Nu de putine ori mi-a fost dat sa nu reusesc sa compostez biletul in mijlocul de transport in comun, pentru ca deasupra perforatorului era lipita guma de mestecat. Am avut sansa de a nu avea parte de control. Nu m-am bucurat ca am ramas cu o calatorie, ci ca am scapat de explicatii inutile si de ce...
Vreau să deschidem editorialul nostru spiritual cu un citat din Petre Ţuţea, din Intre Dumnezeu şi neamul meu, carte apărută la Fundaţia Anastasia. Face parte din capitolul intitulat In lumea dogmei şi lumea întrebărilor: Creştinismul a stabilit ideea creaţiei ex nihilo, Divinitatea cre...
Notiunea romaneasca a omeniei e tot asa de greu de definit ca si notiunea dorului. Numai poporul roman a creat de la om un derivat incarcat de tot idealul spre care trebuie sa tinda omul. Prin omenie ii este data omului o tinta spre care
Lumanarile sunt asociate, odata cu primul gand legat de acestea, cu slujbele Bisericii. Culoarea lumanarilor aduce aminte de Moastele Sfintilor, lumina ce o imprastie acestea aprinde in inima ravna spre vederea luminii dumnezeiesti, bunul simt cu care acestea descopera ce este in jurul lor aduce...
In trecut, din copilarie pana la moarte, camasa il insotea pe taran. Exista o camasa a duminicilor, a botezurilor, a nuntilor, a sarbatorilor de peste an, a momentelor indurerate, o camasa a fecioriei si a vaduviei, etc. Nimic din imbracamintea taranului nu dadea impresia unei neglijente, a ceva...
Cunoasterea realitatii sufletesti prin intelegere si comuniune. Drumul, la dus, l-am facut pe o vreme pacloasa si rece de toamna, dar nebagata in seama pentru ca timpul l-am petrecut in prezenta unor oameni minunati. Compartimentul s-a umplut cu oameni imbracati cu gust, carora le-ar fi stat sa...
Material sustinut la clasa a VII-a, cu ocazia Zilei Internationale a Tolerantei. Toleranta este un termen social, etic si religios aplicat la o colectivitate sau la un individ, care defineste respectul libertatii altuia, a modului sau de gandire si de comportare, precum si a opiniilor sale de orice...
Referitor la problema implicarii noastre, a fiecaruia in parte si a noastra a tuturora, la indreptarea lucrurilor care merg prost in societate si la chestiunile care tin de judecatile si prejudecatile ce le suscita implicarea sau neimplicarea noastra, ne punem firesc intrebarea
Dintotdeauna oamenii cand se intalnesc unii cu altii, daca se cunosc cat de cat, se saluta. Chiar daca nu se opresc o clipa sa schimbe 2-3 vorbe, cel putin isi adreseaza unul altuia aceste cuvinte de salut. Intre oamenii civilizati, evident, exista minime raporturi de respect reciproc, care se...
Respectul - Cred ca prin acest cuvant descriem pozitia atat sufleteasca, cat si trupeasca, pe care ar trebui sa o avem in relatia cu cei de langa noi. Se intelege gresit faptul ca prin a respecta pe cineva, inseamna sa ma umilesc! Nicidecum, ci sunt dator sa il privesc si sa ma comport cu el asa...
ncearca sa nu fii un om de succes, ci un om de valoare
Tot mai des se vorbeste in mass-media romaneasca despre necesitatea educatiei si valoarea ei in formarea tinerilor si in devenirea caracterelor umane. Multi sustin ca educatia ajuta oamenii sa fie mai civilizati, cu toate ca am vazut convietuind paradoxal in oamenii simpli buna cuviinta, bunul simt...
Toate cele peste masura sunt ale diavolilor.
Un actor incompatibil cu bunul simt, fost ministru al culturii, sugera recent ca firmele europene sa plece din Romania. Ar fi raspunsul "demn" dat de noi refuzului de a fi acceptati in Schengen.
Exista mai multe feluri prin care se poate masura degradarea unei societati, bresle, institutii sau persoane. Inainte de 1989, Romania era hidoasa nu doar prin griul betoanelor si spaima de a fi urmarit de Securitate. Ceea ce uimea si ingretosa cel mai mult: cultul personalitatii. Mitologia...
Daca nu putem fi buni, sa incercam sa fim macar politicosi.
Există, în imaginarul colectiv, modelul, unanim acceptat, al bunului creştin. Bunul creştin e smerit, evlavios, blînd, cu atît mai bun, cu cît e mai creştin. Dacă urăşte ceva, urăşte păcatul. Niciodată pe păcătos. Îşi iubeşte aproapele pînă-ntr-atît, încît e gata să-şi r...
Vă rog să fiţi delicaţi! Să ştiţi că chipul Domnului nostru Iisus Hristos, pe care Sfântul Apostol Pavel doreşte să-l aibă credincioşii în sufletul lor, numai atunci e neştirbit când în cuprinsul lui e şi delicateţe. Domnul Hristos a fost foarte delicat. Un prieten al meu a zis c...
Un stapan avea sa gazduiasca pentru o noaptea intr-o cetate. Pentru a afla cum sunt locuitorii acelei cetati, isi trimite sluga sa puna un pietroi in mijlocul drumului ca sa vada cum vor reactiona locuitorii. Sluga implineste porunca stapanului si observa
Odată au venit la Ostrog câţiva preoţi să slujească împreună cu Părintele Lazăr Dumnezeiasca Liturghie. Unul dintre ei nu ajunsese să-şi facă canonul, iar în timpul slujbei îl chinuia gândul că nu-şi citise pravila. La un moment dat Părintele s-a apropiat de el şi i-a şoptit