Conferinta "Romanii, intre compromis si Hristos" va avea loc joi, 9 decembrie 2010, ora 19:00, la Casa de Cultura Sala Mica. Conferinta va avea ca interlocutor pe maica Ecaterina Fermo.
Recent, un sondaj a tropait prin presa cu ideea ca romanii isi pierd increderea in Biserica. Cred ca asa ceva este imposibil. Caci pierderea increderii inseamna doar o credinta falsa sau, mai biblic spus, pierderea a ceea ce nu ai dobandit.
"Duminica migrantilor romani" este praznuita in prima duminica dupa 15 august, adica indata dupa sarbatoarea Adormirea Maicii Domnului, cand o mare parte dintre romanii plecati la studii sau la munca in tari straine se intorc acasa, in vacanta sau in concediu.
Sa nu cadem in capcana de a crede ca tot ceea ce poate fi etichetat drept talent este, automat, un talant. Criteriul dupa care un talent este si talant il constituie modul in care manifestarea respectivului talent ne apropie de Dumnezeu, ne releva lumea vesniciei.
Credinciosii ortodocsi din toata tara il cinstesc astazi, 12 mai, pe unul dintre cei mai tineri sfinti din calendarul Bisericii Ortodoxe Romane, Sfantul Ioan Valahul. El este ocrotitorul a numeroase biserici si centre socio-culturale, dar si al tinerilor care il au ca model de curaj in fata...
O perioadă de aproximativ cinci sute de ani, din sec. al XlV-lea până în sec. al XlX-lea, românii au fost, după cum se ştie, susţinători ai Sfântului Munte. Un fenomen istoric şi religios unic, încă insuficient studiat şi evaluat.
Pe noi, romanii, ne leaga multe de Manastirea Pantocrator, caci ea are in jurisdictie chiliile din zona Capsala, dintre care multe sunt romanesti de veche traditie, cat si Schitul Sfantul Ilie, unde candva s-a nevoit Sfantul Paisie de la Neamt. Manastirea Pantocrator, a saptea in ierarhia athonita...
Dincolo de granita de nord a Romaniei la doar cativa kilometri, pe teritoriul Ucrainei, pe o colina inverzita, se afla manastirea Banceni, loc de profunda spiritualitate care ii aduna pe romanii din aceasta regiune. O biserica de mari dimensiuni strajuieste in mijlocul manastirii. Aici, dar si in...
Cu maretia sa gotica Notre Dame din Paris, domina nu numai raul Sena si Ile-de-la-Cite ci si istoria capitalei Frantei. Pe locul unde se inalta astazi maiestuosul edificiu sacru in antichitate romanii ridicasera un templu dedicat lui Jupiter, care a fost urmat de o bazilica si apoi de o biserica in...
Pana la anul 1771, cand imparatul Iosif al II-lea emitea edictul de toleranta, in contextul caruia puteau patrunde in cetatile fortificate din Transilvania si romanii, in Cetatea Brasovului exista doar o capela ortodoxa modesta ridicata in 1730
Biserica din Mosuni este o biserica ortodoxa aflata in Judetul Mures. Populatia satului Mosuni este mixta, cei de etnie maghiara convietuind in buna intelegere cu romanii. La ultimul recensamant al populatiei, facut in anul 2002
In vechiul Egipt, desi porcul era considerat un animal dezgustator, oamenii il jertfeau si il mancau, ritual in cinstea zeului Osiris, intr-o anume zi din an. Dupa multe milenii de la atestarea porcului ca divinitate, romanii pastreaza multe elemente ale cultului: il sacrifica ritual la Ignatul
Noaptea de Sanziene - In fiecare an, pe 24 iunie, romanii marcheaza sarbatoarea Sanzienelor. Despre noaptea aceasta se crede ca este magica, minunile sunt posibile.
Dupa o perioada de zece luni de la infiintarea Parohiei "Sfantul Cuvios Ioan de la Prislop” din localitatea Villarejo de Salvanes, protopopiatul Madrid, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, romanii din aceasta parohie au un spatiu bisericesc propriu pentru a participa la Sfanta Liturghie in fiecare...
Anunț important pentru românii ortodocși din Germania! Începând cu luna martie, la oficiile de evidenţă a populaţiei, există posibilitatea înregistrării românilor ortodocşi cu sigla rx, ea însemnând pentru autorităţile germane rumänisch-orthodox
În ziua de doliu naţional, Patriarhia Română deplânge pierderea vieţii celor 11 români morţi în cutremurul din 24 august 2016 şi adresează un mesaj de caldă compasiune şi solidaritate creştină din partea clerului şi a credincioşilor Bisericii Ortodoxe Române pentru familiile...
Preasfintitul Episcop Macarie al Europei de Nord impreuna cu un sobor de preoti a savarsit duminica, 11 noiembrie 2012, Taina Sfintei Liturghii in biserica Parohiei Ortodoxe Romane Sfantul Mare Mucenic Gheorghe din Stockholm.
Credinciosii ortodocsi romani din intreaga provincie de Segovia si-au cinstit pentru prima data ocrotitorul parohiei, Sfàntul Cuvios Gheorghe de la Cernica, fiind o parohie tanara, infiintata in acest an de catre Preasfintitul Parinte Timotei, Episcopul Spaniei si Portugaliei.
Duminica, 12 ianuarie 2014 Preasfintitul Episcop Macarie al Europei de Nord a savarsit Sfanta Liturghie de hram in parohia romaneasca din orasul Bergen, de sarbatoarea Sfintei Mucenite Tatiana de la Craiova care ocroteste impreuna cu Sfintele Mucenite Filofteia de la Curtea de Arges si Suniva din...
Cateva sute de romani au participat de Inviere la slujba savarsita, la 20 aprilie 2014, de Preasfintitul Parinte Episcop Macarie al Europei de Nord, in noua biserica romaneasca din orasul Jönköping din Suedia, biserica cumparata la 1 martie 2014 de catre Parohia Ortodoxa Romana Acoperamantul...
Parohia Ortodoxă Română din Las Rozas de Madrid – Spania, şi-a sărbătorit sâmbătă, 02 iulie 2016, ocrotitorul spiritual, pe Sfântul Ioan Maximovici. În aceasta zi de sărbătoare, la Sfânta Liturghie au coslujit Părintele Dorin Sas din Parohia Valdemoro
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a oficiat ceremonia de ridicare la rangul de mitropolit a Înaltpreafințitului Părinte Nicolae. La eveniment au participat ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române și reprezentanți ai autorităților centrale.
Cei peste 400 de voluntari ai Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocși (ITO) Sibiu 2018 au primit duminică, 9 septembrie, după încheierea evenimentului, binecuvântarea, mulțumirile și felicitările Înaltpreasfințitului Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului
La începutul lunii aprilie, Mitropolia Ortodoxă Română a Germaniei și Europei de Nord a donat suma de 20.000 de euro, sumă pe care Arhiepiscopia Iașilor a alocat-o pentru achiziționarea de aparatură medicală destinată unor unități spitalicești, după cum urmeaz
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2021 drept Anul omagial al pastorației românilor din afara României și Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor. Cele două teme, omagială și comemorativă, evidențiază dou...