O propunere tembela

De peste un deceniu citim in ziare sau auzim in diferite emisiuni ca Biserica Ortodoxa trebuie sa se modernizeze, sa se restructureze, ba chiar sa se reformeze. In istoria crestinismului reforma este sinonim cu schisma. Prin binecunoscuta-i Reforma, Luther s-a rupt de Biserica Romano-Catolica si a inceput atunci, in secolul XVI, un proces de dezagregare si denaturare ecleziala care continua si astazi. Putem pretinde reformarea unei institutii seculare atunci cand ea se afla in decadere sau in impas, dar daca avem putin respect fata de vocabular nu putem sa-i cerem acest lucru unei Biserici. Putem socoti Biserica o "institutie", dar una divino-umana, croita dupa alte calapoade si masuri decat Parlamentul sau ministerele.

De aici si absurditatea de a pune in sondaje Biserica, al carei conducator este Dumnezeu, pe picior de egalitate, de pilda, cu Presedintia, care este o creatie omeneasca, efemera, si este condusa de un om.


Insa, chiar si in cazul unei intocmiri omenesti, propunem "reforma" doar daca aceasta se afla in criza, este erodata, decazuta. Sa fie acesta cazul Bisericii Ortodoxe Romane? Ma indoiesc, si putem deschide, comparativ, catastifele. In preajma prabusirii comunismului, Biserica avea circa 8000 de preoti si tot atatea parohii - acum are 13.000; numara vreo 125 de schituri si manastiri, acum sunt aproape 600; existau doar sase seminarii si doua facultati teologice, in prezent detine 38 de seminarii si facultati, si-a sporit suma lacaselor cu aproape 200, a infiintat cantine sociale, orfelinate, sacerdotii. Ei au parohie in spitale, inchisori si unitati militare. "Aveti o Biserica infloritoare", imi marturisea in urma cu trei ani preotul Bisericii bulgare din Bucuresti; nu putini ziaristi straini raman surprinsi de credinciosia romanilor. Si atunci de ce ar trebui "reformata" Biserica!? Poate ca nu toti ierarhii si liturgii Sai sunt la inaltimea chemarii - desigur. Au patruns in cler destui nechemati, in facultatile de teologie exista profesori inodori, incompetenti ori de-a dreptul corupti. Neajunsurile acestea tin de selectie, de triere, pot constitui temei de ingrijorare pe termen mediu si lung, insa remedierea lor nu intra sub incidenta "reformei", ci tine de ceea ce se numeste "acrivie" in limbajul consacrat. Episcopii trebuie sa ingusteze sita largita atunci cand hirotonesc sau desemneaza profesori la facultate si seminar, sa intareasca disciplina, iar Sinodul sa caute spre chiriarhi autentici. A indrepta constituie o operatie diferita de reforma.


Nu este nici un secret ca invitatia la "reformarea" Bisericii nu vine de la oameni care merg la biserica si o marturisesc, fie ei tarani sau intelectuali proeminenti. Invitatia aceasta purcede, invariabil, de la publicisti, analisti politici sau bagatori de seama ai Societatii civile. Aceste categorii, din necunoastere - adesea crasa -, considera ca ar putea urca pe tronul patriarhal un chiriarh pe gustul lor, in felul in care unui Iliescu i-a urmat un Emil Constantinescu. Numai ca un patriarh nu poate "reforma" Biserica, aceasta fiind o structura constituita odata pentru totdeauna, orientata spre Vesnicie, a carei temelie este insusi poporul lui Dumnezeu. Daca, prin absurd, prin imposibil, s-ar alege un mitropolit sau un patriarh placut Societatii civile, care sa tolereze euthanasierea, avortul si homosexualitatea, acela ar fi azvarlit fara ezitare pe fereastra. Dupa un sef de stat inclinat spre Moscova poate urma unul care isi indreapta ochii spre Washington, insa patriarhul Bisericii, oricare ar fi el, ca si ceilalti episcopi, nu poate fi orientat decat intr-o singura directie: spre Hristos, facand politica Evangheliei si-a Predaniei.


Negresit, un Sinod cu ierarhi de calitate poate improspata si dinamiza viata Bisericii intr-o perioada istorica sau pret de o generatie. In conditii vitrege un patriarh, cum a fost Justinian, a aparat cu abilitate Biserica de naprasna atee, dar si el a facut-o cu concursul Sinodului si al poporului lui Dumnezeu. Exista o coeziune, una subtila si nevazuta, a Bisericii, care e inainte de toate comunitate de iubire si credinta intemeiata pe sobornicitate. Biserica e una, integra si unitara, alcatuita din oameni si condusa de Hristos. Sfera laica e divizata: in partide, orientari politice (stanga/dreapta/centru), gusturi, preferinte. Sunt limbi si limbaje diferite. Insa gazetarii si comentatorii politici cred ca nu exista decat graiul lor. Invitatia la "reforma" adresata Bisericii Ortodoxe e tembela si mimetica, imprumutata din Occident, unde a fost adresata catolicilor si intampinata recent de Papa Benedict XVI cu un refuz categoric; firesc.

Dan CIACHIR

.

20 Septembrie 2005

Vizualizari: 1682

Voteaza:

O propunere tembela 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE