La Editura Eikon a apărut cea de-a cincisprezecea carte de poezie a Părintelui Protosinghel Ignatie Grecu de la Sfânta Mănăstire Cernica, Mandylion, Antologie de poezie, 500 de pagini, cu un la fel de antologic şi memorabil Cuvânt înainte intitulat Mântuirea prin poezie, 38 pagini, de Dan...
Aceasta poezie arata cat de mult poate aduce suferinta implinirii poftei trupul,caci noi cei ce uitam de suflet si ne ingrijim de trup,il pierdem si pe Dumnezeu,si ,in loc sa devenim oameni spirituali(duhovnicesti) deveni materiali.
Un nou volum de poezie religioasă, intitulat “Mireasa din sufletul meu“, Editura Editgraph, Buzău, 2017, autor Lorena Gabriela Gherghe. M-a atras în primul rând prin titlu, apoi prin lectura poeziilor mi-am dat seama că este o carte deosebită, asupra căreia merită să zăbovesc ceva mai...
Cartea de poezie creștină “Lumină Lină” se înscrie pe linia tradițională a poeziei de inspirație religioasă, psaltică și liturgică scrisă de Grigore Nazianz, Efrem Sirul, Romanos Melodul, Simion Noul Teolog, Teresa de Avila, Ioan al Crucii, Vasile Voiculescu, Nichifor Crainic...
Am cunoscut că cerul e gol. Iisus îşi duce Spre Golgota jertfirii mereu aceeaşi Cruce. În calea Crucii iese, să-i îndulcească-amarul, Fecioara Veronica, ţinând în mâini ştergarul.
Conform relatarilor din cartile Vechiului Testament, muzica a fost una dintre artele frumoase cultivate de evrei, alaturi de poezie si arhitectura. Muzica a insotit poporul biblic in toate imprejurarile tulburatei sale istorii, atat in manifestarile particulare, cat si in cele publice
L-am petrecut in aceste zile, spre dumnezeiestile lacasuri, pe poetul si marturisitorul ori apologetul limbii romane pentru fratii de dincolo si de dincoace de Prut – Grigore Vieru – cel care s-a savarsit in urma unui naprasnic accident in apropiere de Chisinau, la intoarcerea de la comemorarea...
Interviu cu poeta si prozatoarea Victorita Dutu despre o lume in care tacerea si singuratatea devin creatoare. Poeta si prozatoarea Victorita Dutu debuteaza in august 2003, cu placheta de versuri Spatii.
Cearta duhurile care imi acopera credinta. Inmulteste- mi rabdarea, imi sporeste umilinta. Fa sa simt ca fiecare e mai bun decat sunt eu, sa traiesc doar pentru Tine si pentru fratele meu.
Te rog sa ai grija si de prietenii mei, caci sunt maturi, dar in suflet, sunt tot niste copii ! Ai grija si de ghetutele lor, fii generos, asa cum sunt si ei
Doamne Dumnezeul nostru ce pe toate le-ai rabdat. pPrigoniri, moarte pe cruce şi cu spini incoronat pentru a noastra mantuire toate in trup de om le-ai dus, ne-ai deschis poarta spre ceruri sa fim impreuna sus ma intarese, ma ajuta caci eu singur n-am putere si din mila Ta bogata da-mi rabdare...
Avem nevoie de Dumnezeu. De mii de ani, oamenii L-au cautat si L-au gasit. Au simtit in sufletele lor acea pace Divina, superioara, deplina, Pe care nu o ai decat atunci Cand El coboara in sufletul tau Si tu Il lasi sa locuiasca. Avem nevoie de Dumnezeu Care in mila Sa cea mare Ne-a creat dupa...
Scriind despre vladica Bartolomeu al Clujului, mi-am amintit de momentele de cotitura din viata mea. Unul dintre ele a fost legat de Leul Ardealului, dar mai exista un moment greu de explicat. O stare interioara dificil de tradus. Nu eram disperat, dar eram trist. Nu eram depresiv, dar imi...
Nu stiu cine a descoperit poezia si nici cine a adus-o acasa. Cred ca mama, careia ii placea mult sa citeasca si care mergea odata pe saptamana la bibleoteca de unde venea cu carti, din care cele mari citeau pe rand, seara, cand depanam lana sau strujeam pene pentru perne.
Preotul din Evanghelie trece pe langa omul cazut intre talhari. Era grabit sau indiferent? De ce nu il duce la han? Mergem si noi spre biserica si multi ne cer ajutorul. Ii refuzam sau mutam slujba pe altarul inimii lui? Tot o liturghie e si cand ajutam pe cineva, chiar daca intarziem la templu. Nu...
Din psalmi si acatiste Iscat-am scurte liste De intrebari religioase Pentru raspunsuri luminoase. Cine stie ascunzisurile inimii? Raspuns-a inima mea raspuns bun? Este Dumnezeu in mijlocul cetatii
Actorul Dorel Visan a sustinut marti, 21 ianuarie 2014, de la ora 18, la sediul Academiei de Muzica Gheorghe Dima din Cluj-Napoca, o conferinta si un recital de poezie sub genericul Mihai Eminescu - Om, Geniu si Sfant.
Libraria Sophia va invita marti, 6 mai 2014, ora 18.00, la o seara de poezie: RESPIRA CU MINE / OMUL CU DOUA INIMI, cu Diana si Florin Caragiu
Arhiepiscopia Râmnicului vă invită la un spectacol inedit de poezie creștină și muzică instrumentală: Turneul Armonii pascale. Evenimentul se desfășoară sub Înalta Binecuvântarea a Înaltpresfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului.
Librăria Sophia vă invită marţi, 12 aprilie 2016, ora 18.30 la lansare volumului de poezie CÂT O MIE CE NOPŢI, de Monica Patriche.
Pe 15 ianuarie se implinesc 163 de ani de la nasterea lui Mihai Eminescu. Cu aceasta ocazie, Libraria Sophia va invita la o seara de poezie, marti
Facultatea de Teologie Ortodoxă Sfântul Apostol Andrei din cadrul Universităţii Ovidius din Constanţa organizează luni, 15 mai 2017, ora 10.00, la Campus, Corp A, et. 2, Sala Umberto Eco, lansarea volumului de poezie (Dez)legarea ochilor, carte întocmită de lect. univ. dr. Carmen CIORNEA
La împlinirea a 193 de ani de la nașterea în această lume a Episcopului Melchisedec Ștefănescu, strălucit cărturar și erudit cu viață sfântă, care a marcat veacul al XIX-lea, la Catedrala Arhiepiscopală Sf. Cuv. Parascheva din Roman