Aboneaza-te si afla in fiecare saptamana noutatile de pe CrestinOrtodox.ro
Au venit odata unii de la Sketis la maica Sara. Ea le-a adus un cos cu poame. Ei, lasandu-le pe cele bune, le mancau pe cele putrede. Ea le zise
Ziceau despre avva Ghelasie, ca adesea fiind bantuit de gandul sa mearga in pustie, a zis ucenicului sau intr-una din zile: frate, fii bun, si ingaduie orice as face, si nu vorbi cu mine saptamana asta. Si luand un toiag de palmier, a inceput sa se preumble
Anii trec repede. Este bine ca tânărul să nu rămână nehotărât prea multă vreme la răscrucea drumului, ci să-și aleagă o cruce - una din cele două căi ale Bisericii noastre - potrivit cu chemarea sa şi cu mărimea lui de suflet şi să înainteze pe ea cu încredere în Hristos.
Miercuri, 21 octombrie, Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia îmbracă haine de aleasă sărbătoare. Dumnezeiasca Liturghie va fi săvârşită de către Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop IRINEU al Alba Iuliei, în sobor de ierarhi, prilej cu care vor fi sfinţite icoana Sfinţilor...
Vedem limpede din slujba cununiei şi din locurile citate de la Sfinţii Părinţi că şi căsătoria, la fel ca monahismul, e văzută de Biserică drept o potenţială cale către adevărata sfinţenie, o cale de mântuire.
De la Ierusalim, ne-am îndreptat spre Athos, unde am sosit, cu ajutorul lui Dumnezeu, în luna mai, anul 1905. Athosul ne-a fermecat cu măreţia şi cu frumuseţea sa. Monahii de la „Sfântul Pantelimon" ne-au întâmpinat extraordinar de cordial
Despre înmormântarea lui Ştefan cel Mare nu s-a păstrat, inexplicabil, nici o relatare. Grigore Ureche nu spune nimic despre aceasta. Nici Dimitrie Cantemir, nici Gheorghe Şincai, mai târziu, nici istoricul A.D. Xenopol sau Nicolae Iorga. Nici cronicarii străini nu spun nimic despre momentul...
A povestit unul dintre Bătrâni că era odată un Bătrân beţiv, care lucra în fiecare zi o rogojină, o vindea în sat şi bea preţul ei. După o vreme a venit acolo un frate şi a rămas cu el. Lucra de asemenea o rogojină în fiecare zi, iar Bătrânul o lua şi pe aceasta
Povestea Avva Daniil, ucenicul Avvei Arsenie, zicând că s-a aflat odată aproape de Avva Alexandru. Şi l-a apucat pe acela durerea şi s-a întins privind în sus de durere. S-a întâmplat să vină şi fericitul Arsenie ca să-i vorbească şi l-a văzut de departe întins pe spate. Şi dup...
Precum între toate mădularele trupului capul este cel dintâi, la fel şi mintea deţine în suflet locul capului. Pe acesta, aşadar, trebuie să îl tundem de toate cugetele lumeşti. Iar colovionul, fiindcă acoperă întreg trupul şi numai mâinile le lasă goale, înseamnă că trebuie s...
Astăzi, de la ora 18:00, la Muzeul Mitropolitan Iași, în sala Sinaxar, va avea loc conferința A fi sau a nu fi căsătorit? O întrebare a omului, eveniment tematic central susținut de părintele Nicodim Petre, consilier al Sectorului de Misiune din cadrul Arhipiecopiei Iașilor și organizat...
Un frate a întrebat pe Awa Pimen, zicând: Vreau să intru şi să trăiesc în obşte. I-a zis lui Bătrânul: Dacă vrei să intri în obşte, trebuie să fii nepăsător faţă de orice întâlnire şi faţă de orice lucru, altfel nu poţi
A zis Amma Sinclitichia: Mulţi dintre cei ce se află în munte fac cele ale orăşenilor şi se pierd, iar mulţi dintre cei care trăiesc în oraşe
Invăţătura duhovnicească şi tradiţia vie a Muntelui Athos, purtătorul de sfinţi, se revarsă de acum de mai bine de o mie de ani, adăpând existenţa spirituală a tuturor celor care însetează după Dumnezeu, Creatorul lor, cu cel mai dulce dintre izvoare, spune Arhimandritul Efrem...
Iată care era, cu aproximaţie, programul zilnic la mănăstire: Deşteptarea la 5:30. Fostul monah athonit, părintele Dosoftei, mergea în corpul de chilii şi suna clopoţelul la fiecare uşă, recitând cu voce tare Rugăciunea lui Iisus. Funcţia lui se numea foarte simplu: deşteptător.
Dragostea şi încrederea adeseori simt două feţe ale uneia şi aceleiaşi medalii. Nu poţi avea încredere, fără să iubeşti şi nu poţi iubi, fără să ai încredere. Ca să existe unitate - acea unitate a omului cu Dumnezeu, unitatea prietenilor, unitate înăuntrul Bisericii sau unitate...
Părintele Paisie simţea că este neapărată nevoie ca monahii să se dedice misiunii lor, care este rugăciunea. Din această cauză se neliniştea şi se întrista văzând cum duhul lumesc umple monahismul de paraziţi, netrebnicindu-i pe transmisionişti
Se spune că un om a intrat într-o mănăstire şi a spus stareţului că vrea să devină călugăr şi că vrea să trăiască acolo toată viaţa. Dar să ştii, părinte, că n-am nici credinţă, nici iubire, nici răbdare, nici înţelegere, n-am nici lumină în suflet, n-am nimic. Şi se a...
În Biserica Ortodoxă a Răsăritului se menţine de foarte multă vreme instituţia năşiei. In limba română se utilizează cuvântul naş sau naşă, provenit din termenul slavon care înseamnă „al nostru, a noastră. Naşii sunt părinţi spirituali, părinţi în Dumnezeu.
In ce măsură monahismul este o chemare de la Dumnezeu şi în ce măsură este un act al alegerii personale? Bineînţeles, când este o lucrare de la Dumnezeu, atunci este o chemare: cutare este chemat de Dumnezeu în monahism ca, prin acest mod de existenţă, să-şi pregătească o viaţă pl...