Zilele trecute am facut un experiment pedagogic nu lipsit de interes. In cadrul universitatii de vara, pe care o conduc la European College of Liberal Arts din Berlin, am consacrat o dimineata intreaga discutarii "Catehismului unui revolutionar" al lui Serghei Neceaev si a utilizarii sale in disputa dintre Marx si Bakunin in cadrul primei internationale socialiste. Interesant este ca, in mod cu totul independent, in toate cele patru grupe in care ne-am impartit studentii, s-a discutat despre Al-Queda si similitudinile dintre textul nihilistului rus si mentalitatea teroristilor islamisti din zilele noastre. Desigur, de multa vreme eram convins de relevanta "Demonilor" lui Dostoievki pentru intelegerea fenomenului terorist actual, dar puteam sa cred ca este in fond o obsesie personala, impartasita, eventual, de un Andre Glucksman cu al sau "Dostoievski in Manhattan", publicat imediat dupa atentatele din 2001. Faptul ca in mod spontan si complect necoordonat alte treizeci de persoane au vazut aceeasi legatura, m-a pus din nou pe ganduri si -de ce sa nu marturisesc?- mi-a dat, ca sa zic asa, apa la moara.

Sa reamintim insa pe scurt despre ce e vorba. Nascut in 1847, Neceaev se impune ca o figura majora a radicalismului revolutionar la sfarsitul anilor 60 si reuseste sa castige increderea lui Bakunin, exilat la Geneva si aureolat de gloria trecutelor sale inspravi (congresul natiunilor oprimate de la Praga in 1848, revolutia de la Dresda din 1849, anii de inchisoare in Rusia si evaziunea din Siberia in 1857). Teoretician inveterat al celei mai extreme forme de anarhism, Bakunin este sedus imediat de energia destructiva a junelui activist venit tocmai din Rusia. Primitivismul personajului si lipsa lui de scrupule sunt chiar elemente care explica aceasta fascinatie. Pentru boierul Bakunin, aristocrat revoltat si scapatat, tipul cel mai autentic al revolutionarului rus este infractorul si banditul, hotul de cai si spargatorul de banca. Mereu ii pomeneste in scrierile sale pe Stenka Razin si Emelian Pugaciov. De altminteri, la celalalt capat al spectrului ideologic, Joseph de Maistre, marele ganditor contra-revoltionar, era si el de parere ca in Rusia revolutia va fi opera unui "Pougatcheff d'université", lucru confirmat de istorie intr-un fel atat de dramatic.

Dar, pentru moment, suntem inca in 1869-1870: in ciuda Comunei din Paris si a agitatiei suscitate de apelurile bakuniniste si de intrigile neceaeviene, regimul tarist ramane ferm pe pozitii. Nimic nu se clinteste in marele imperiu de la Rasarit. Atata doar ca asociatii lui Neceaev ucid un om, pe Ivanov, student la Academia de agronomie din Moscova, care indraznise sa puna la indoiala autoritatea celui care pretindea a fi emisarul Internationalei socialiste. Este ceea ce va deveni foarte repede cunoscut sub numele de "afacerea Neceaev". Doua texte contemporane au discutat pe larg acest episod in care se combina crima, impostura si fanatismul revolutionar: "Demonii" lui Dostoievski si raportul lui Marx despre activitatile lui Bakunin prezentat la congresul de la Haga. Cu aceasta ocazie devine public si "Catehismul unui revolutionar" al lui Neceaev.

Utilizand un limbaj plin de referinte religioase, Neceaev spune din capul locului ca revolutionarul este un om "consacrat", un om dedicat unei singure cauze, un "damnat" fara nici o alta legatura umana. Singurul sau scop in viata este distrugerea ordinii existente. El este un fel de monah al unei noi religii, un ascet si un luptator gata sa-si sacrifice viata in orice moment, intocmai ca martirii noului terorism. O alta similitudine izbitoare este structura organizatorica preconizata de Neceaev si realizata de Al-Queda, si anume reteaua de celule teroriste independente. Este ceea ce numeam intr-un articol mai vechi "ubicuitatea reticulara" a terorismului actual.

Evident, radicalismul revolutionar din Rusia secolelor trecute era in principiu ateu, in vreme ce terorismul islamic se situeaza intr-o perspectiva explicit religioasa. Dar activismul neceavist era la randul sau un fel de religie seculara, o religie atee. Este asta suficient pentru a pune un semn de egalitate intre cele doua fenomene? Fireste ca nu. Terorismul islamist izvoraste insa si el dintr-un sentiment de frustrare, de alienare si de lipsa a radacinilor. El reconstruieste o identitate islamica imaginara pentru uzul celor rupti de traditie. Ca si nihilismul rus, el este o ideologie a resentimentului.

Istoria se repeta, dar s-ar parea ca se repeta in forme din ce in ce mai sinistre. Acum lumea intreaga risca sa devina scena unei spirale a violentei teroriste si a contra-violentei guvernamentale, asa cum s-a intamplat intr-o Rusie in care spiritul lui Neceaev sfarsise prin a castiga partida.

.