Tristetea si akedia sunt doua patimi sau boli spirituale indelung cercetate de ascetica crestina, si felul tamaduirii lor a fost cu multa intelepciune cugetat. Ceea ce se numeste astazi depresie tine in mare masura de aceste doua boli spirituale
Faţă de întristare akedia este mai legată de lenevie, de moleşirea duhului şi a trupului. Nu degeaba Sfinţii Părinţi numesc akedia dracul de la amiazăzi, care se luptă cu călugărul în mijlocul zilei, împingându-l să doarmă după prânz şi distrăgându-l de la rugăciune.
Akedia este mai întâi doar un gând. Unul din cel opt gânduri a căror listă devenită clasică urcă până la awa Evagrie însuşi. Noţiunea de gând (logismos) e la fel de ambivalenţă în limbajul monahismului antic ca şi noţiunea de lume (kosmos) în scrierile Noului Testament
După cum spune Sfântul Teofan Zăvorâtul, răcirea începe prin uitare: Omul dă uitării şi binefacerile dumnezeieşti, şi pe Dumnezeu însuşi, şi mântuirea sa în El, şi primejdia de a fi fără Dumnezeu, şi pomenirea morţii: pe scurt, se ascunde de ochii lui tot domeniul duhovnicesc
Zicea Avva Macarie: Odată, când eram tânăr, m-a cuprins akedia în chilie şi am ieşit în pustie, zicând gândului meu: Pe oricine întâlneşti, întreabă-l pentru folos. Şi am găsit un copil care păştea nişte boi. Ii zic: Ce să fac, copile
Una dintre pricinile lipsei noastre de nădejde în lucrarea mântuirii stă în convingerea greşită că ne pot mântui doar faptele, în care ne şi punem mai întâi de toate nădejdea.
Termenul akedia exprimă nu o simplă trândăvie sau urât, ci o adevărată pierdere a simţământului veciniciei, cu consecinţa totalei nepăsări - negrijanie - pentru cele duhovniceşti, ale mântuirii. Aceasta se traduce în viaţa practică ori prin «trândăvie», «urât» etc., ori...
Despre cauzele akediei au scris mult şi Sfinţii Părinţi, şi teologii contemporani. Sfântul Macarie indică în calitate de cauză necredinţa. Mulţi dintre Sfinţii Părinţi arată că sursa fundamentală a akediei este lucrarea demonică. Totuşi, aceasta are nevoie de un teren prielnic.