Societatea civila incotro?


O societatea civila este cu adevarat democratica numai atunci cand are o dimensiune etica menita sa apere si sa promoveze valorile civile ale fiecarui cetatean, dar si ale comunitatii din care acesta face parte. Atunci cand apararea libertatii si drepturilor fundamentale ale unuia se face in detrimentul altuia si, mai grav, a unei comunitati intregi, inseamna ca dimensiunea etica a respectivei societati civile nu mai functioneaza ca un sistem normativ capabil sa evalueze in mod just abuzurile produse impotriva democratiei, libertatii, drepturilor fundamentale ale omului si ale comunitatii.


Daca regula autovictimizarii functioneaza in cazul unei minoritati, atunci de ce nu ar functiona si in cazul unei majoritati? Cat de credibil mai poate fi, oare, un “observator” care se erijeaza intr-un aparator al unei astfel de societati civile cand, preventiv, sub pretextul ca este “potential agresiva” doar luand in calcul o opinie izolata, supune unei sistematice si aprige critici o intreaga comunitate, cum este, spre exemplu, cea care formeaza Biserica Ortodoxa Romana? Un sistem etic care urmareste doar interesul individual, in detrimentul comunitatii, nu poate decat sa dezbine si sa semene suspiciuni intre oameni. Cu un asemenea sistem de gandire, nu este de mirare de ce societatea civila din Romania nu este puternica si nici respectata.


Din punctul nostru de vedere, pericolul pentru societatea romaneasca contemporana nu-l reprezinta “fundamentalismul crestin ortodox”, cum insinueaza semnatarul articolului “Invitatie la crima religioasa”, ci neo-ateismul.

Conform teoriei lui Georges Minois, autorul unui volum teoretic intitulat “Istoria ateismului”, societatea noastra contemporana se confrunta cu un nou tip de ateism, a carui caracteristica o reprezinta indiferentismul sau ignoranta ce duce la disolutia credintei religioase, riscand sa pericliteze viitorul si dorinta de supravietuire a intregii umanitati. Autorul acestui “manual despre ateism” descrie aceasta noua tendinta atee ca fiind efectul crizei valorilor care se manifesta la nivelul intregii planete: “in naufragiul general al valorilor, ramane o unica si ireductibila valoare sacra: eu. (.) Aceasta este autentica victorie a ateismului. Un ateism care nu-si pronunta numele, un ateism care cucereste fara sa o vrea, fara sa premediteze si fara sa fie macar constient de sine insusi. (.) Civilizatia anului 2000 este atee. Problema nu este sa stim daca secolul XXI va fi unul al credintei sau unul ateu, unul religios sau necredincios, ci daca furnicarul are vointa si mijloacele de a-si inventa un viitor”.


Din perspectiva teologica, aceasta criza sociala a valorilor se datoreaza tocmai alterarii sentimentului religios prin avansarea ideologiilor ateiste de tip individualist, egocentric, ce anihileaza increderea omului in ceea ce nu poate fi constatat printr-o experienta personala directa. Sesizand acest pericol, Biserica Ortodoxa Romana, impreuna cu celelalte Biserici ale Europei, a pledat pentru recunoasterea fundamentului crestin al continentului european. Din fericire, la nivel european in ultimii ani, in ciuda faptului ca in proiectul Constitutiei europene nu sunt mentionate radacinile crestine ale Europei, a inceput sa se vorbeasca tot mai insistent, inclusiv la nivel politic, despre dimensiunea spirituala a continentului nostru (este arhicunoscut conceptul folosit de politicianul Jacques Delors “un suflet pentru Europa!”). Prin urmare, in loc sa fie acuzata ca actioneaza impotriva principiilor Conventiei europene a drepturilor omului, Biserica Ortodoxa Romana, actioneaza, alaturi de celelalte Biserici europene, in vederea recunoasterii identitatii spirituale a cetatenilor europeni si a tuturor drepturilor si libertatilor care decurg din aceasta calitate.


Afirmarea radacinilor crestine ale culturii europene, venita din partea unui “parinte” al rezistentei culturale crestine romanesti anticomuniste, cum a fost Constantin Noica (vezi Constantin Noica, Modelul cultural european, Editura Humanitas, Bucuresti, 1993), ne face sa ne intrebam daca nu cumva caderea sistemului politic comunist este efectul tendintelor integratoare ale civilizatiei europene. Faptul ca evenimentele din 1989 sunt zorii unei noi Europe, Europa Unita, este atestat documentar de Proclamatia de la Timisoara (11 martie 1990): Idealul Revolutiei noastre a fost si a ramas intoarcerea la valorile autentice ale democratiei si civilizatiei europene”. Din acest punct de vedere, Revolutia din 1989 capata o semnificatie cu totul aparte, in sensul ca pare mai degraba o forma de adeziune la valorile europene, urmata de un refuz al regimului comunist.


In acest context, nu ne mai ramane sa ne intrebam decat daca cel care se autoproclama reprezentant al societatii civile romanesti, ce isi revendica originile tocmai in rezistenta sau dizidenta in fata regimului ateist comunist, mai serveste inca idealul Revolutiei din 1989 si, respectiv, valorile care au facut posibila aparitia zorilor Europei Unite.


Universitatea Santa Croce, Facultatea de Comunicare Sociala Institutionala, Roma

 

                                                                                                       Bogdan-Aurel TELEANU

.

25 August 2005

Vizualizari: 1557

Voteaza:

Societatea civila incotro? 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE