Când oamenii încearcă să se nedreptăţească unul pe celălalt trebuie să se gândească ce vor răspunde înaintea lui Dumnezeu. Creştinii nu trebuie să caute orice fel de câştig, ci să-l dorească pe cel cinstit. Câştigul necinstit nici nu este binecuvântat, nici nu se iartă.
Să vă mai spun ceva despre stareţul Efrem! Avea, într-un fel, o mare simplitate, care descoperă măsura curăţiei. Mergeau, aşadar, mulţi la bătrân şi se foloseau de el. Le făcea un butoi care costa pe atunci câteva mii de drahme. Ii dădeau apoi cincizeci de drahme şi-l întrebau
Folosirea imaginii şi vorbirea în pilde era foarte frecventă în Orient, şi implicit şi la poporul biblic. În Evanghelii se întâlnesc peste cincizeci de parabole, ceea ce ar constitui, conform aprecierilor unor specialişti în exegeza textului biblic, mai mult de o treime din cuvântările...
Fraza Sfantului Isaac Sirul - nu huliti spunand ca Dumnezeu e drept - ni se arata desigur la prima vedere stranie, revoltatoare, de neinteles. Nu este oare dreptatea relevata pe tot cuprinsul Vechiului Legamant (si al Psaltirii cu osebire) a fi unul din atributele majore ale divinitatii? Nu tot...
Mare lucru este ca omul sa aiba binecuvantarea lui Dumnezeu, ne spune Cuviosul Paisie Aghioritul. Tot ceea ce are binecuvantare sta in picioare. Iar tot ceea nu are binecuvantare nu sta in picioare. Nedreptatea este mare pacat..
In conceptia sa etica Platon dezvolta idei socratice, reprezentand si el ideea ca cine cunoaste Binele este de asemenea bun si face binele, asadar, ca nimeni nu face nedreptatea de bunavoie, ci din nestiinta. De asemenea
Mironositele sunt insa femei evlavioase, onorabile, unele sunt mame, printre care si Maica Domnului. Au luat parte la rastignire, cu sufletele sfasiate de durere pentru nedreptatea ce se facea unui om sfant pe care il iubisera cu iubire curata, si apoi, potrivit traditiei, s-au dus cu mir la...
Pacatele strigatoare la cer se ridica impotriva inclinatiilor firesti pe care Dumnezeu le-a pus in firea noastra. Aceste pacate intuneca si deformeaza chipul lui Dumnezeu din om. Ele sunt atat de grele, incat, mai mult decat altele, cer o rasplatire (dreptate) de la Dumnezeu chiar in lumea aceasta...
12 este un film care ne trezeste din amorteala si ne face sa cugetam serios la valoarea vietii omului. Doisprezece jurati trebuie sa hotarasca soarta unui tanar cecen condamnat pentru ca si-ar fi omorat tatal vitreg. Un singur jurat reuseste sa-i puna pe ganduri pe toti ceilalti, care isi dau seama...
De ce nu Il iubesc oamenii pe Dumnezeu? Pentru ca nu indragesc Adevarul (prefera nedreptatea). Rugaciunea ne scoate din neadevar.
Trăim într-o lume care pare că şi-a pierdut busola. Nedreptatea, minciuna, hoţia, haosul, deciziile aiuritoare şi alte rele sunt aproape pretutindeni. Postul merge la sursa acestora, oferindu-ne un tratament social benefic: puterea discernământului. Iar discernământul sporeşte comuniunea.
Odată, aveam prietenie cu un oarecare diacon din lavra Sfântului Gherasim. Şi nu ştiu din ce pricină a început să mă bănuiască de un lucru care-i aducea scârbă. Şi a început să se depărteze de mine. Eu, văzându-l că se depărtează de mine, l-am întrebat, ca să ştiu pricina...
Conform învăţăturii Domnului nostru Iisus Hristos, cea dintâi grijă a omului în această viaţă trebuie să fie mântuirea sufletului şi dobândirea fericirii cereşti: Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul? (Marcu VIII, 36). Singura piedic...
Un ceas de dreptate valorează mai mult decât 60 de ani de rugăciune (proverb popular). Mai întâi dreptatea, după aceea rugăciunea, mai întâi dreptatea, după aceea postirea, mai întâi aproapele, după aceea Dumnezeu. Când caile omului sunt plăcute înaintea Domnului, chiar şi pe vr...
Lucrul desăvârşit pentru noi, creştinii, este să le lăsăm pe toate în seama lui Dumnezeu, chiar şi dreptatea noastră, când suntem nedreptăţiţi, aşa cum au făcut şi Sfinţii Părinţi. Dar cine dintre noi are asemenea credinţă şi nădejde în Domnul, încât să-I încredinţeze...
Atunci când cineva este ocărât sau acuzat pe nedrept, pentru a nu-şi părăsi starea de pocăinţă este bine să se îndreptăţească, să încerce sa-I convingă pe celălalt de nevinovăţia sa, sau să se lase în mâna lui Dumnezeu
Cred că problema constă în următorul lucru. Printr-o încordare a tuturor puterilor credinţei noastre şi ţinând cont de orbirea noastră semnificativă, atunci când pur şi simplu nu vedem în faţa noastră calea, nu vedem răspunsul, putem spune: Nu mă îndoiesc că Dumnezeu are...
Rugăciunea implică și asumarea păcatelor înaintea lui Dumnezeu, adică să fim oricând pregătiți să dăm socoteală pentru nelegiuirile pe care le-am făcut. Pentru că, așa cum spune Sf. Apostol Pavel, „cel ce face nedreptate își va lua plata nedreptății” (Col. 3, 25). Dar, dac...
Numai trăind împreună cu Hristos în această viață, avem nădejdea că vom fi împreună cu El și în cealaltă viață. Atunci când rostim Hristos a înviat!, mărturisim în același timp că viața e mai tare decât moartea, că binele e mai puternic decât răul, că dreptatea înfr...
Fiindcă era previzibil că vreun critic excesiv ar putea gândi că Iacob şi Esau au avut în soartă o înclinare naturală a voinţei şi că unul a fost iubit cu un har special dat cu consimţământul lui Dumnezeu, iar că celălalt a fost în schimb urât, apostolul e silit să respingă ca...
Această emoţie seamănă foarte mult cu cea precedentă (setea de dreptate), şi cauza ei este aceeaşi: condamnarea din partea părinţilor. Diferenţa e una mică: în acea traumă, momentul-cheie este nedreptatea părinţilor, pe când în aceasta - asprimea lor. Părintele excesiv de aspru...
Caracterul celui nedrept este descris astfel în înţelepciunea lui Solomon: „Cei care cugetă nedrept şi-au zis în sine: Viaţa noastră este scurtă şi tristă şi omul nu poate scăpa de moarte, nici nu cunoaşte cine l-ar izbăvi de şeol. Din întâmplare am ajuns să fim cum suntem şi...
Patriarhul Ecumenic spune în mesajul său că vestea Naşterii Domnului, deşi reprezintă o mare bucurie pentru oameni, este anunţată astăzi într-o lume în care se aude zgomotul armelor şi în care predomină inegalitatea şi nedreptatea socială.