Cu cât boala este mai gravă, cu atât este mai dificil tratamentul. Acelaşi lucru se poate spune şi despre patimile omeneşti. Cu cât sunt ele mai adânc înrădăcinate în inima omului, cu atât nu se pot vindeca prea lesne. In cele de mai jos vom afla despre modalităţile de vindecare a...
Cea mai mare patimă, dintre cele enumerate, este mândria. Mândria, sau trufia, este o preţuire exagerată a însuşirilor şi meritelor proprii şi o atitudine de superioritate sau de dispreţ faţă de ceilalţi oameni.
Å¢i-ai alcătuit un întreg panegiric; proastă, vicleană, nerecunoscătoare, mândră, supărăcioasă, ce nu se poate ruga lui Dumnezeu, e foarte bun. TrebuieÅŸte adăugat: nu sunt vrednică de nimic ÅŸi nu preÅ£uiesc nimic. Repetă-1 cât mai des, dar în aÅŸa fel încât sufletul să vorbeascÄ...
Dacă vei cunoaşte adevărul mai adânc decât îl cunoşti acum, nu te vei supăra pe cei care te urăsc, te ocărăsc, te batjocoresc, ba chiar te chinuie. Un oarecare înţelept din vechime avea între ucenicii săi un tânăr bogat, însă trufaş, care pentru un cuvânt de ocară era gata s...
Am început să vorbim despre trufie, despre felul în care ne împiedică să ne pocăim, în care ne abate de la pocăinţă. Sfinţii Părinţi spun că „de obicei nimic nu dă naştere trufiei atât de mult ca o conştiinţă neîmpovărată, dacă nu suntem cu luare-aminte. De aceea si...