Ramane ca pe langa acestea sa supunem cercetarii partea cea irascibila a sufletului cand, ratacind de la buna intrebuintare a irascibilitatii, va cadea in pacat. Si fiind rautatile multe si de tot felul ce se comit spre pacat din irascibilitate, le-a placut oarecum Parintilor nostri, intre altele, sa nu dezbata prea exact, nici sa socoteasca vindecarea tuturor greselilor celor din irascibilitate vrednica de prea mare silinta, desi Scriptura opreste nu numai lovitura singura, ci si toata ocara sau hula si orice altceva de acest fel ce se produce cu irascibilitate (Col. 3, 8); dar Parintii au stabilit epitimii numai spre ferirea de pacatul greu al uciderii. Si acest pacat se imparte, deosebindu-se in cel voluntar si cel involuntar; si intre cele voluntare se socoteste uciderea, intai cand cineva se hotaraste prin pregatire cum sa savarseasca pacatul pe care este gata de a-l comite. Dar apoi intre cele voluntare s-a socotit si acela cand cineva in invalmaseala si galceava, lovind si fiind lovit, ar aplica cuiva cu mana lovitura de moarte. Caci cel ce este stapanit deja de manie si s-a lasat in voia pornirii de ma- nie nu tine seama in timpul patimii de nimic care ar putea impiedica raul; incat faptuirea omorului din galeava se considera fapta voluntara, iar nu din intamplare. Iar uciderile cele fara de voie au semnele distinctive evidente, adica atunci cand cineva, indreptandu-si nazuinta spre altceva, din intamplare savarseste ceva nenorocire. Deci in aceste cazuri, pentru cei ce se vindeca de pacatul cel de voie, uciderea voluntara in caz de pocainta se intinde la intreit timp de penitenta. Caci de trei ori cate noua sunt anii, pentru fiecare treapta fiind hotarati noua ani, incat timpul excluderii din Biserica prin afurisire deplina sa fie de noua ani; apoi asijderea alti noua ani sa petreaca in ascultare, invrednicindu-se numai de ascultarea invata turilor si a Scripturilor; iar in a treia noime sa se roage cu pocainta impreuna cu cei ce se prosterneaza si astfel sa vina la impartasirea celor sfinte; fireste, cel ce chiverniseste Biserica va fi cu aceeasi bagare de seama si in privinta unuia ca acesta, si dupa motivul de pocainta va scurta lui si intinderea epitimiei, incat in loc de noua ani in fiecare treapta, sa fie opt sau sapte, sau sase, sau numai cinci, daca marimea caintei ar invinge timpul si prin zelul de indreptare ar intrece pe cei ce se curatesc pe sine mai cu lenevire de intinaciune in termenul indelungat. Iar uciderea cea fara de voie se considera ca merita iertare, dar nu si lauda; iar aceasta am spus ca sa fie evident ca daca cineva, chiar involuntar, s-ar pata de ucidere, canonul a hotarat sa fie lepadat din ieraticescul har, ca unul ce s-a intinat de un pacat greu. Si s-a hotarat ca se cuvine ca timpul de curatire sa fie acelasi si pentru cei ce au ucis fara de voie, ca si cel pentru simpla desfranare; fireste ca si in privinta aceasta se va cerceta intentia celor ce se pocaiesc, astfel ca, daca pocainta ar fi vrednica de incredere, sa nu se observe strict numarul anilor, ci prin prescurtarea timpului de penitenta sa se integreze acela in Biserica si in comuniunea Bunului. Iar daca cineva, neimplinind timpul de penitenta hotarat de canoane, ar iesi din viata, blandetea Parintilor porunceste ca impartasit cu cele sfinte, iar nu lipsit de merinde sa se trimita la acea mai de pe urma si indepartata calatorie; iar daca impartasinduse de cele sfinte iarasi s-ar intoarce in viata, sa ramana timpul de 65 ap.; 91 Trul; 21, 22, 23 Anc; 8, 11, 56, 57 Vasile cel Mare pocainta cel hotarat, fiind intru acea treapta in care era inainte de impartasirea cea data lui de nevoie.