Nu numai vestitii imnografi de odinioara au cantat in stihuri alese belsugul de sfintenie si de intelepciune al Sfantului Vasile cel Mare, asa cum aflam in cartile bisericesti de slujba, ci si melozii anonimi ai neamului nostru si-au adus ofranda simtirii lor duioase, preamarind, pe marele ierarh
De când mă știu, am așteptat magia Crăciunului, să văd copii la colindat, cu Nașterea Domnului.
Datina colindatului la poporul român este străveche, avându-şi obârşia în zorii constituirii sale în vatra vechii Dacii. Chiar dacă nu poate fi precizată cu exactitate data apariţiei acestui obicei, totuşi conţinutul poetico-literar al colindelor indică faptul că ele ne vin din ad...
In trecut, nu se cantau colinde inainte de 6 decembrie, ziua cinstirii Sfantului Ierarh Nicolae. Cetele de colindatori erau de mai multe feluri: cei mici plecau la colindat in prima parte a zilei Ajunului Domnului si cantau colindul "Buna dimineata la Mos Ajun". Flacaii satului colindau dupa...
Cuvantul colind deriva din latinescul colo-colare, care inseamna "ceea ce trebuie respectat, cinstit". Sunt persoane care sustin ca acest cuvant provine de la latinescul calendae, termen care isi are originea in calare (chemare). O alta propunere ar fi ca acest cuvant "a colinda" ar veni de la...
Folclorul in general, mai ales cel religios, a devenit in ultima vreme un auxiliar pretios in rezolvarea problemelor pe care le ridica istoria comparata a religiilor, deoarece in el se reflecteaza mentalitatea religioasa si sociala din diferitele epoci ale istoriei culturii si civilizatiei omenesti...
Un ciclu aparte de colinde traditionale romanesti, face referire la tema pradarii raiului de catre Iuda. In folclorul romanesc Iuda reprezinta principiul haosului. Personajul instaureaza spaima si dezordinea generala si nu poate fi infruntat de nimeni.
Biserica a considerat totdeauna pe Fecioara Maria Nascatoare de Dumnezeu, caci in aceasta se implica marturisirea ca Cel ce S-a nascut din ea nu e o persoana omeneasca deosebita
In copilarie, cand mergeam la colindat, nu am avut niciodata sentimentul ca merg la cersit. Am invatat colindele in Biserica si am plecat la colindat la indemnul preotului. Nu am fost prezent in concerte sau spectacole. De altfel, nici nu stiam foarte multe colinde. Dar ceea ce cantam, era o buna...
Craciunul este o sarbatoare a chipurilor scaldate in lumina lui Hristos, o sarbatoare a impodobirii sufletului. In preajma Craciunului, multe din colindele noastre strabune ni-L binevestesc pe “Hristos, Mesia chip luminos”. Acest fapt nu este rodul intamplarii. Exista deopotriva atat un temei...
Asteptam cu multa nerabdare perioada Craciunului pentru a ne bucura impreuna de venirea in lume a Celui mult asteptat de intreg neamul omenesc. Una dintre cele mai mari bucurii ale Craciunului este sa ascultam colinde, sa primim colindatorii, sau chiar sa mergem noi insine la colindat.
Desi colindele rasuna pe toate drumurile, nu toti se pot bucura insa de ele. Nu ma gandesc acum atat la acele case in care bucuria marii sarbatori este umbrita de cate o suparare sau lipsa, cat mai ales la acele case in care aceasta bucurie este impiedicata de cate un om.
Pestera din Betleem este unul dintre cele mai importante locuri crestine de inchinare din Tara Sfanta. In orice zi a anului, pelerinul care ingenuncheaza si se roaga in pestera din Betleem simte emotia marelui praznic al Nasterii Domnului, bucuria credintei izvorata din Intruparea Fiului lui...
Colindele, desi sunt uneori scrise pe partituri si au versuri in limba romana, nu sunt muzica usoara. Nu sunt nici muzica culta, desi sunt deseori corale, mai ales in ultima vreme. Colindele sunt o muzica sacra.
Cantarile de la Utrenie ne-au introdus in atmosfera Craciunului inca de la „Intrarea in Biserica a Maicii Domnului“ (21 nov.) de cand in fiecare zi, se canta asa-numitele „Catavasii ale Craciunului“: „Hristos se naste, mariti-L / Hristos din ceruri, intampinati-L / Hristos pe pamant...
Hristos a adastat timp de noua luni in pantecele unei Fecioare, apoi S-a nascut fara sa strice pecetea acelei feciorii. La Nastere, Hristos ne este infatisat de colinde, pe de o parte, a fi un copil ca toti copiii; El a luat firea omeneasca in toata fragilitatea ei
Azi Dumnezeu se face rob; în zeghea cărnii se înfașă, și peste-al inimilor drob s-așterne vestea uciga
Din cultul Bisericii fac parte şi colindele care cuprind întreaga teologie: Colo-n sus pe vremea ceea, În frumoasa Galileia,O Fecioară vieţuia, Ce Maria se numea
Colindele revarsă asupra tuturor celor care le cântă şi le ascultă lumina cunoştinţei de Dumnezeu, întărind credinţa ortodoxă.
Ne aflăm în ultima partea a postului Crăciunului, perioadă de intensificare a pregătirii noastre duhovniceşti, pentru a întâmpina cu vrednicie şi cu bucurie Naşterea Domnului Iisus Hristos, Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri, S-a întrupat de...
Nu, nu spre cartea de bucate trebuie sa ne atintim privirea. Nu, nu dinspre cele ale pântecelui vine greutatea postirii. În nemernicia alergarii noastre prin lume, avizi de bani si functii, sclerozati sufleteste de drama unor zile stresante si mincinos-fericite, galbejiti la suflet de invidie am...
Marti 17 decembrie 2013, la Catedrala Episcopala „Inaltarea Domnului” din Zalau s-a finalizat proiectul „Biserica, tinerii si colindele”, Editia a VI-a. In proiect au fost implicati 500 de copii de la scolile din municipiul Zalau, iar ca parteneri au fost Inspectoratul Scolar al Judetului...
Credincioşii craioveni primesc vestea Naşterii Domnului în cânt de colind, împărtăşindu-se de alese bucurii duhovniceşti în cadrul tradiţionalelor festivaluri şi concerte organizate în această perioadă. După ce săptămâna trecută grupuri de colindători