Jertfe si daruri ale capeteniilor lui Israel la sfintirea cortului.

  • 1. Si a fost ca'n ziua cand a sfarsit Moise de ridicat cortul, l-a uns si l-a sfintit, pe el si toate lucrurile lui, precum si jertfelnicul cu toate obiectele lui. Cand le-a miruit si le-a sfintit, mai-marii lui Israel au adus daruri; ei erau
    Ies 40:9, Ies 40:15, Lv 8:10

  • 2. cele douasprezece capetenii ale caselor lor parintesti, mai-marii semintiilor, cei ce fusesera mai-mari peste cei numarati.

  • 3. Si au adus darurile lor in fata Domnului: sase care acoperite si doisprezece boi, cate un car de la doua capetenii si cate un bou de la fiecare; si le-au adus inaintea cortului.

  • 4. Si a grait Domnul catre Moise, zicand:

  • 5. "Primeste-le din partea lor, si vor fi ele folosite in slujba cortului marturiei. Da-le levitilor, fiecaruia dupa slujba sa".

  • 6. Si luand Moise carele si boii, le-a dat levitilor:

  • 7. doua care si patru boi le-a dat fiilor lui Gherson, dupa slujba lor;

  • 8. patru care si opt boi le-a dat fiilor lui Merari, dupa slujba lor de sub indrumarea lui Itamar, fiul lui Aaron preotul.
    Nm 4:33

  • 9. Dar fiilor lui Cahat nu le-a dat, pentru ca ei, avand in seama lucrurile sfinte, le purtau pe umeri.
    Nm 3:31, Nm 4:15

  • 10. Capeteniile au adus si daruri pentru innoirea jertfelnicului, in chiar ziua'n care a fost uns; acolo, in fata jertfelnicului, si-au adus mai-marii darurile.

  • 11. Si a zis Domnul catre Moise: "In fiecare zi, la rand, cate o capetenie sa-si aduca darurile pentru sfintirea jertfelnicului".

  • 12. Cel ce si-a adus darul in prima zi a fost Naason, fiul lui Aminadab, capetenia semintiei lui Iuda.
    Nm 1:7

  • 13. Darul sau cuprindea: un blid de argint in greutate de o suta treizeci de sicli si o cupa de argint de saptezeci de sicli, dupa siclul sfant, amandoua pline cu fainuta de grau framantata cu untdelemn, pentru jertfa;

  • 14. o cadelnita de aur de zece sicli, plina cu tamaie;

  • 15. un junc, un berbec si un miel de un an pentru ardere-de-tot;

  • 16. un tap, jertfa pentru pacat;

  • 17. iar ca jertfa de multumire: doua juninci, cinci berbeci, cinci tapi si cinci mielusele de un an. Acesta-i darul lui Naason, fiul lui Aminadab.

  • 18. In ziua a doua si-a adus darul Natanael, fiul lui Tuar, capetenia semintiei lui Isahar.

  • 19. El a adus in dar: un blid de argint in greutate de o suta treizeci de sicli si o cupa de argint de saptezeci de sicli, dupa siclul sfant, amandoua pline cu fainuta de grau framantata cu untdelemn, pentru jertfa;

  • 20. o cadelnita de aur de zece sicli, plina cu tamaie;

  • 21. un junc, un berbec si un miel de un an pentru ardere-de-tot;

  • 22. un tap, jertfa pentru pacat;

  • 23. iar ca jertfa de multumire: doua juninci, cinci berbeci, cinci tapi si cinci mielusele de un an. Acesta-i darul lui Natanael, fiul lui Tuar.

  • 24. In ziua a treia si-a adus darul capetenia fiilor lui Zabulon: Eliab, fiul lui Helon.

  • 25. Darul sau cuprindea: un blid de argint in greutate de o suta treizeci de sicli si o cupa de argint de saptezeci de sicli, dupa siclul sfant, amandoua pline cu fainuta de grau framantata cu untdelemn, pentru jertfa;

  • 26. o cadelnita de aur de zece sicli, plina cu tamaie;

  • 27. un junc, un berbec si un miel de un an pentru ardere-de-tot;

  • 28. un tap, jertfa pentru pacat;

  • 29. iar pentru jertfa de multumire: doua juninci, cinci berbeci, cinci tapi si cinci mielusele de un an. Acesta-i darul lui Eliab, fiul lui Helon.

  • 30. In ziua a patra si-a adus darul capetenia fiilor lui Ruben: Elitur, fiul lui Sedeur.

  • 31. Darul sau cuprindea: un blid de argint in greutate de o suta treizeci de sicli si o cupa de argint de saptezeci de sicli, dupa siclul sfant, amandoua pline cu fainuta de grau framantata cu untdelemn, pentru jertfa;

  • 32. o cadelnita de aur de zece sicli, plina cu tamaie;

  • 33. un junc, un berbec si un miel de un an pentru ardere-de-tot;

  • 34. un tap, jertfa pentru pacat;

  • 35. iar pentru jertfa de multumire: doua juninci, cinci berbeci, cinci tapi si cinci mielusele de un an. Acesta-i darul lui Elitur, fiul lui Sedeur.

  • 36. In ziua a cincea si-a adus darul capetenia fiilor lui Simeon: Selumiel, fiul lui Turisadai.

  • 37. Darul sau cuprindea: un blid de argint in greutate de o suta treizeci de sicli si o cupa de argint de saptezeci de sicli, dupa siclul sfant, amandoua pline cu fainuta de grau framantata cu untdelemn, pentru jertfa;

  • 38. o cadelnita de aur de zece sicli, plina cu tamaie;

  • 39. un junc, un berbec si un miel de un an pentru ardere-de-tot;

  • 40. un tap, jertfa pentru pacat;

  • 41. iar pentru jertfa de multumire: doua juninci, cinci berbeci, cinci tapi si cinci mielusele de un an. Acesta-i darul lui Selumiel, fiul lui Turisadai.

  • 42. In ziua a sasea si-a adus darul capetenia fiilor lui Gad: Eliasaf, fiul lui Raguel.
    Nm 2:14

  • 43. Darul sau cuprindea: un blid de argint in greutate de o suta treizeci de sicli si o cupa de argint de saptezeci de sicli, dupa siclul sfant, amandoua pline cu fainuta de grau framantata cu untdelemn, pentru jertfa;

  • 44. o cadelnita de aur de zece sicli, plina cu tamaie;

  • 45. un junc, un berbec si un miel de un an pentru ardere-de-tot;

  • 46. un tap, jertfa pentru pacat;

  • 47. iar pentru jertfa de multumire: doua juninci, cinci berbeci, cinci tapi si cinci mielusele de un an. Acesta-i darul lui Eliasaf, fiul lui Raguel.

  • 48. In ziua a saptea si-a adus darul capetenia fiilor lui Efraim: Elisama, fiul lui Amihud.

  • 49. Darul sau cuprindea: un blid de argint in greutate de o suta treizeci de sicli si o cupa de argint de saptezeci de sicli, dupa siclul sfant, amandoua pline cu fainuta de grau framantata cu untdelemn pentru jertfa;

  • 50. o cadelnita de aur de zece sicli, plina cu tamaie;

  • 51. un junc, un berbec si un miel de un an pentru ardere-de-tot;

  • 52. un tap, jertfa pentru pacat;

  • 53. iar pentru jertfa de multumire: doua juninci, cinci berbeci, cinci tapi si cinci mielusele de un an. Acesta-i darul lui Elisama, fiul lui Amihud.

  • 54. In ziua a opta si-a adus darul capetenia fiilor lui Manase: Gamaliel, fiul lui Pedatur.

  • 55. Darul sau cuprindea: un blid de argint in greutate de o suta treizeci de sicli, o cupa de argint de saptezeci de sicli, dupa siclul sfant, amandoua pline cu fainuta de grau framantata cu untdelemn, pentru jertfa;

  • 56. o cadelnita de aur de zece sicli, plina cu tamaie;

  • 57. un junc, un berbec si un miel de un an pentru ardere-de-tot;

  • 58. un tap, jertfa pentru pacat;

  • 59. iar pentru jertfa de multumire: doua juninci, cinci berbeci, cinci tapi si cinci mielusele de un an. Acesta-i darul lui Gamaliel, fiul lui Pedatur.

  • 60. In ziua a noua si-a adus darul capetenia fiilor lui Veniamin: Abidan, fiul lui Ghedeon.
    Nm 2:22, Nm 10:24

  • 61. Darul sau cuprindea: un blid de argint in greutate de o suta treizeci de sicli si o cupa de argint de saptezeci de sicli, dupa siclul sfant, amandoua pline cu fainuta de grau framantata cu untdelemn, pentru jertfa;

  • 62. o cadelnita de aur de zece sicli, plina cu tamaie;

  • 63. un junc, un berbec si un miel de un an pentru ardere-de-tot;

  • 64. un tap, jertfa pentru pacat;

  • 65. iar pentru jertfa de multumire: doua juninci, cinci berbeci, cinci tapi si cinci mielusele de un an. Acesta-i darul lui Abidan, fiul lui Ghedeon.

  • 66. In ziua a zecea si-a adus darul capetenia fiilor lui Dan: Ahiezer, fiul lui Amisadai.

  • 67. Darul sau cuprindea: un blid de argint in greutate de o suta treizeci de sicli si o cupa de argint de saptezeci de sicli, dupa siclul sfant, amandoua pline cu fainuta de grau framantata cu untdelemn, pentru jertfa;

  • 68. o cadelnita de aur de zece sicli, plina cu tamaie;

  • 69. un junc, un berbec si un miel de un an pentru ardere-de-tot;

  • 70. un tap, jertfa pentru pacat;

  • 71. iar pentru jertfa de multumire: doua juninci, cinci berbeci, cinci tapi si cinci mielusele de un an. Acesta-i darul lui Ahiezer, fiul lui Amisadai.

  • 72. In ziua a unsprezecea si-a adus darul capetenia fiilor lui Aser: Paghiel, fiul lui Ocran.

  • 73. Darul sau cuprindea: un blid de argint in greutate de o suta treizeci de sicli si o cupa de argint de saptezeci de sicli, dupa siclul sfant, amandoua pline cu fainuta de grau framantata cu untdelemn, pentru jertfa;

  • 74. o cadelnita de aur de zece sicli, plina cu tamaie;

  • 75. un junc, un berbec si un miel de un an pentru ardere-de-tot;

  • 76. un tap, jertfa pentru pacat;

  • 77. iar pentru jertfa de multumire: doua juninci, cinci berbeci, cinci tapi si cinci mielusele de un an. Acesta-i darul lui Paghiel, fiul lui Ocran.

  • 78. In ziua a douasprezecea si-a adus darul capetenia fiilor lui Neftali: Ahira, fiul lui Enan.

  • 79. Darul sau cuprindea: un blid de argint in greutate de o suta treizeci de sicli si o cupa de argint de saptezeci de sicli, dupa siclul sfant, amandoua pline cu fainuta de grau framantata cu untdelemn, pentru jertfa;

  • 80. o cadelnita de aur de zece sicli, plina cu tamaie;

  • 81. un junc, un berbec si un miel de un an pentru ardere-de-tot;

  • 82. un tap, jertfa pentru pacat;

  • 83. iar pentru jertfa de multumire: doua juninci, cinci berbeci, cinci tapi si cinci mielusele de un an. Acesta-i darul lui Ahira, fiul lui Enan.

  • 84. Acestea au fost darurile din partea capeteniilor lui Israel la sfintirea jertfelnicului, in ziua cand acesta a fost miruit: douasprezece blide de argint, douasprezece cupe de argint, douasprezece cadelnite de aur,

  • 85. fiecare blid avand o suta treizeci de sicli si fiecare cupa cate saptezeci de sicli. Intru totul, argintul acestor vase: doua mii patru sute de sicli, dupa siclul sfant;

  • 86. douasprezece cadelnite de aur, pline cu tamaie, de cate zece sicli fiecare, dupa siclul sfant; intru totul, aurul cadelnitelor: o suta douazeci de sicli.

  • 87. Vitele pentru arderi-de-tot au fost de toate: doisprezece junci, doisprezece berbeci si doisprezece miei de un an, impreuna cu prinoasele de paine si cu turnarile lor. Ca jertfa pentru pacat, doisprezece tapi.

  • 88. Vitele pentru jertfa de multumire au fost, laolalta: douazeci si patru de juninci, saizeci de berbeci, saizeci de tapi si saizeci de mielusele de un an si fara meteahna. Acestea au fost darurile la sfintirea jertfelnicului, dupa'mplinirea celor randuite si dupa ce el a fost miruit.

  • 89. Cand Moise intra in cortul marturiei ca sa-I graiasca, el auzea glasul Domnului vorbind cu el de deasupra acoperamantului ispasirii de pe chivotul marturiei, dintre cei doi heruvimi; si el Ii vorbea 1.
    Lv 1:1

Biblia Ortodoxa

Acatistul icoanei Maicii Domnului Pantanassa
Acatistul icoanei Maicii Domnului Pantanassa Acatistul icoanei Maicii Domnului Pantanassa, adică „Împărăteasa tuturor”, este, în general, un imn de laudă închinat Maicii Domnului, asemenea Acatistului Buneivestiri și altor texte imnografice. Iar în mod special, el este închinat icoanei Născătoarei 10.00 Lei
De ce ne doare sufletul
De ce ne doare sufletul Pentru orice suflet îndurerat, această carte este o îmbărbătare și o mîngîiere. Pentru păstori, cei care zilnic sînt puși să împartă suferința celor ce aleargă la ei, este o experiență în plus. Fie că avem de a face cu o persoană căzută în depresie, cu 31.71 Lei
Sfantul calator. O intalnire cu Sfantul Spiridon
Sfantul calator. O intalnire cu Sfantul Spiridon Marele făcător de minuni, Sfântul Spiridon al Trimitundei, este supranumit, în Grecia, Sfântul călător. Asta, datorită faptului că încălțămintea sa se uzează periodic, trebuind să fie schimbată cu o pereche nouă de către monahii care au în grijă racla cu 20.00 Lei
De ce ne e frica de bucurie si ne simtim vinovati in fata fericirii?
De ce ne e frica de bucurie si ne simtim vinovati in fata fericirii? Trăim într-o lume rănită. Cu toţii ştim asta. Suferim, purtăm în spate traume, suntem îngrijoraţi pentru ziua de mâine. Şi această lume are cea mai adâncă nevoie de bucurie. Nu de o veselie falsă, ci de acel râs care ţâşneşte din tine ca o eliberare. Care 13.74 Lei
Calauza studentului
Calauza studentului Lucrările practice sunt adevărata școală unde se poate căpăta tehnica disciplinei… Acolo unde aceste lucrări lipsesc, este de folos ca studenții să se alipească practicienilor, ca ajutoare. Aci vine studentul pentru prima oară în contact cu colegii săi 37.00 Lei
Limitele cunoasterii stiintifice
Limitele cunoasterii stiintifice Deși oamenii acceptă ușor complexitatea fenomenelor materiale, se feresc de ideea unei realități spirituale care le dă naștere. Omul de știință, chiar dacă se crede ferm pe terenul cunoașterii, rămâne, de fapt, dependent de presupuneri și de un plan 58.14 Lei
Sfanta Tomaida din Lesbos, ocrotitoarea casatoriei
Sfanta Tomaida din Lesbos, ocrotitoarea casatoriei Iubirea conjugală nu obligă pe nici unul dintre soți să accepte necondiționat orice atitudine nepotrivită, insultă ori răutate din partea celuilalt. Nicidecum! Dar într-o iubire creștină, în duhul Jertfei lui Hristos, soțul sau soția care iubește cu 37.00 Lei
Flavian. Armaghedonul. vol. 5
Flavian. Armaghedonul. vol. 5 „Este deosebit de important să înțelegem că adevăratul câmp de luptă rămâne sufletul omului. Pe acest câmp de luptă are loc bătălia decisivă între Bine și Rău, între diavol şi Hristos. Acesta este Armaghedonul fie­cărui om în parte, lupta căreia nimeni nu 29.60 Lei
Parintele Elefterie Mihail de la manastirea Dervent - Doctor al trupurilor si al sufletelor
Parintele Elefterie Mihail de la manastirea Dervent - Doctor al trupurilor si al sufletelor Părintele Elefterie Mihail a fost cu adevărat un „om al lui Dumnezeu”, dăruit vremii în care a trăit pentru a ridica duhovnicește viața credincioșilor. Părintele Elefterie și-a prefăcut îndelungata viață – adeseori zbuciumată, plină de necazuri și 28.54 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact