Textul evanghelic din duminica acestui inceput de saptamana ne atentioneaza asupra unui pericol sufletesc foarte mare: erezia si impostura religioasa, nascute din materialism si tehnologism. Este vorba de ratarea intelegerii corecte a unor aspecte privind Pericopa evanghelica de care am amintit...
Pilda Mântuitorului nostru Iisus Hristos prezentată de Sfânta Evanghelie de astăzi ne înfăţişează chipul unui om bogat şi lacom, căruia i-a rodit ţarina şi care şi-a lărgit hambarele ca să adune în ele roadele sale.
Toti suntem astfel. Toti ne construim viata asa cum dorim, toti mizam ca ea va dura mult timp. Dar Domnul Iisus Hristos a spus pentru astfel de oameni, prin urmare si pentru majoritatea dintre noi, acea parabola pe care ati auzit-o acum – despre un om bogat care a ajuns intr-o mare dilema, caci...
Am ascultat astăzi la Sfânta Evanghelie pilda bogatului nemilostiv. În Carte scrie că Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, era înconjurat de mii și mii de oameni, încât se călcau unii pe alții, iar El, Mântuitorul le vorbea despre fățărnicie și despre lăcomie. În acea zi le-a spus c...
Orice post ne cheama la pocainta. Insa daca in acest post al Craciunului nu avem un canon de pocainta, precum Canonul Sfantului Andrei Criteanul pe care il citim in Postul Sfintelor Pasti, avem parte de o chemare mai accentuata catre milostenie. Evangheliile din vremea acestui post ne cheama la...
Pilda aceasta mai este numita si Pilda bogatului neintelept, sau Pilda bogatului nebun. Sfarsitul parabolei confirma faptul ca solutia, care parea cel putin rationala, nu a fost deloc fericita. Nebunia este antonimul intelepciunii. Am fi tentati sa credem ca bogatul a procedat corect. Pana la un...
Dialogul introductiv creează cadrul Parabolei bogatului nebun. Zis-a Lui cineva din mulţime: „Invăţătorule, zi fratelui meu să împartă cu mine moştenirea. Iar El i-a zis: Omule, cine M-a pus pe Mine judecător sau împărţitor peste voi?” (Luca 12, 13-14). Mântuitorul a fost...