Mulţumescu-ţi, Doamne…
I-am cerut lui Dumnezeu să mă facă puternic,
pentru ca să pot pune în aplicare proiecte măreţe
şi El m-a lăsat slab precum eram,
pentru a mă păstra întru smerenie.
I-am cerut lui Dumnezeu să-mi dea sănătatea ,
pentru a pune în practică planuri grandioase,
iar El mi-a dat durerea
pentru a-L înţelege mai bine.
Îi cerui bogăţia pământului
pentru a dobândi totul,
iar El m-a lăsat sărac,
pentru a nu deveni egoist.
I-am cerut puterea,
pentru ca oamenii să aibă nevoie de mine
iar El mi-a dat umilinţa,
pentru ca eu să am nevoie de ei.
I-am cerut lui Dumnezeu totul,
pentru ca să pot să mă bucur de viaţă,
iar El mi-a lăsat doar viaţa,
pentru ca să învăţ a mă încânta de toate.
Doamne, n-am primit nimic
din tot ceea ce am cerut,
dar totuşi mi-ai dat
tot ceea ce aveam nevoie,
şi asta aproape împotriva voinţei mele.
Rugăciunile pe care nu le-am făcut mi-au fost împlinite.
Fie lăudat Dumnezeul meu între toate popoarele,
căci între toţi pământenii
nimeni nu a dobândit ceea ce am dobândit eu!