Agenda crestinului - 27 octombrie 2019

Invierea fiicei lui Iair

Mantuitorul se intorcea din tinutul Gadarenilor unde vindecase un indracit. Dupa Matei, fusesera doi (Matei 8, 28). Am explicat alta data acest lucru. Imaginea unui Iisus care nu era iubit "in patria Sa", adica in Nazaret si mai apoi in Capernaum, pentru ca circula zicala ca "nimeni nu e profet in tara lui", nu e intru totul adevarata. Evanghelistul Luca ne spune ca "intorcandu-Se, L-a primit poporul, caci toti Il asteptau" (Luca 8, 40). Prin acest "L-a primit" trebuie sa intelegem ca i-au organizat o primire deosebita, iesind toti in intampinarea Lui. Ca L-au primit cu respect si cu bucurie se vede si din textul care urmeaza, unde se arata ca "Il imbulzea poporul" (v. 42). mai mult

Sfantul Dimitrie Basarabov

Sfantul Cuvios Dimitrie Basarabov este sarbatorit pe 27 octombrie. S-a nascut in satul Basarabi, la sud de Dunare (in Bulgaria). A trait in secolul al XIII-lea, in timpul "imperiului" vlaho-bulgar de la Tarnovo, intemeiat de fratii Petru si Asan. Iubind viata ascetica, se va retrage intr-o pestera. Nu stim cati timp s-a nevoit in aceasta pestera si nici cand a trecut la cele vesnice. Traditia spune ca inainte de a muri, mai mult

Audio

Foto

Manastiri cu hramul sarbatorii de astazi

Sfantul Dimitrie cel Nou

Vezi toate Ascunde

"Taina mântuirii se lucrează numai în cei ce vor, nu şi în cei ce rămân sub stăpânirea care-i robeşte."Sfântul Maxim Mărturisitorul

Informatii utile

  • - (†) Cruce rosie

Evanghelia

Si-L bateau peste cap cu o trestie si-L scuipau si, cazand in genunchi, I se inchinau. Si dupa ce L-au batjocorit, L-au dezbracat de purpura si L-au imbracat cu hainele Lui. Si L-au dus afara ca sa-L rastigneasca. Si au silit pe un trecator, care venea din tarina, pe Simon Cirineul, tatal lui Alexandru si al lui Ruf, ca... mai mult

Sfanta Evanghelie dupa Marcu 16 (1 - 8)

Iar Maria statea afara langa mormant plangand. Si pe cand plangea, s-a aplecat spre mormant. Si a vazut doi ingeri in vesminte albe sezand, unul catre cap si altul catre picioare, unde zacuse trupul lui Iisus. Si aceia i-au zis: Femeie, de ce plangi? Pe cine cauti? Ea le-a zis: Ca au luat pe Domnul meu si nu stiu unde L... mai mult

Sfanta Evanghelie dupa Ioan 20 (11 - 18)

Si precum voiti sa va faca voua oamenii, faceti-le si voi asemenea; Si daca iubiti pe cei ce va iubesc, ce rasplata puteti avea? Caci si pacatosii iubesc pe cei ce ii iubesc pe ei. Si daca faceti bine celor ce va fac voua bine, ce multumire puteti avea? Ca si pacatosii acelasi lucru fac. Si daca dati imprumut celor de... mai mult

Sfanta Evanghelie dupa Luca 6 (31 - 36)

Si iata a venit un barbat, al carui nume era Iair si care era mai-marele sinagogii. Si cazand la picioarele lui Iisus, Il ruga sa intre in casa Lui, Caci avea numai o fiica, ca de doisprezece ani, si ea era pe moarte. Si, pe cand se ducea El, multimile Il impresurau. Si o femeie, care de doisprezece ani avea scurgere de... mai mult

Sfanta Evanghelie dupa Luca 8 (41 - 56)

Rugaciunea de Duminica

Rugaciunea de Duminica - Ziua Duminicii imi aduce aminte de Atotputernicia Ta, Stapane, cu care ai zidit lumea si ai rascumparat pe om. Tie deci, iubitorule de oameni, Doamne, ma inchin si-Ti multumesc foarte pentru Darurile cele mari ce ai facut si le faci... mai mult

Pilda zilei

Razboiul nevazut

Odată, avva Moise era chinuit de curvie şi pentru că nu mai putea sta în chilie s-a dus să-i spună avvei Isidor. Bătrânul l-a sfătuit să se întoarcă în chilie, dar avva Moise n-a vrut, zicându-i: Nu pot, avva. Atunci, bătrânul l-a luat, l-a... mai mult

Memoria zilei

Coloana Infinitului

A fost inaugurata Coloana fara sfarsit, celebra sculptura a lui Constantin Brancusi mai mult