"Nu vreau sa-l supar pe cel care are nevoie de mine." Nicolae Trusca
Mă numesc Nicolae Trușcă și sunt preot paroh în parohia Negoiești, comuna Soldanu, județul Călărași din 30 ianuarie 1982. Satul se află situat pe șoseaua București Oltenița (DN4) la km. 42.
Puțină istorie
Biserica la care slujesc este monument istoric, ctitorie a domnitorului Matei Basarab din anul 1649. Această localitate este încărcată de istorie; între anii 1640-1650 domnitorul Matei Basarab a avut la Negoiești o reședință de vară unde întrunea divanul țării, primea ambasadori și emitea hrisoave domnești. In anul 1650 biserica este vizitată de patriarhul Macarie al Antiohiei împreună cu diaconul Paul de Alep, care și scrie despre ea în „Călătoriile Patriarhului Macarie în Țara Românească”. În anul 1746 se întâlnesc la Mănăstirea Negoiești domnitorul Constantin Vodă Mavrocordat cu Ibrahim Pașa de Rusciuc pentru a rezolva unele probleme legate de granița de sud a țării. Domnitorii fanarioți care mergeau la scaunul de domnie la Bucuresti, în drumul lor poposeau la Mănăstirea Negoiești. Au scris despre această biserică, Dimitrie Bolintineanu, Ioan Papazoglu și Nicolae Iorga.
Mai multe despre istoricul bisericii se pot afla pe adresa: http://www.tourneo.ro/negoiesti/
Biserica a fost grav avariată la cutremurul din 4 martie 1977. Între anii 1982 și 1989 am făcut următoarele reparații la biserică:
* am revizuit acoperișul bisericii;
* am pus 4 ferestre la turla mare în loc de obloane;
* am tencuit-o la exterior în praf de piatră și ciment alb;
* am schimbat 2 ferestre înalte de 4 m, ușile de la intrare, am reparat strănile și am restaurat pictura (de Constantin Lecca 1864) cu aviz de la Consiliul Culturii și Educatiei Socialiste
Situația actuală a bisericii
Din anul 2007, alcătuiesc un proiect din fonduri europene nerambursabile pentru reparația bisericii pe axa prioritară 5, domeniul major de interventie 5.1 Restaurarea și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, precum și crearea/modernizarea infrastructurilor conexe.
Proiectul Parohiei Negoiesti RESTAURARE, CONSOLIDARE, PUNERE ÎN VALOARE ȘI INTRODUCERE ÎN CIRCUITUL TURISTIC AL COMPLEXULUI ARHITECTURAL MEDIEVAL AL FOSTEI MĂNĂSTIRI NEGOIEȘTI – SOLDANU JUDEȚUL CĂLĂRAȘI este înregistrat cu numărul SM 27/5/5.1/247/10.11.2009 cod SMIS 14472 la Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud, Muntenia. În data de 14 dec. 2009 Parohia Negoiești a primit scrisoarea nr. 8891 de la ADR Sud Muntenia referitoare la aprobarea etapei administrative și a eligibilității, proiectul urmând etapa de evaluare tehnico-financiară.
Am simtit nevoia să scriu, pentru că în atâția ani de pastorație am trecut prin multe situații, uneori neobișnuite. Teoria nu s-a brodit întotdeauna cu practica. „Viața la țară” a fost o noutate pentru mine, deoarece eu sunt născut și crescut în București. Unii spun că mă exprim ușor în scris.Dacă Ion Cristoiu spunea ca este fan Camil Petrescu, eu sunt fan Ion Agârbiceanu. Am citit tot ce s-a publicat de Ion Agârbiceanu între anii 1970 -1980. Am fondat un ziar „Lumina Credintei” care a aparut timp de 2 ani, primind aprecieri scrise din partea Preasfintitului Damaschin și a Ministrului Culturii de atunci. La îndemnul Preasfințitului Damaschin am publicat în revista Băraganul Ortodox, în fiecare lună, cate o pagina, in total peste 45 de întâmplări pastorale.
parohia.negoiesti@yahoo.com
parohia.negoiesti
http://nicolaetrusca.wordpress.com/