PF Teoctist - Cuvantare la alegerea ca Arhiepiscop al Craiovei si Mitropolit al Olteniei


Slujitor al duhului, nu al literei

Implinind vechi si legiuite randuieli ale Sfintei noastre Biserici, ati hotarat astazi chemarea smereniei mele in fruntea clerului si credinciosilor din Arhiepiscopia Craiovei si Mitropolia Olteniei, in jetul vaduvit prin trecerea la cele vesnice a ierarhului carturar, a liturghisitorului desavarsit, a oratorului cu grai inmiresmat si a iubitorului de arta care a fost Arhiepiscopul si Mitropolitul Firmilian.

Nu as vrea sa se creada ca indraznesc a cere timpului sa-si intrerupa zborul sau neintrecut, oranduit din vesnicie, dar clipa capata intindere si durata prin maretia ei.

Navala gandurilor mele se intoarce cand spre chipul celui ce mi-a fost erudit dascal la seminar si sfintitor la hirotonia intru arhiereu, cand spre obarsia mea duhovniceasca statornicita de Dumnezeu la izvoarele sanctuarelor moldovene, din care, inca din frageda tinerete, am sorbit apa cea vie a credintei stramosesti si a iubirii de neam si de tara, cand spre drumul slujirilor si devenirilor mele in ogorul Bisericii, cand spre geana viitorului care abia se deschide si a carui icoana, cu tainele ei, este cu neputinta a o zugravi acum. Va rog, de aceea, sa-mi ingaduiti ca, adunandu-le, sa dau glas celor poruncite de cugetul si inima mea.

Vor fi in curand 23 de ani de cand slujesc Biserica Ortodoxa Romana din treapta arhieriei Mantuitorului Hristos. Aproape 13 dintre ei, cei de la inceput, ca Episcop-vicar patriarhal, alaturi de

Prea Fericitul Patriarh Justinian, au fost inchinati traducerii in viata a tot ceea ce a insemnat dinamism creator in dumnezeiescul asezamant al parintilor nostri, in perspectiva "apostolatului social", gandit si realizat de Prea Fericirea Sa. in lumina acestui duh innoitor, slujitorii sfintelor altare si-au inchinat lucrarea lor cu zel si hotarare slujirii lui Dumnezeu si oamenilor. Ceilalti 10 ani din urma, ca Episcop al Aradului, i-am daruit, in sensul cel mai deplin al acestui cuvant, pastoririi bunilor mei credinciosi si preoti de pe neuitatele plaiuri de la vest ale tarii noastre. Daca lor, ca unor fii preaiubiti, le-am daruit gandul, fapta si rugaciunile mele, ei m-au rasplatit din belsug cu ofranda sfanta a inimilor lor pline de iubire si de ascultare.

In acest ogor binecuvantat, au odraslit vrednicii inchinate Bisericii stramosesti si Patriei noastre scumpe. Pastratori statornici si inflacarati ai dreptei credinte si ai datinilor, prin furtunile veacurilor, bucurandu-se de lumina calda a ingemanarii cu poporul, preotii si credinciosii Episcopiei Aradului si-au invesmantat sfintele lacasuri de cult in haina stralucitoare a Ortodoxiei, le-au inzestrat si impodobit cu aurul stralucitor al credintei si al sufletelor lor. Cu astfel de impreuna - lucratori, stradania ierarhului dobandeste aripi, iar nazuinta cea mai cutezatoare se intrupeaza in fapta. Ne-am deschis inimile unii altora, ne-am impartasit gandurile si impreuna ne-am daruit tot zelul si toata energia noastra implinirilor din acea istorica eparhie. Pretuindu-i pe toti dupa vrednicie, despartirea de ei mi se pare grea si simt cum mi se revarsa peste inima undele iubirii, care de-a pururi i-a asezat in rugaciunile mele. Nu pot trece cu vederea colaborarea rodnica cu inalt Prea Sfintitul Mitropolit Nicolae al Banatului, care ne-a unit in slujirea rosturilor acelei Mitropolii si care rodeste astazi nadejdi de conlucrare frateasca si in viitor.

Votul cu care m-ati cinstit astazi ma cheama la o noua si grea raspundere de chivernisire a rosturilor bisericesti dintre Carpati, Dunare si Olt. Aceasta vatra stramoseasca evoca locuri si fapte de neuitat din istoria milenara a neamului nostru: voievodatul de inceput al lui Litovoi, intemeietorul de tara Mircea cel Batran, Bania lui Mihai Viteazul - primul fauritor al unitatii poporului roman -, lupta darza pentru dreptate si viata mai buna dusa de pandurii lui Tudor Vladimirescu. Leagan de sfinte ctitorii strabune si de zamisliri artistice, aceasta parte de tara a inscris in cartea de aur a dainuirii noastre cele mai luminoase pagini, atunci cand "a devenit maidan de razboaie, zbor de osti si acoperita cu nori de lacrimi", dupa cum marturisea neobositul invatat si umanist Gri-gore Ramniceanu, in prefata Triodului din 1798.

Din lungul sir de lupte si de jertfe semanate de-a lungul secolelor de pe acest pamant al darzeniei romanesti apar figuri impunatoare de slujitori ai altarelor dreptei credinte, care s-au ridicat din mijlocul poporului, au trait, au gandit si au suferit impreuna cu poporul, ca Preotul Radu Sapca de la Islaz sau ca acei ierarhi care au deschis prin cuvantul lor zari de incredere si de izbanda permanentei neamului romanesc, raspandind pana dincolo de munti, in Transilvania, carti de slujba in limba romana intr-o perioada de grele incercari pentru unitatea de grai si de credinta a romanilor aflati sub crunta asuprire straina. Pe unele din marturiile acestor pilduitoare fapte, care au strabatut potrivniciile vremii si au ajuns pana in partile Aradului, le-am adunat si le-am randuit ca pe niste scumpe odoare in colectii ce constituie adevarate tezaure ale unitatii nationale si culturale a tuturor romanilor. Sfintitul sobor al ierarhilor care au pastorit in Oltenia, slujind cu aceeasi dragoste si Biserica si poporul, este impresionant, iar faclia sufletului si lucrarii lor ma va lumina pururea si pe mine in stradaniile care ma asteapta.

Sub inalta bolta de valori materiale si spirituale faurite pretutindeni pe intinsul tarii noastre, fiii Olteniei si-au asezat provincia la loc de cinste prin harnicia si vigoarea lor, prin tortele uriase de lumina pe care le-au aprins, prin izvoarele de energii pe care le-au descatusat, prin padurile de sonde pe care le-au presarat pe dealuri si pe coline, prin farul de spiritualitate nationala pe care l-au inaltat, ca pe o noua coloana brancusiana fara de sfirsit, in Universitatea craioveana.

Toate aceste infaptuiri de mare pret dau un profil cu totul particular si campului duhovnicesc la lucrarea caruia sunt astazi chemat. Marturisesc in fata lui Dumnezeu ca de pe acum ferestrele cugetului si inimii mele stau larg deschise catre aceasta sinteza vie a cutezantei unui popor statornicit de milenii aici, ai carui fii au stiut sa puna , pe orice intrupare a gandului lor, pecetea trainica a sufletului romanesc, darji aparatori ai dreptatii si demnitatii, neintrecuti fauritori de trumuseti, iubitori de tara pana la jertfa si pastratori de datina strabuna, iscusiti doinasi si iubitori de frumos.

Marturisesc, de asemenea, ca imi dau seama cat de grea este raspunderea pe care Dumnezeu, prin votul de astazi al Maritului Colegiu Electoral, ma cheama sa o duc mai departe, de acolo de unde a lasat-o fericitul intru pomenire Mitropolitul Firmilian, care a purtat-o cu vrednicie timp de 25 de ani.

Pentru ca, desi se infiintase pe pamantul Olteniei o mitropolie inca de pe timpul lui Vlaicu Voda, care a statornicit, la anul 1370, resedinta primului mitropolit, Antim, la Drobeta-Turnu Severin, totusi Arhiepiscopia Craiovei si Mitropolia Olteniei, in infatisarea si rosturile ei, este rodul stradaniilor contemporanilor nostri, prin care s-a redat acestei provincii cuvenita ei aureola bisericeasca, printre noii ctitori fiind, la loc de frunte, si Prea Fericitul Parinte Patriarh Justinian. Asezata pe temelii trainice, cu Seminar teologic pentru formarea viitorilor slujitori, cu biserici si manastiri ce pastreaza nepretuite comori de arta, cu resedinta, edificii noi si multe sporuri gospodaresti, dobandite prin ravna fara de preget a preotimii si credinciosilor, Mitropolia Olteniei asteapta de la smerenia mea prinos de munca si neimputinata veghe. Aceste asteptari sunt firesti si indreptatite, deoarece rolul pe care-l are in viata Bisericii noastre si a clerului din aceste parti o organizare mitropolitana este deosebit de important. Dar cunoasterea adevarului ca bunul mers al oricarei intocmiri nu poate depinde numai de o singura persoana, oricat de inzestrata ar fi aceasta, ci de toti cei aflati inauntrul si in slujba ei, imi da nadejde, imi sporeste puterile si-mi strecoara in suflet razele increderii ca voi izbuti sa port cu cinste raspunderea ce mi-o acordati astazi.

Din tinerete m-a mangaiat constiinta ca sunt fiul unei Biserici care si-a pus tezaurul ei mantuitor de gandire si viata in slujba lui Dumnezeu si a oamenilor, intelegand toate dreptele nazuinte ale umanitatii catre progres, catre libertate, catre dreptate sociala si pace, si daruind din izvorul curat al predaniilor sale apa vie si spor de vlaga tuturor stradaniilor ecumeniste, de apropiere si colaborare intre toale Bisericile. Rod al dragostei Logosului intrupat, ea a tors, de-a lungul veacurilor, firul de aur al fratiei si al pretuirii intre felurite semintii, chemand neincetat la apropierea dintre oameni si popoare si la faurirea unei lumi fara razboaie. Constient de maretia si de indatoririle slujirii arhieresti, am luat ca faclie a vietii mele dragostea, care, dupa insusi cuvantul Mantuitorului Hristos, cuprinde "toata legea si proorocii" ( Matei 22, 40 ).

Dar nu am privit dragostea numai ca o simpla stare psihologica, ci ca actiune, ca viata care se daruie, dupa cum o defineste Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan, prin indemnul dat noua: "Fiii mei, sa nu iubim cu vorba, numai din gura, ci cu fapta si cu adevarul" ( I Ioan 3, 18 ). Caci semnul intilnirii noastre cu Mantuitorul si al vietuirii noastre intru Iisus Cel inviat il constituie dragostea evanghelica si bunurile ei, careia marele Apostol Pavel ii inchina cel mai frumos imn (I Corinteni 13 ). Din acest izvor nesecat, Biserica a impartasit fiilor ei, de-a lungul veacurilor, noi si noi puteri, pentru ca ei sa devina fapturi noi, sa devina savarsitori ai dreptatii, sa devina slujitori ai pacii si binelui obstesc. In vasta opera de eliberare a omului din chingile asupririi, ale nestiintei, ale nedreptatilor de tot felul, Biserica a propovaduit totdeauna cele mai luminoase indreptatiri pentru ca fiinta omeneasca, zidita dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, sa fie asezata pe piedestalul demnitatii sale firesti.

Calauzit de aceste adevaruri sfinte, implor ajutorul lui Dumnezeu ca sa pot raspunde inaltei chemari de parinte si impreuna-slujitor al credinciosilor, al distinsului cler si cinului monahal din Sfanta Arhiepiscopie a Craiovei, cu credinta si cu dragoste de parinte duhovnicesc. in ei si in vredniciile lor imi voi pune intreaga nadejde. La ravna si la evlavia lor voi apela neincetat in slujirea Sfintei Mitropolii, in slujirea Sfintei noastre Biserici Ortodoxe, in care ne-am nascut, in care au trait mosii si stramosii nostri, care ne-a fost scut si vatra de lumina, izvor de invatatura si leagan al graiului strabun, care a fost pururea infratita cu poporul obidit si s-a aflat langa el in toate imprejurarile vitrege, sprijinind nazuintele lui sfinte pentru dreptate, libertate si independenta. Avand in suflet icoana vredniciei lor in munca si a avantarii lor in orice lucrare menita sa aduca mai mult bine, mai multa omenie - daruri cu care sunt inzestrati harnicii si talentatii fii ai Olteniei -, ma incredintez dragostei lor, ca unii ce suntem deopotriva, dupa cuvantul Scripturii, "slujitori ai Noului Testament, nu ai literei, ci ai Duhului; pentru ca litera ucide, iar Duhul face viu" ( II Corinteni 3,6).

Un spor de incredere izvoraste si din prilejul binecuvantat ca in acest an Biserica noastra va sarbatori implinirea a 25 de ani de rodnica arhipastorire a Prea Fericitului Patriarh Justinian, harazit de Parintele ceresc sa fie Pastorul cel bun al Bisericii Ortodoxe Romane, ales fiu al Olteniei, ai carei slujitori si credinciosi au simtit totdeauna si vor simti si pe viitor caldura inimii, pretuirea afectuoasa si dragostea parinteasca a Prea Fericirii Sale. Noi insine ne-am indestulat cu aceste daruri timp de 27 de ani, cat am lucrat in apropierea Prea Fericirii Sale, dobandind intelepte indrumari pentru slujirea Bisericii si a poporului si sporindu-ne in suflet pretuirea pentru aceasta provincie a tarii noastre si pentru vrednicia fiilor ei.

Plecandu-mi fruntea in fata voii lui Dumnezeu, Cel ce de mana mea cea dreapta m-a luat si cu sfatul Sau m-a povatuit ( Psalmul 72, 23 ), Va multumesc, Prea Fericirea Voastra, cu vie recunostinta si Va incredintez pe Prea Fericirea Voastra si pe toti membrii Sfantului Sinod ca ma voi stradui sa aduc la indeplinire tot ceea ce veti chibzui pentru buna calauzire a dreptmaritoarei obsti incredintate mie prin votul de astazi al Colegiului Electoral Bisericesc.

Tin, in acelasi timp, sa aduc multumiri calde membrilor Adunarii Eparhiale a Sfintei Arhiepiscopii a Craiovei, sa-i incredintez pe toti, chiar din aceasta clipa, ca in mine vor afla totdeauna o inima parinteasca si o intelegere frateasca. Aceleasi multumiri le indrept catre veneratii membri ai Maritului Colegiu Electoral Bisericesc si-i rog sa nu ma lipseasca nici pe viitor de dragostea si de increderea lor, pentru ca sub obladuirea Duhului Sfant si cu sprijinul tuturor sa pasesc la indeplinirea chemarii ce mi s-a facut astazi, spre slava Sfintei noastre Biserici, a Sfintei Arhiepiscopii a Craiovei, spre mantuirea si multumirea tuturor fiilor ei.

Cuvantare la alegerea ca Arhiepiscop al Craiovei si Mitropolit al Olteniei, 26 ianuarie 1973.

.

31 Iulie 2007

Vizualizari: 2274

Voteaza:

PF Teoctist - Cuvantare la alegerea ca Arhiepiscop al Craiovei si Mitropolit al Olteniei 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE