Sfintii 10 Mucenici din Creta

Tinand Decie sceptrul imparatiei Romei, a pus in insula Creta pe un ighemon, asemenea cu dansul la nume si la obicei, caci se asemana imparatului sau cu asprimea, cu tirania si cu prigoana crestinilor. Acesta, sosind in insula Creta, a poruncit sa caute spre a munci pe toti cei ce cred in Hristos. Deci, se aduceau la dansul cei tari in credinta, pe care, dupa multe ispitiri si munci, cu felurite morti ii pierdea. In acea vreme o ceata, in numar de zece barbati alesi, a fost prinsa si adusa la cel ce-i caznea. Acestia erau cu neamul din diferite cetati: Teodul, Satornic, Evpor, Ghelasie si Evnichian erau din cetatea Gortiniei; Zotic din Hios, Pompie si Agatopul din Epinia, Vasilid din Chidonia si Evarest din Iracleea. Toti se sarguiau a merge catre cetatea din cer.

Acestia, stand inaintea muncitorului, au raspuns cu mult curaj si au aratat multa barbatie. Pe ce cale a muceniciei n-au calatorit? Ce fel de munca n-au biruit-o cu rabdarea! Batuti fiind, munciti, tarati pe pamant, cu pietre ucisi, batjocoriti, scuipati si tot felul de batjocuri rabdand treizeci de zile. Iar in douazeci si trei ale lunii decembrie, pregatindu-se zi de judecata si sezand ighemonul in divan, s-au adus rabdatorii de chinuri la intrebarea cea mai de pe urma, fiind plini de indrazneala si de suflet. Ighemonul se indracea cu iutimea si cu nebunia, sarguitor fiind spre a-i tortura, ca sa-i omoare cumplit, insa acestia erau gata a rabda pana la suflarea din urma.

 

Cautand ighemonul asupra lor cu fata manioasa, a zis: "Care este nebunia voastra ca nici nevoia, nici vremea nu v-au putut invata pe voi a cunoaste ce este de folos?" Apoi, ca si cum i-ar fi infricosat cu mania, a zis: "Jertfiti zeilor iar de nu, eu mai mult nu voi zice voua nimic, ci voi veti cunoaste cine este Decie, caruia nu voiti a va supune". La acestea au raspuns mucenicii: "Noi, o! ighemoane, si cu cuvantul si cu lucrul in vremea cea indelungata bine v-am adeverit, ca nici zeilor nu vom jertfi, nici poruncii voastre nu ne vom supune". Iar ighemonul, taind cuvantul lor a zis: "Dar nu tineti seama nici de munci o, railor?"

Sfintii au raspuns: "Nicidecum nu ne temem de munci, ci inca iti multumim prea mult ca ne-ai pregatit acest fel de ospat duhovnicesc (muncile cele pentru Hristos) si l-ai pus inaintea noastra". Ighemonul a zis: "Dar nu va fi asa, caci veti cunoaste cat este de mare puterea zeilor, pe care voi ii huliti fara rusine si nici nu va rusinati de atitia barbati preaintelepti ce stau inainte, care cinstesc pe Die, cel mai intai dintre zei, apoi pe Ira si pe Rea, cum si pe ceilalti. Caci acum atat de mult veti fi chinuiti cu munci, incat nu numai indrazneala voastra se va pierde, ci si altii se vor infricosa, care vor fi asemenea ca voi, neascultatori, numai de se vor afla unii ca aceia".

La aceasta iarasi au raspuns barbatii cei curajosi: "Pentru Die si pentru maica lui Rea, nimic sa nu graiesti, ighemoane, caci nu vorbesti catre cei ce nu stiu. Noi am auzit de la parintii nostri despre neamul lui, despre viata si naravurile lui si chiar de mormantul lui; de voiesti, acum il vom arata tie. El s-a nascut in Creta si era un desfranat si necurat, incat este rusine a vorbi despre viata lui, iar, prin mestesugul vrajilor si al farmecelor, isi schimba chipul cel adevarat intr-altul pentru prea mare neinfranare. Iar unii, de aceeasi patima fiind stapaniti, au urmat vietii lui, pentru ca ce este mai lesne decat aceasta, adica a urma raului, apoi au scornit ca este zeu si, zidindu-i capiste, i-au adus jertfa si ceea ce le placea lor, aceea si zeului lor se socotea, ca este bine primita. Si nu numai asa cugetau, ci astfel despre acel zeu, dar, vai, inca si cuviincios lucru socoteau a vietui cu neinfranarea".

Acestea graind dumnezeiasca ceata, ighemonul se intarata, apoi se mania si poporul, repezindu-se ca sa apuce pe mucenici, pe care i-ar fi rupt cu mainile de nu i-ar fi oprit Decie. Poruncind sa fie tacere, gandea ce fel de moarte mai cumplita sa le dea. Apoi indata, dupa porunca ighemonului, mainile muncitorilor au rapit pe sfinti, spre a le da diferite chinuri, unora unele, iar altora altele. Insa cruzimea si marimea durerilor erau pentru toti asemenea. Pentru ca unii dintr-insii erau spanzurati si cu unghii de fier strujiti, vinele li se rupeau si carnea le cadea la pamant, iar altii cu pietre si cu pari ascutiti erau raniti pe coaste pana la oase. Altii cu plumb fiind batuti, li se dezlegau incheieturile, li se sfaramau si se rupeau oasele, iar altii intr-alt chip erau schingiuiti, incat nu poate urechea sa auda de acele munci cumplite. Caci, precum celor ce sunt milosi le este nesuferit a privi la acelea, dar auzindu-le, numarandu-le este si mai greu. Insa mucenicii, unele ca acestea primindu-le cu mare inlesnire, cu multumire, le rabdau cu barbatie, incat pareau ca se mahnesc pentru lipsa unor munci mai mari.

Deci toti alergau la dansii, ca spre un lucru nou si de mirare, adica si necredinciosii si credinciosii. Insa cei care pazeau credinta in taina, alergau sa se minuneze de barbatia patimitorilor si singuri sa se intareasca in credinta, iar necredinciosii ca sa-si bata joc de rabdarea sfintilor si sa se bucure de ranile lor, uitandu-se la muncile cele cumplite. Drept aceea, nu numai ca nici unul nu era miscat spre milostivire, ci mai vartos spre cruzime indemnandu-l si pe ighemon si pe muncitori. Astfel invitau acestia pe ighemon, iar el poruncea si muncitorii savarseau ceea ce li se poruncea.

Apoi crainicul striga: "Crutati-va, supuneti-va domnilor, jertfiti zeilor". Iar mucenicii, in mijlocul atator dureri si munci, erau mai presus de toate, cu barbatia si cu rabdarea, mai presus de popor si de crainic, de muncitori si de insusi ighemon. Si, mai inainte de toate, erau mai presus decat domnul lor, satana si decat toate puterile lui, pentru ca toti intr-o unire si intr-un glas, strigau: "Crestini suntem, a lui Hristos jertfa, a lui Hristos junghiere si de-ar fi trebuinta si de mii de ori sa murim, vom muri cu osardie".

Daca a vazut ca toate muncile nu se baga in seama de sfintii mucenici, Decie, deznadajduind, i-a condamnat la moarte. Deci sfintii erau dusi spre ucidere de sabie, la un loc putin mai departe de cetatea Alonium. Catre acest loc grabindu-se rabdatorii de chinuri au aratat un lucru nou; caci in toata alergarea muceniciei, fiind cu un suflet si cu un cuget, se grabeau care dintr-insii sa ia primul cununa muceniciei. Dar aceasta cearta a potolit-o, Teodul, fiind unul din acea dumnezeiasca ceata, zicand ca acela va fi mai intai dintre dansii, care isi va da capul sub sabie mai pe urma decat toti, pentru ca vazand taierea celorlalti si moartea, nu se va infricosa si nici nu va arata vreo mahnire sau schimbare a fetii. Atunci cu adevarat mai ales se va arata minunat nevoitor si biruitor

Placand tuturor acest cuvant al lui Teodul, au adus mai intai cantare lui Dumnezeu: Bine este cuvantat Domnul, Care nu ne-a dat spre vanarea dintilor lor. Sufletul nostru ca o pasare s-a izbavit de cursa vanatorilor, si celelalte ale acestui psalm. Apoi venind la locul cel numit, a facut fiecare din ei rugaciune, zicand: "Iarta, Doamne, pe robii Tai si primeste varsarea sangelui nostru pentru noi, pentru rudeniile noastre si prieteni si pentru toata patria, ca sa scape din intunericul necunostintei si cu ochi curati sa vada buna credinta, sa Te cunoasca pe Tine, Lumina cea adevarata, o! Imparate vesnic". Astfel, rugandu-se fiecare dintr-insii, li se taia sfantul si purtatorul de biruinta cap, iar sufletele lor se inaltau cu bucurie catre Hristos Dumnezeu.

Dupa taierea sfintilor, ducandu-se gealatii, unii cunoscuti au ramas sa adune trupurile lor si le-au ingropat cu cinste. Apoi, incetand goana si stralucind sfanta credinta, fericitul Pavel, episcopul Romei celei noi, adica al cetatii marelui Constantin, mergand in insula Creta, a aflat nestricate moastele acelor sfinti, zece la numar si le-a adus cu mare cinste in imparateasca cetate, spre apararea ei si spre ajutorul tuturor celor ce le trebuiau ajutor. Cu ale caror rugaciuni sa ne invrednicim si noi a fi partasi bunatatilor ceresti, pregatite lor cu darul si cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia cu Parintele si cu Sfantul Duh se cuvine cinstea si slava in veci. Amin!

Sfantul Naum de Ohrida

Sfantul Naum de Ohrida, praznuit in fiecare an la data de 23 decembrie, a fost unul din ucenicii Sfintilor Chiril si Metodie si lucrator plin de ravna impreuna cu acestia. Sfantul Naum, traitor intre anii 830 si 23 decembrie 910, a fost un dascal medieval bulgar. Nascut in Imperiul bizantin in vremea cand Biserica se apara din nou de cei care luptau impotriva sfintelor icoane, in jurul anului 843, Sfantul Naum de Ohrida a devenit ucenic al maritilor apostoli ai slavilor - Sfintii Chiril si Metodie, si a plecat cu ei in misiune in regiunile mai putin civilizate ale Europei Centrale - in special, in Moravia, catre anul 863.

Lucrarea aceasta fiind foarte avansata, sfintii au plecat catre Roma, ca sa obtina sprijinul si aprobarea papei Adrian II (867-872), care i-a primit la curte cu onoruri, ca pe adevarati trimisi ai lui Dumnezeu. Dupa compararea cu textul grec, traducerile lor au fost gasite exacte si bune de a fi utilizate pentru evanghelizarea popoarelor slave. Adrian al II-lea le-a dat drept urmare binecuvantarea sa si chiar a hirotonit intru preotie pe o parte din ucenicii lor, ca sa poata sluji in bisericile satelor si oraselor evanghelizate Liturghia slava pe care au tradus-o.

In anul 867 sau 868, el este hirotonit preot in Roma. Potrivit aghiografiei Sfintilor Chiril si Metodie, scrisa de catre Sfantul Clement al Ohridei, Sfantul Naum a ajutat celor dintai in lucrarea lor misionara intreprinsa in Moravia Superioara. Informatiile din anii petrecuti in Moravia, ca preot, sunt foarte putine, mai multe lucruri stiindu-se despre acesta incepand cu intoarcerea sa in Imperiul Bulgar al vremii.

In ciuda piedicilor si umilintelor ce a avut de suferit, misiunea lui a fost incununata de succes. In anul 885, Sfantul Naum este exilat din Moravia, dupa o vreme petrecuta in inchisoare, ca urmare a rautatii clerului german din zona. In acelasi an, sau in urmatorul, Sfantul Naum ajunge in Pliska, impreuna cu Sfantul Clement de Ohrida, cu Angelarius si poate si cu Gorazd.

Sfantul Naum este unul dintre intemeietorii Scolii de Literatura din Pliska, unde a si lucrat intre anii 886-893. Dupa ce Sfantul Clement a fost hirotonit episcop in Drembica - Velika in anul 893, Sfantul Naum a continuat lucrarea lui Clement in Scoala Literara din Ohrida. Cu o aleasa invatatura si cunoscator a multe graiuri, el a intemeiat pe tarmul de miaza-zi al Lacului Ohrida o manastire care-l impodobeste si astazi. In anul 905, Sfantul Naum a intemeiat Manastirea de langa Lacul Ohrida, care, mai tarziu, ii va purta numele si Sfintele sale Moaste.

In jurul sfantului s-a strans o multime de calugari, de pe tot cuprinsul Balcanilor. Sfantul Naum a fost un dascal intelept, calauzitor al monahilor, aspru nevoitor, rugator si duhovnic lucrator de minuni. Neobosit carturar, Sfantul Naum s-a ostenit mai ales cu talmacirea Sfintei Scripturi si a celorlalte carti bisericesti din limba greaca in cea slavona. Sfantul a adormit in intaia jumatate a secolului al X-lea, mutandu-se intru bucuria indragitului sau Hristos.

Acest sfant nevoitor a savarsit minuni atat in vremea vietii, cat si dupa moarte. Numele Sfantului Naum impodobeste istoria crestinismului dreptslavitor din tinutul Ohridei, veacuri de-a randul facandu-se izvor de puteri tamaduitoare, scapare bolnavilor si celor aflati in necazuri. Moastele sale facatoare de minuni uimesc si astazi prin multimea minunilor pe care le lucreaza, mai cu seama vindecari de boli grele, indeosebi nebunia.