De la Cruce la inviere

 

Pentru crestini, a serba Pastele inseamna a impropria Patimile, Rastignirea si Invierea lui Hristos. Prin participarea la sfintele slujbe din Saptamana Mare suferim impreuna cu Hristos pentru ca sa ne bucuram impreuna cu El prin Inviere.

Desi Biserica Ortodoxa insista pe importanta si folosul postului, slujbele randuite in aceasta perioada sunt pline de speranta si optimism. Pentru a invia, Iisus Hristos si-a asumat de buna voie suferinta si S-a smerit, fiind scuipat si batjocorit. Prin aceasta, Domnul nostru Iisus Hristos ne descopera intelesul si profunzimea iubirii.

Nu exista dragoste fara sacrificiu! Iubirea Sa este indelung rabdatoare. Evanghelia de la Ioan, in capitolul 13, ne spune ca Mantuitorul Iisus Hristos, iubind pe ai sai cei din lume, i-a iubit pana la sfarsit.

 

Nu putem sa intelegem semnificatia profunda a Invierii Domnului fara sa parcurgem impreuna cu El Drumul Crucii. Exista doua moduri de a serba Pastele: unul exterior, prin care ne bucuram alaturi de cei dragi de prinoasele pregatite, altul interior, duhovnicesc, care presupune traire in Hristos. Trairea duhovniceasca presupune bucuria exterioara, si nu invers. A reduce sarbatoarea Invierii Domnului strict la biologic, la mancare si la bautura inseamna a limita semnificatia acestui praznic al praznicelor. In noua sa carte "Foame si sete dupa Dumnezeu", Preafericitul Parinte Patriarh Daniel sintetizeaza intelesul si folosul postului. Intaistatatorul Bisericii Ortodoxe Romane subliniaza faptul ca in timp ce in diferite tari unii oameni se imbolnavesc de obezitate sau mor prematur din cauza excesului de hrana, in alte tari multi oameni mor prea devreme din cauza saraciei si a foamei. In acest sens, postul restabileste echilibrul intr-o societate secularizata si dezorientata. Un intelept se ruga astfel: Doamne, da paine celor ce au prea multa foame! Si da-le foame de Tine celor ce au prea multa paine! Hrana biologica nu este un scop, ci o necesitate si nu reprezinta ultima realitate: Nu numai cu paine va trai omul, ci cu tot Cuvantul care iese din gura lui Dumnezeu (Mt. 4,4). Daca hrana biologicului reprezinta doar o necesitate, impartasirea cu Hristos, Painea cea Vie, este scopul si cununa Drumului Crucii, al postului: Eu sunt Painea cea Vie, Care s-a pogorat din Cer. Cine mananca din Painea aceasta viu va fi in veci (Ioan 6, 51).

 

Tristetea se transforma in bucurie

Sambata Mare leaga Taina Crucii de Invierea lui Hristos si transforma tristetea in bucurie. Desi este o slujba de inmormantare, in troparele Deniei Prohodului predomina speranta si bucuria. Legile terestre si sistemul de valori al acestei lumi sunt preschimbate. Moartea presupune Viata si suferinta prevesteste bucuria. Cand nu mai exista nici o speranta, mai exista totusi una, invierea. Suferinta capata un sens pozitiv, de bucurie, pentru ca deshide o fereastra spre imparatia Cerurilor si ne scoate din sfera imediatului terestru. Avem motive de suparare! Avem motive de tristete! Exista moarte trupeasca! Exista boala! Dar mai mari sunt darurile pe care ni le-a dat Dumnezeu si mai mare decat acestea este darul vietii, este faptul ca existam. Acest miracol unic ni s-a dat fiecaruia. Si viata noastra este fara de moarte!

Asumandu-ne Crucea, ne impropriem invierea. De aceea, nu se poate praznui Invierea Domnului din afara Bisericii. Imbuibarea, desfranarea, betia, nu numai ca sunt straine duhului sarbatorilor pascale, dar si opuse acestora.

Biserica isi indeamna fiii sai sa tina postul cu smerenie, sa se impace cu semenii lor, sa participe la sfintele slujbe randuite pentru aceasta perioada, sa se impartaseasca cu Sfantul Trup si Sange al Domnului nostru Iisus Hristos si sa se bucure, in mod echilibrat, de prinoasele pregatite.

Iisus este viu!

Desi numai parcugand Drumul Crucii ne putem bucura duhovniceste de Invierea lui Hristos, Sfintii Parinti incurajeaza si pe cei care, din diferite motive, nu au putut sa pastreze randuiala postului, caci niciodata nu este prea tarziu sa punem inceput mantuirii noastre. Predica de Pasti a Sfantului Ioan Gura de Aur, una dintre cele profunde omilii ale teologiei ortodoxe, este o marturie a faptului ca Hristos cel inviat este al tuturor si toti cei ce cred sunt chemati sa se bucure din ospatul imparatului:

Bogatii si saracii impreuna dantuiti; cei ce v-ati infranat si cei lenesi cinstiti ziua; cei ce ati postit si cei ce n-ati postit, veseliti-va astazi; masa este plina, ospatati-va toti; vitelul este mare, nimeni sa nu iasa flamand, toti va indulciti de ospatul credintei; toti luati bogatia bunatatii. De s-a ostenit cineva postind, sa-si ia acum dinarul; de a lucrat cineva din ceasul dintai, sa-si ia astazi dreapta plata; de a venit cineva dupa ceasul al treilea, multumind sa praznuiasca; de a ajuns cineva dupa ceasul al saselea, nimic sa nu se indoiasca, ca de nimic nu se va pagubi; de a intarziat cineva pana in ceasul al noualea, sa se aproprie, nimic indoindu-se; de a ajuns cineva numai in ceasul al unsprezecelea, sa nu se teama ca a zabovit, ca milostiv fiind Stapanul, primeste pe cel din urma ca pe cel dintai; odihneste pe cel din al unsprezecelea ceas, ca si pe cel ce a lucrat din ceasul intai; pe cel de pe urma il miluieste si pe cel dintai il mangaie; unuia ii da, iar pe celalalt il indestuleaza.

Noi, crestini, nu avem numai siguranta ca Iisus a inviat din morti, ci, intrucat El este viu, avem si nadejdea ca si noi vom fi inviati. Viata noastra vesnica depinde de faptul ca Iisus Hristos a murit si a inviat. Credinta noastra nu se bazeaza pe o iluzie, ci pe o certitudine istorica si spirituala.

Diac. Dumitru-Ionut POPESCU 

 

.