cu Sfintele Taine si prin savarsirea binelui, ne unim cu Hristos Imparatul Cel fara de moarte, care a biruit pacatul, a biruit iadul si a biruit moartea si ne-a unit pe noi cu Dumnezeu Tatal si ne-a ridicat in slava si in iubirea Preasfintei Treimi prin Inviere si prin Inaltarea Sa intru slava la ceruri“, a evidentiat Patriarhul Romaniei.

Anul mantuirii este anul in care folosim timpul dat de Dumnezeu ca un interval intre darul Lui - in primul rand, darul vietii - si raspunsul omului. In timp cadem in pacate si in timp ne ridicam. Si daca moartea ne gaseste in pacat, am pierdut mantuirea. Daca ne gaseste uniti cu Dumnezeu prin rugaciune, prin fapte bune, prin Sfintele Taine, atunci dobandim mantuirea. Sfantul Isaac Sirul citeaza pe Sfantul Efrem Sirul si spune: „Viata noastra pe pamant este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre si prin gandurile noastre“. Cat suntem inca in viata aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu cuvantul si cu gandul. Prin pocainta, prin indreptare, prin inceputul bun, corectam capitole din viata noastra, fraze din cartea vietii noastre, exprimari gresite, dar - spune Sfantul Isaac Sirul - „cand s-a incheiat viata noastra pe pamant se pune sigiliu pe cartea vietii noastre si nu mai putem indrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, si raman asa cum ne-a gasit ceasul mortii si ziua judecatii“. De aceea noi cerem „sfarsit crestinesc vietii noastre“ de la Domnul in fiecare Liturghie; „cealalta vreme a vietii noastre in pace si intru pocainta sa o petrecem“. Deci timpul pe care il avem la dispozitie poate sa fie timpul caderii sau timpul ridicarii - totul depinde de credinta si de vointa noastra; poate fi timpul rodirii sau timpul risipirii darurilor primite prin nasterea dupa trup: sanatate, inteligenta, frumusete, bunatate, la fel, darurile primite de la Botez - „pecetea darurilor Duhului Sfant“ - le putem inmulti sau le putem risipi. Si totul depinde daca sfintim timpul prin credinta, pocainta si fapte bune sau profanam timpul vietii noastre. Totul depinde de noi, de intensitatea rugaciunii, de intensitatea iubirii noastre fata de Hristos, fata de Sfanta Treime, fata de toti sfintii lui Dumnezeu si fata de semenii nostri.

Rugaciunea dintre ani pune in cumpana rostul vietii noastre pe pamant

Ea nu e o simpla trecere de la o ora la alta, ci se doreste o trecere de la o stare la alta, de la o stare mai putin buna la una mai buna. Sfantul Ioan Gura de Aur, intrebandu-se despre rostul vietii noastre pamantesti, trecatoare, zice: „Ce folos de viata aceasta pamanteasca, trecatoare, daca in ea nu ne ostenim sa dobandim viata vesnica netrecatoare?!“ Si cea ne-trecatoare se dobandeste prin rugaciune si fapte bune. Noi nu putem face fapte bune daca Dumnezeu Cel Bun - singurul bun prin natura - nu ne daruieste harul Sau. Noi traim din mila, din harul, din milostivirea lui Dumnezeu Care ne ajuta sa implinim in viata noastra voia Lui.

Si Sfantul Vasile cel Mare este o pilda - nu e o simpla coincidenta pomenirea lui la 1 ianuarie -, este o pilda de folosire a timpului mantuirii. In 9 ani, cat a fost episcop, a lucrat atat de mult, a scris atat de mult, a postit atat de mult, s-a rugat atat de mult si a aparat atat de mult credinta, incat 90 de ani nu ne sunt suficienti noua sa ne ridicam la masura lui. Atat de intens a trait timpul vietii crestine, ca timp al mantuirii, incat poate fi un model de sfintire a timpului, cu rugaciunea, cu fapta cea buna, cu lucrarea cea milostiva si cu lauda adusa lui Dumnezeu, a mai spus Preafericiea Sa. (Augustin P.)

Sursa: ziarullumina.ro

.