Ierusalimul, sotie necredincioasa. O istorie simbolica a Ierusalimului.

  • 1. Si a fost cuvantul Domnul catre mine, zicand:

  • 2. "Fiul omului, da-i Ierusalimului marturie despre faradelegile lui! 1

  • 3. Si vei zice: Asa graieste Domnul catre cetatea Ierusalimului: Radacina ta si nasterea ta sunt in tara Canaanului; tatal tau era amoreu, iar mama ta, hetita.
    Iz 16:45, Sus 1:56

  • 4. La nasterea ta - in ziua'n care te-ai nascut - buricul nu ti s'a taiat, sanii nu s'au legat, in apa n'ai fost scaldata, nici cu sare n'ai fost sarata si nici in scutece n'ai fost infasata. 2
    Os 2:5

  • 5. Nici ca ochiul Meu s'a indurat de tine, ca sa faca pentru tine unul din aceste lucruri, sa simta cat de cat ceva pentru tine. Aruncata ai fost pe fata campului, din pricina sluteniei 3 sufletului tau, atunci, in ziua'n care te-ai nascut.
    Fc 27:46

  • 6. Iar Eu am trecut prin apropierea ta si te-am vazut imbalata in sangele tau; si ti-am zis: Viata [sa fie] din sangele tau:
    Am 5:4-5, Lc 15:20

  • 7. inmulteste-te! Te-am facut ca iarba rasarind in pajiste; iar tu te-ai inmultit si ai crescut si ai intrat in cetati de frunte; sanii ti s'au ridicat, parul ti s'a revarsat, goala erai si nerusinata.
    Ap 3:17

  • 8. Eu ti-am trecut prin apropiere si te-am vazut; si, iata, era vremea ta, vremea delasarilor. Si Mi-am intins aripile peste tine si ti-am acoperit goliciunea; si juramant ti-am facut, si'n legamant am intrat Eu cu tine - zice Domnul -, iar tu ai devenit a Mea.
    Ies 19:4, Ir 2:2, Os 2:21

  • 9. Si'n apa te-am scaldat si sangele ti l-am spalat de pe tine si te-am uns cu untdelemn;

  • 10. si te-am imbracat in broderii si ti-am pus dedesubturi de iachint si te-am incins cu vison si te-am invesmantat in matase
    Ps 44:13, Is 61:10, Ap 19:8

  • 11. si cu podoaba te-am impodobit si bratari ti-am pus la maini si salba scumpa pe grumaz;
    Fc 41:42, Cant 1:9-10

  • 12. si inel ti-am pus in nari si cercei la urechi si cununa de marire pe cap.
    Pr 4:9, Is 28:5

  • 13. Asa erai tu impodobita cu aur si argint, asa erau hainele tale: de vison, tesute'n matase si broderii. Si ai mancat fainuta de grau si miere si untdelemn si te-ai facut frumoasa foarte.
    Lc 22:29

  • 14. Si ti s'a dus numele printre neamuri din pricina frumusetii tale, caci desavarsita era in mladierea ei, in frumusetea pe care Eu am pus-o pe tine, 4 zice Domnul.
    Cant 6:4

  • 15. Dar tu te-ai increzut in frumusetea ta si te-ai desfranat la adapostul renumelui tau si ti-ai pus desfranarea la'ndemana oricarui trecator, ca sa fii a lui.
    Is 1:21, Iz 23:7, Os 2:4, Sol 14:12

  • 16. Si ai luat din hainele tale si ti-ai facut idoli din cusatura de ac si te-ai desfranat pe ei: de aceea tu niciodata nu vei intra, si nici va fi ceva la fel.
    Os 2:10-11

  • 17. Si ai luat podoabele laudei tale facute din aurul si argintul Meu, pe care Eu ti l-am dat, si ti-ai facut chipuri barbatesti si te-ai desfranat cu ele.

  • 18. Si ai luat din imbracamintea ta pestrita si le-ai imbracat si le-ai pus inainte untdelemnul Meu si tamaia Mea;

  • 19. si painile Mele - pe care Eu ti le-am dat - si fainuta de grau si untdelemnul si mierea - cu care Eu te-am hranit - le-ai pus inaintea lor pentru miros cu buna-mireasma; da, asa a fost, zice Domnul.

  • 20. Si ai luat pe fiii tai si pe fiicele tale - pe care tu i-ai nascut 5 - si i-ai jertfit lor spre nimicire, ca si cum ar fi fost o desfranare marunta,
    Lv 18:21, Iz 23:37

  • 21. si ti-ai sugrumat copiii si i-ai dat lor ca prinos de ispasire.
    Iz 20:31

  • 22. Aceasta-i mai mult decat toata desfranarea ta; si nu ti-ai amintit de zilele tineretii tale, cand erai goala si nerusinata si traiai imbalata in sangele tau.

  • 23. Dupa toata rautatea ta, asa s'a facut, zice Domnul;

  • 24. si ti-ai zidit casa de desfrau, si'n fiece strada ti-ai ridicat culcus;
    Ir 3:2

  • 25. si la intrarea fiecarui drum ti-ai asezat un loc de desfranare si ti-ai intinat frumusetea; si ti-ai desfacut picioarele pentru orice trecator si ti-ai sporit desfranarea.

  • 26. Si te-ai desfranat cu fiii Egiptului, vecinii tai, cei cu carnea vanjoasa, si'n multe feluri te-ai destrabalat, ca sa-Mi starnesti mania.
    Iz 23:3, Iz 23:8, Iz 23:20

  • 27. Si daca Eu Imi voi intinde mana impotriva ta si voi desfiinta ceea ce tu ai randuit, te voi da in vrerea celor ce te urasc, fetele Filistenilor, care te-au abatut de la calea in care tu pacatuiai. 6

  • 28. Si te-ai desfranat mai mult decat fetele lui Asur, si nici asa nu te-ai saturat;

  • 29. da, te-ai desfranat si nu te-ai saturat. Si ti-ai sporit legaturile cu tara Caldeilor, si nici cu acestea nu te-ai saturat.

  • 30. De ce-as face Eu un legamant cu fiica ta - zice Domnul - de vreme ce tu ai facut toate aceste fapte de tarfa si intreit te-ai desfranat
    Iz 23:44

  • 31. intru fiicele tale? Tu ti-ai zidit cate o casa de desfrau la fiece deschidere de drum, si'n fiece strada ti-ai ridicat culcus si te-ai facut ca o tarfa care aduna plata.
    Os 8:11, Mi 1:7

  • 32. Femeia adultera e asemenea tie: primeste simbrie de la barbatul ei
    Pr 7:19, Os 9:1

  • 33. si da rasplata tuturor celor ce s'au desfranat cu ea; si tu le-ai dat rasplata tuturor ibovnicilor tai; da, i-ai incarcat cu rasplata, pentru ca sa roiasca imprejuru-ti intru desfranarea ta.
    Fc 38:16-17, Os 9:1

  • 34. Si'n tine s'a petrecut o stalcire, intru a ta destrabalare, mai mult decat in [alte] femei: nimeni dupa tine nu s'a desfranat asa, pentru ca tu esti aceea care dai plata, fara ca tie sa ti se dea vreo plata, si astfel s'au petrecut stalceli intru tine.

  • 35. De aceea, tu, tarfa, auzi cuvantul Domnului!
    Os 5:3, Ap 14:8

  • 36. Asa graieste Domnul: Pentru ca ti-ai dat arama pe fata, descoperita-ti va fi goliciunea in destrabalarea ta cu ibovnicii tai si'ntru toate scornelile nelegiuirilor tale si'ntru sangele fiilor tai pe care i-ai dat lor.
    Os 5:3

  • 37. De aceea, iata, Eu ii voi aduna impotriva-ti pe toti ibovnicii cu care te-ai impreunat, pe toti pe care i-ai iubit si pe toti pe care i-ai urat; si-i voi aduna de jur-imprejur impotriva-ti si le voi descoperi rautatile tale, iar ei iti vor vedea toata goliciunea.
    Iz 23:29, Os 2:12, Naum 3:5

  • 38. Si Ma voi razbuna pe tine cu razbunarea [cuvenita] unei adultere si varsatorilor de sange, si voi aduce asupra-ti sange de manie si de gelozie.
    Iz 23:10, Iz 23:45

  • 39. Si te voi da in mainile lor, iar ei iti vor surpa casa de desfrau si-ti vor nimici culcusul si te vor dezbraca de hainele tale si-ti vor lua podoabele maririi tale si te vor lasa goala si nerusinata.
    Iz 23:10, Iz 23:26, Mi 1:7

  • 40. Si gloate vor aduce asupra-ti si te vor lovi cu pietre si cu sabiile lor te vor strapunge.
    Iz 23:47, Sir 23:24

  • 41. Si casele tale le vor arde'n foc si vor face asupra-ti razbunare sub ochii multor femei; iar Eu te voi abate de la desfrau, si plata nu vei mai da.
    4Rg 25:9, Ir 52:10-11

  • 42. Asa Imi voi descarca Eu mania asupra-ti, iar gelozia Mea va fi indepartata de la tine, si Ma voi odihni si grija nu voi mai avea.
    Is 5:13, Iz 24:13

  • 43. Ca nu ti-ai amintit de tineretea ta si M'ai intristat cu toate aceste fapte. De aceea, iata, purtarile tale le-am facut sa cada asupra capului tau - zice Domnul -, ca asa a lucrat necredinta ta asupra tuturor nelegiuirilor tale.
    Ir 3:4, Iz 9:10

  • 44. Acestea sunt toate lucrurile care s'au spus impotriva ta prin zicala:«Cum e mama, asa e si fiica».
    Os 2:7

  • 45. Tu esti fiica mamei tale; tu esti aceea care si-a lepadat barbatul si copiii; si sora le esti surorilor tale care si-au lepadat barbatii si copiii; mama voastra e hetita, tatal vostru e amoreu.
    Iz 16:3

  • 46. Sora voastra mai mare, care locuieste in stanga ta impreuna cu fiicele ei, e Samaria, iar sora voastra mai tanara, care locuieste in dreapta ta impreuna cu fiicele ei, e Sodoma.
    Ir 3:7, Iz 23:4, Rm 9:29

  • 47. Dar nici asa, tu nu te-ai multumit sa umbli in purtarile lor si sa faci faradelegile lor, si le-ai intrecut in toate purtarile tale.

  • 48. Viu sunt Eu, zice Domnul: Aceasta Sodoma, sora ta, si fiicele ei n'au facut asa cum tu ai facut, tu si fiicele tale.
    Fc 18:20

  • 49. Marea nelegiuire a surorii tale Sodoma a fost mandria; ea si fiicele ei se rasfatau in indestulare de paine si in belsug de vin; asta era totul pentru ea si fiicele ei, si nici un ajutor n'au pus in mana saracului si a celui lipsit.
    Fc 13:13, Fc 18:20, Sof 2:9, Sir 16:8, Lc 17:28-29

  • 50. Si se trufeau, si'n fata Mea faceau faradelegi; si le-am indepartat, asa cum ai vazut.
    Fc 13:13, Fc 18:20

  • 51. Dar nici Samaria nu a pacatuit nici pe jumatate din pacatele tale; tu ti-ai sporit faradelegile cu mult mai mult decat surorile tale si le-ai indreptatit prin toate nelegiuirile pe care tu le-ai faptuit. 7
    4Rg 17:7, Iz 23:11

  • 52. Asadar, tu poarta-ti pedeapsa, fiindca tu ti-ai stricat surorile prin pacatele si nelegiuirile pe care le-ai facut mai mult decat ele 8 si le-ai indreptatit mai mult decat pe tine; asadar, rusineaza-te si poarta-ti ocara prin aceea ca le-ai indreptatit pe surorile tale.
    Ir 3:11

  • 53. Si-i voi intoarce pe cei robiti ai lor, pe cei robiti ai Sodomei si ai fiicelor ei; si-i voi intoarce pe cei robiti ai Samariei si ai fiicelor ei; si'n mijlocul lor ii voi intoarce pe cei robiti ai tai,
    Iz 39:25

  • 54. pentru ca tu sa-ti porti pedeapsa si sa ai ocara din toate lucrurile pe care le-ai facut ca sa-Mi starnesti mania.
    Iz 5:15

  • 55. Iar sora ta Sodoma cu fiicele ei vor fi reasezate in starea lor de la'nceput; si Samaria cu fiicele ei vor fi reasezate in starea lor de la'nceput; si tu cu fiicele tale veti fi reasezate in starea voastra de la'nceput.

  • 56. De sora ta, Sodoma, nici pomeneala n'a fost in gura ta la vremea semetiei tale,

  • 57. mai inainte ca rautatile tale sa fi fost date in vileag; chiar si acum, tu esti ocara fiicelor Siriei si a tuturor celor ce-i stau in preajma, a fiicelor Filistenilor de care esti inconjurata.

  • 58. Tu esti aceea care porti povara necredintelor si faradelegilor tale, zice Domnul.

  • 59. Asa graieste Domnul: Voi face cu tine asa cum tu ai facut, asa cum te-ai purtat in aceste fapte, ca sa-mi incalci legamantul.
    Ne 10:29

  • 60. Si-Mi voi aduce aminte de legamantul pe care l-am facut cu tine in zilele tineretii tale si-ti voi aseza 9 legamant vesnic.
    Lc 1:72, Evr 8:8

  • 61. Iar tu iti vei aduce aminte de purtarea ta si lipsita cu totul vei fi de cinste cand le vei primi pe surorile tale, atat pe cele mai varstnice cat si pe cele mai tinere; si Eu ti le voi da spre zidire, dar nu in virtutea legamantului tau.
    Iz 20:43, Iz 36:31, Rm 6:21

  • 62. Si voi aseza legamantul Meu cu tine, iar tu vei cunoaste ca Eu sunt Domnul;
    Ga 4:6

  • 63. ca sa-ti aduci aminte si sa te rusinezi; si'ntru rusinarea ta sa nu mai poti deschide gura atunci cand Eu te voi ierta pentru toate cate ai facut, zice Domnul".
    Iz 6:9, Iz 43:10, Rm 3:19, Rm 6:21

Biblia Ortodoxa

Povesti de pe strada mea - Un nou prieten
Povesti de pe strada mea - Un nou prieten Alex e un băiețel si are o surioară puțin mai mică, pe care o cheamă Oana. Sunt copii tare veseli, cărora le place să se joace afară, în aer liber. Au mulți prieteni și la școală, și în cartier. Când este timp frumos, merg să se joace în părculețul de la 8.50 Lei
Povesti de pe strada mea - Capra cu 3 lei
Povesti de pe strada mea - Capra cu 3 lei Acasă, Alex se joacă în sufragerie cu un avion, în timp ce Oana, sora sa, răsfoiește curioasă o revistă pentru copii. În bucătărie, bunicuța le pregătește ceva bun. Ce foame îmi este ! spuse Alex. Tare aș mânca ceva bun! Dar abia am stat la masă, cum 8.50 Lei
Povesti de pe strada mea - Calatorie in Tara unde toate sunt invers
Povesti de pe strada mea - Calatorie in Tara unde toate sunt invers Este seară. Soarele tocmai apune, iar lumina sa blândă îi face loc cu eleganță întunericului liniștit al nopții. Acasă, Alex și Oana se pregătesc de culcare. Mama îi strigă: Copii, hai să vă spălați pe dinți! Apoi vă spune-ți rugăciunea și - țuști! 8.50 Lei
Povesti de pe strada mea - Sculptorul si statuile
Povesti de pe strada mea - Sculptorul si statuile Dragi copii, tot ceea ce facem are efect și asupra oamenilor din jurul nostru. Atunci când râdem de un coleg sau când îl tratăm urât, acesta se simte trist. Atunci când facem cuiva un cadou sau un compliment, devine vesel. Trebuie să ne amintim mereu 8.50 Lei
Sfanta Elena Imparateasa cea intocmai cu apostolii
Sfanta Elena Imparateasa cea intocmai cu apostolii Sfânta Împărăteasă Elena este un model de referință pentru femeile creștine din toate timpurile, dar mai ales pentru mame, oferind un exemplu de mărturisire a credinței creștine în familie și în societate. Ea a reușit să îmbine cu măiestrie înțelepciunea 12.00 Lei
Patericul sfintilor de pretutindeni - Mostenitorii cerului
Patericul sfintilor de pretutindeni - Mostenitorii cerului Fiecare sfânt în parte reprezintă un mijlocitor ceresc al mântuirii noastre, la care apelăm adesea cu evlavie (și căruia uneori îi purtăm și numele, primit la botez), dar și o pildă mereu actuală pentru o viețuire plăcută lui Dumnezeu - Cel ce Se 20.00 Lei
Imperiul Marii Negre. Gloria si decaderea lumii lui Mitridate cel Mare
Imperiul Marii Negre. Gloria si decaderea lumii lui Mitridate cel Mare Conducător viclean și nemilos, strateg iscusit, cărturar – celebru, de altfel, pentru studiul aplicat al otrăvurilor –, Mitridate vi cel Mare a fost unul dintre cei mai puternici și longevivi dușmani ai romanilor. Ambițiile sale au schimbat cursul istorie 70.00 Lei
Familia ortodoxa - mai 2025
Familia ortodoxa - mai 2025 Sfântul Theofan Zăvorâtul: Dragostea este raiul duhovnicesc;Dragostea azi, de Virgiliu Gheorghe;Monahia Matrona Domnaru, fosta stareță a Mănăstirii Hurezi;Sfinții care au făcut din provincia romană Galia Belgica un pământ sfânt... când sufletul cunoaște 14.50 Lei
Calatoria mea prin lumea de dincolo
Calatoria mea prin lumea de dincolo Cartea pe care o țineți acum în mâini este o mărturie scrisă cu dorința de a-i aduce cititorului vestea cea bună: nu suntem zidiți pentru moarte, ci pentru viață veșnică. Viața noastră are sens, iar niciunii dintre oamenii care au trăit vreodată pe acest 36.00 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact