Aboneaza-te si afla in fiecare saptamana noutatile de pe CrestinOrtodox.ro
La evrei, la poporul ales, în vremea Vechiului Testament, trădătorii şi prădătorii, alături de mulţi alţi păcătoşi, erau alungaţi, scoşi din cetate şi ucişi cu pietre. În timpul Noului Testament, adică sub Legea, Creştină, a Harului, Iisus Hristos îi amenda şi sancţiona...
Manastirea Martirilor. Potrivit cercetarilor, pe langa manastirile de pe malul vestic al Nilului, in apropiere de satul Sohag, au existat mai multe manastiri. Abu l-Makarim, un calator din secolul XIII, care a vizitat numeroase manastiri egiptene, a mentionat in lucrarile sale trei lacasuri de cult...
Sfantul Altar este cea mai sfanta parte a unei biserici, dupa acesta urmand naosul, pronaosul si pridvorul. Precum in Vechiul Testament, evreii aveau in Templu acea parte numita "Sfanta Sfintelor", unde avea voie sa intre numai arhiereul, tot asa, crestinii au acum "Sfantul Altar", unde pot intra...
Parinte, la ce se refera unii atunci cand spun ca in Sfanta Scriptura nu exista indreptatire? Se refera la faptul ca, intr-un anumit mod, indreptatirea nu este justificata
Ati auzit astazi pericopa evanghelica referitoare la una dinte marile minuni ale lui Hristos – vindecarea orbului din nastere. Cum a spus insusi orbul din nastere, din veac nu s-a vazut ca cineva sa deschida ochii unui om nascut orb. V-a atras atentia modul in care acest om vindecat le raspundea...
Mulţi oameni au o definiţie limitată, dacă nu chiar complet greşită, pentru disciplină. Unii pun semnul egal între acest cuvânt şi pedeapsă. Dar atunci când mă refer la disciplină în acest capitol - în special la disciplina lui Dumnezeu -, nu mă refer în mod obligatoriu la pedepse...
Hristos n-a socotit suferinţa drept o urmare firească a păcatului. Două istorisiri din Evanghelii arată limpede lucrul acesta. Mai întâi, cea despre orbul din naştere (Ioan 9, 1-3). La întrebarea ucenicilor: Invăţătorule, cine a păcătuit: acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb...
Biserica Ortodoxă îl prăznuiește la 17 decembrie pe Sfântul Daniel, unul din cei mari patru profeti ai Vechiului Testament, alături de Isaia, Ieremia și Iezechiel. A trăit în timpul regilor Nabucodonosor și a împăraților persani, Darius și Cirus, cărora le tâlcuia visele prin...
Biserica Ortodoxă îl prăznuiește la 17 decembrie pe Sfântul Daniel, unul din cei mari patru profeti ai Vechiului Testament, alături de Isaia, Ieremia și Iezechiel. A trăit în timpul regilor Nabucodonosor și a împăraților persani, Darius și Cirus, cărora le tâlcuia visele prin...
Persoana lui Iisus Hristos Invatatura patristica despre prezenta si lucrarea Cuvantului lui Dumnezeu in creatie si in Vechiul Testament 1. Prezenta si lucrarea Cuvantului lui Dumnezeu in creatie Logosul sau Cuvantul lui Dumnezeu a fost in lume de la inceputul ei pe de o parte prin ratiunile...
In Vechiul Testament, în special în scrierile profeţilor, regăsim această idee a desfrânării poporului Israel cu idolii. De vreme ce, mai întâi, poporul Israel, iar apoi Biserica erau considerate drept asemenea unei mirese a lui Dumnezeu, Care era mirele, orice abatere de la închinarea la...
Ce mai spune Biblia omului de azi? este titlul următoarei conferințe AGAPE, la care sunt invitați oameni din toate categoriile sociale și în special tineri, spune părintele profesor Stelian Tofană. Conferința va avea loc pe data de 15 mai, de la ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenților...
Astăzi este începutul Postului Mare, vremea potrivită pocăinţei. Biserica în ansamblul ei îmbracă o haină cernită ce trimite la aspectul penitenţial al vieţii liturgice. Suntem chemaţi la călătoria postului, prin rânduieli şi slujbe speciale, dar şi prin autentică trăire.
În teologia ortodoxă contemporană, problema postului se află printre preocupările principale. Având în vedere stadiul actual al discuţiilor privitoare la aceasta temă, în cele ce urmează vom prezenta câteva aspecte ale acestei probleme, insistând mai ales asupra fundamentelor...
Evanghelia ca izvor de nadejde si bucurie Pentru seara aceasta mi-am propus de multa vreme sa vorbesc aici despre "Evanghelia ca izvor de nadejde si bucurie". Am ajuns la gandul ca in viata crestina conteaza foarte mult nadejdea si bucuria si ca nadejdea si bucuria in viata crestina se intemeiaza
Am ajuns la gandul ca in viata crestina conteaza foarte mult nadejdea si bucuria si ca nadejdea si bucuria in viata crestina se intemeiaza pe Sfanta Evanghelie, Sfanta Evanghelie fiind izvor de nadejde si de bucurie.
Ortodoxia este taina Intruparii lui Dumnezeu si a dumnezeirii omului. Comunitate dogmatica, liturgica si duhovniceasca in care spiritualitatea fireasca este martiriul, Biserica Ortodoxa este Biserica Sinoadelor si a Parintilor. Ortodoxia nu reprezinta un tezaur pasiv, apartinand trecutului, ea este...
In trecut, in lumea ortodoxa au existat si false icoane ale lui Hristos. Astfel de icoane s-au raspandit la mijlocul secolului al XVI-lea in Rusia, cand un nou curent iconografic inlocuia realismul evanghelic cu folosirea simbolismului decorativ si a alegoriei.
Canonul Mare a fost compus de Sfantul Andrei Criteanul, monah de la Sfantul Sava devenit, dupa o sedere la Constantinopol, arhiepiscop al Cretei. Acesta, fiind antrenat pentru un moment in erezia monotelita de catre imparatul monotelit Philipikos
Canonul cel Mare al Sfantului Andrei Criteanul se canta in prima saptamana a Postului Mare si la Denia din Joia saptamanii a cincea.