Amenintari cu moartea si la ortodocsi


Scandalul caricaturilor Profetului Mohamed sugereaza evolutia fundamentalismului islamic la un grad capabil sa puna Occidentul in conflict cu intreaga lume musulmana. Sursa majora de risc, regimurile teocratice din Orient, se bucura si acum de oarecare acceptabilitate. Suportand ororile unor regimuri totalitare de natura ateista, europenii nu au dezvoltat suficienti anticorpi pentru a face fata tendintelor fundamentaliste de natura religioasa. Cand e sa numim marile pericole pentru societate, ne gandim la comunism si la nazism, nu la teocratii.

Atmosfera incinsa din Orient pune in umbra tendintele fundamentaliste din imediata apropiere, evolutia integrismului ortodox aici, acasa.

Amenintari cu moartea la adresa "necredinciosilor" nu se profereaza doar in lumea islamica. Incep sa se multiplice si in Romania presiunile la adresa unor oameni care fac uz de rationalitatea si de civismul lor. Cand le privim la altii, de departe, par o oroare. Cand se intampla chiar langa noi, aproape nu sunt luate in seama.

Cel putin doua cazuri de acest gen s-au inregistrat in ultimul timp. La data de 1 februarie, in sediul Ligii Pro Europa a patruns un preot ortodox, aflat intr-o vadita stare de surescitare: ctitorul schitului din Targu-Mures, Padurea Budiului. Venise sa reproseze interesul pe care doamna Smaranda Enache, co-presedinta Ligii, l-ar fi aratat cu privire la existenta, sau nu, a avizelor de construire a schitului. Preotul a proferat amenintari cu moartea, spunandu-i ca va fi executata cand se va astepta mai putin. Desigur, precum alti necredinciosi, va pieri de spada de foc a lui Dumnezeu. Sau spanzurata, caci ii apara pe tigani si se leaga de biserica ortodoxa. in aceeasi logica sublima, preotul a sustinut ca Liga Pro Europa este totuna cu cifra 666, simbolul lui Satana, ca si Europa insasi, care a venit asupra tarii noastre numai cu tunuri, foc si sabie, asa ca meritam pedeapsa divina.

Un eveniment asemanator in continut, dar diferit stilistic, a avut loc la Buzau. Tinta, in acest caz, este profesorul Emil Moise, autorul, printre altele, a unei sesizari trimise inspectoratului judetean, prin care ceruse scoaterea icoanelor de pe peretii scolii unde preda. Argumentul profesorului nu este o noutate. Punerea icoanelor pe peretii scolilor de stat contravine libertatii de constiinta a copiilor. Autoritatile au obligatia sa protejeze libertatea de constiinta a acestora, ca si a tuturor persoanelor care lucreaza in institutiile publice. Este o regula logica intr-un stat secular, absenta, desigur, in institutiile islamice din Teheran ori Damasc. Nu o sa intru in adancimea temei. Ramane faptul ca in urma trimiterii acestei sesizari si transformarii ei intr-o informatie publica, domnul Emil Moise a primit un mesaj de amenintare. I se comunica, printre altele, urmatoarele: "Se spune ca in viata se primesc trei avertismente, dupa care esti eliminat. Primul a fost emisiunea TV, al doilea e mailul acesta, al treilea va urma. probabil o bataie data de necunoscuti si in final, un accident pe trecerea de pietoni.". Cuvintele care urmau subliniau sensul randurilor citate: o amenintare cu moartea, chiar daca intr-o maniera ocolita prin comparatie cu directetea ferma a cuvintelor adresate doamnei Enache.

Smaranda Enache si Emil Moise au facut, fiecare, gestul elementar sa depuna o plangere la procuratura pentru aceste amenintari cu moartea - pedepsite de Codul penal. Spun "elementar", caci tendintele criminale ce cresc din ideile religioase fundamentaliste, ortodoxe sau de oricare credinta, trebuie sufocate in fasa. Necesitatea unei reactii ferme e motivata nu doar de natura oribila a amenintarilor, ci si de nevoia de a lupta cu contextul in care acestea apar. E limpede ca ele nu sunt doar manifestarile unor dezaxati. Ci expresia unei evolutii obscurantiste care a evoluat ca un bulgar de zapada, depasind cele mai nebanuite limite. In scolile Romaniei, aceleasi unde se insiruie icoane, dosarele cu proiecte Phare sunt sfintite de preoti inainte de a fi trimise la Delegatia europeana. O fi dreptul unor locuitori ai Pamantului sa faca incantatii la vederea avioanelor, cand le descopera pe cer. Dar in nici un caz nu este dreptul cadrelor didactice din Romania sa transforme scolile unde predau in focarul acestui obscurantism grosolan.

Tot ceea ce am amintit anterior se explica prin ascendenta mai generala a intolerantei religioase la nivelul discursului public. Persoanele care profereaza amenintari cu moartea la Targu Mures si la Buzau nu fac decat sa puna in practica ideile fundamentaliste ale unei noi generatii de intelectuali ortodoxizanti, adevarati incitatori. Alte personalitati care au acces in media se fac partasi la aceasta evolutie extrem de periculoasa prin tacerea lor.

 

.

22 Februarie 2006

Vizualizari: 1611

Voteaza:

Amenintari cu moartea si la ortodocsi 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE