Mitropolia Olteniei organizeaza in zilele de 3 si 4 septembrie 2012, examen de capacitate preoteasca pentru absolventii de studii teologice universitare. Probele de examen vor fi sustinute la sediul Centrului eparhial al Arhiepiscopiei Craiovei, str. Mitropolit Firmilian, nr. 3.
Sectorul Cultural al Arhiepiscopiei Craiovei organizeaza in ziua de miercuri, 11 decembrie, de la ora 12,00, un colocviu de admitere pentru clericii din Mitropolia Olteniei care doresc sa se inscrie la examenul de sustinere a Gradului I preotesc.
În conformitate cu prevederile art. 123, al. 1 din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, Mitropolia Olteniei organizează, în perioada 17-18 martie 2015, examen de capacitate preoţească.
Peste 150 de tineri au participat sâmbătă, 6 iunie, la cea de a XI-a ediţie a Congresului Tinerilor Ortodocşi din Mitropolia Olteniei. Activitatea de anul acesta s-a desfăşurat, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei
Castelul Roşianu din localitatea Poiana, comuna Turburea, judeţul Gorj, a primit în frumoasa ambianţă care-l înconjoară peste 200 de tineri din Mitropolia Olteniei, pentru o zi de împreună comuniune şi activităţi catehetice. Evenimentul a avut loc sâmbără, 28 mai
Praznicul Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul aduce cu sine în fiecare an o întâlnire de suflet cu patru locaşuri de închinare din Mitropolia Olteniei, pline de tradiţie, istoriă şi credinţă ortodoxă. Mănăstirile Stănişoara şi Icoana, dar bisericile
Arhiepiscopia Craiovei organizează, prin Biroul de catehizare şi activităţi cu tineretul, în parteneriat cu Primăria Turburea – Gorj, cea de a XIII-a ediţie a Congresului Tinerilor Ortodocşi din Mitropolia Olteniei. Activitatea va avea loc la Castelul Roşianu din localitatea Poiana, jude...
Tinerii Creștin Ortodocși din Mitropolia Olteniei se vor reuni sâmbătă, 3 iunie, la Castelul Roşianu din localitatea Poiana, judeţul Gorj, în cadrul unui congres care își propune să dezbată teme importante pentru tineri și societate. Congresului Tinerilor Ortodocşi din Mitropolia...
Mitropolia Olteniei se pregateste de un moment de maxima importanta pentru viata duhovniceasca a clerului, credinciosilor, monahilor si monahiilor din cuprinsul ei, respectiv aducerea moastelor Sfantului Ierarh Calinic de la Manastirea Cernica.
Cu binecuvantarea Inaltpreasfintitului Parinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei si Mitropolitul Olteniei, la Seminarul Teologic "Sfantul Grigorie Teologul” din Craiova se vor desfasura in perioada 18 iunie - 19 iulie 2012, Cursuri de asimilare pentru cantaretii bisericesti din Mitropolia Olteniei...
Praznicul Sfintilor Arhangheli „Mihail si Gavriil” va fi cinstit in mai multe locasuri de inchinare din Mitropolia Olteniei. Intre acestea se numara si bisericile „Buzestilor” din Craiova si „Sfintii Voievozi” din Baia de Arama-Mehedinti.
Mai multe biserici din Mitropolia Olteniei isi sarbatoresc astazi hramul, cu ocazia praznuirii Sfantului Prooroc Ioan Botezatorul, Inaintemergatorul Domnului. Printre acestea, bisericile “Sfantul Ioan Hera”, “Sfantul Ioan Botezatorul – Brestei” si “Sfantul Ioan Botezatorul-Craiovita...
Sfantul Antonie cel Mare, a carui praznuire facem astazi, este ocrotitorul mai multor lacasuri de inchinare din Mitropolia Olteniei. Intre cele mai cunoscute se numara manastirile Vodita din Mehedinti si Carcea din Dolj, dar si bisericile Madona Dudu din Craiova si "Sfantul Antonie cel Mare" din...
Arhiepiscopia Craiovei organizeaza in perioada 12 - 14 martie examenul de capacitate preoteasca. Dosarele de inscriere se pot depune incepand cu data de 25 februarie si pana pe 8 martie, la sediul Arhiepiscopiei Craiovei Sectorul Administrativ, din str. Mitropolit Firmilian, numarul 3.
Incepand de luni, 25 martie si pana pe 8 martie, Biroul de invatamant, catehizare si activitati cu tineretul al Arhiepiscopiei Craiovei primeste dosarele de inscriere ale candidatilor care doresc sa participe la examenul de capacitate preoteasca ce va fi organizat in perioada 12 - 14 martie.
Arhiepiscopia Craiovei organizeaza incepand de marti, 12 martie, examenul de capacitate preoteasca pentru absolventii de studii universitare in domeniul Teologiei Pastorale din cuprinsul Mitropoliei Olteniei.
Joi, 20 iunie a.c., la orele 10, in Sala "Nestor Vornicescu” a Centrului Eparhial al Mitropoliei Olteniei, va avea loc sesiunea de incheiere a proiectului national educational "Alege Scoala!".
In cea de a XVIII-a Duminica de dupa Rusalii, Inaltpreasfintitul Parinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei si Mitropolitul Olteniei, va savarsi Sfanta Liturghie si slujba de resfintire a Bisericii "Sfantul Nicodim” din municipiul Targu Jiu.
Inaltpreasfintitul Parinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei, Loctiitor de Arhiepiscop al Ramnicului si Mitropolitul Olteniei, va savarsi Sfanta Liturghie la Biserica Sfantul Nicolae din Bailesti, judetul Dolj.
Arhiepiscopia Craiovei organizeaza examen de capacitate preoteasca, in sesiunea septembrie 2014, pentru candidatii din cele cinci eparhii ale Mitropoliei Olteniei (Arhiepiscopia Craiovei, Arhiepiscopia Ramnicului, Episcopia Severinului si Strehaiei
Arhiepiscopia Craiovei organizeaza sesiunea de toamna a examenului de capacitate preoteasca. Examenul se va desfasura, in conformitate cu Metodologia aprobata de Sf. Sinod al BOR, in perioada 17-18 septembrie 2014, la Centrul de restaurare, conservare, patrimoniu si vizualizare al Facultatii de...
Praznicul Intrării Maicii Domnului în Biserică va fi cinstit în chip deosevit de monahii şi monahiile din Mitropolia Olteniei. Între mănăstirile şi schiturile oltene închinate Preacuratei Fecioare se numără: Lainici, Turnu, Iezer, Dobruşa şi Mraconia.
Sfântul Calinic de la Cernica este cinstit în mod deosebit în aceste zile în Arhiepiscopia Râmnicului, când se împlinesc şi 165 de ani de la instalarea sa în scaunul de Episcop al Râmnicului.
Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a fost prezent la Mănăstirea Tismana, luni, 15 iunie, oficiind deschiderea cursurilor de aprofundare pentru cântăreţii bisericeşti din Mitropolia Olteniei.
Mitropolia Olteniei va fi reprezentată oficial la cea de a IX ediţie a Festivalului-concurs Lăudaţi pe Domnul de corul bărbătesc al Universităţii din Craiova, dirijat de pr. lect. dr. Adrian Maziliţa. Corala a luat fiinţă anul acesta, la iniţiativa Sectorului Cultural al Arhiepiscopiei...