--UN GLOB VERDE, SUSPENDAT INTRE CER SI PAMINT= agatat prin copaci sub forma de globuri verzi, impodobite cu boabe albe, viscul este o planta fascinanta, care care isi trage viata din viata arborelui pe care traieste. Ciudatenia de-a se afla asa, suspendat intre cer si pamint, tufe rotunde, de care pasarile se feresc sa se atinga, i-a facut pe oameni sa creada ca viscul nu e o planta lumeasca, ca toate plantele, ci pogorita pe pamint din gradinile zeilor. Numele e latinesc: viscum. Dar legenda i-a fost spusa de vechii greci, care credeau planta cea vasnic verde era cheia cu care Persefona, stapina imperiului mortii, impreuna cu Hermes, cel ce calauzea sufletele catre lumea de dincolo, deschideau portile catre infern. Dar cei care au transformatviscul intr-o planta celebra, dedicindu-i un veritabil cult, au fost celtii. Plinius relateaza ca druizii considerau viscul "atoatevindecator", o planta magica, picata din Olimpul zeilor pe ramurile copacilor. Iarna, ei taiau viscul cu seceri de aur, investindu-l ca simbol al renasterii soarelui. Mai ales tufele de visc crescute pe ramurile stejarilor, care reprezinta o raritate, erau considerate sfinte si deosebit de puternice. In a 6-a zi dupa luna noua, viscul era recoltat de preotii celti, care veneau la copacul de pe care taiau viscul, insotiti de multimi mari de oameni. Mai intii se aduceau jertfe, se tineau ospete si libatiuni, apoi se aduceau doi taurasi tineri ale caror coarne erau impodobite cu flori. Imbracat in haine albe, de sarbatoare, preotul se urca in copac si taia cu secera lui de aur viscul, care era prins in cadere pe o pinza noua si imaculata de in. Tufa cea verde si mult venerata nu avea voie sa atinga pamintul, accidentul considerindu-se semn de rau augur. Apoi, vitele erau sacrificate tot cu un cutit de aur, si preotii druizi rosteau rugaciuni, pentru ca zeii sa-i daruiasca viscului putere de vindecare si mintuire. Planta era pusa intr-un ciubar de lemn plin cu apa neinceputa, din care beau atit oamenii atinsi de boli incurabile, care se vindecau, cit si vitele sterpe, care deveneau fertile in primavara urmatoare.

--PROTECTOR CONTRA DUHULUI RAU= In Evul Mediu, tot in tarile nordice ale Europei, din visc se confectionau amulete ce se purtau la git, ca protectie contra farmecelor si a duhurilor rele. Rolul acesta, de paznic impotriva raului nevazut si necunoscut, se mai pastreaza si astazi, dar mai putin in tarile civilizate din Europa, si mult mai mult in satele izolate din Rominia, unde urmele celtice in traditia taraneasca sunt inca vii. In Maramures, dar mai cu seama in zona Muntilor Codru-Moma, taranii atirna ramuri de visc in casa si pe portile surilor, ca sa-si apere familia si animalele de farmece si vrajitorii. In Normandia, in nord-vestul Frantei, se mai pastreaza obiceiul ca de Anul Nou, copiii sa foloseasca viscul in chip de sorcova, ducindu-se din casa in casa. Dar practica cea mai raspindita in Europa, din Marea Britanie si pina in tarile de rasarit, este atirnatul unei tufe de visc de tavan sau de lampa, ca sa aduca in casa noroc. La miezul noptii, cind orologiile din turnurile bisericilor incep sa bata, cind explodeaza petardele si sticlele de sampanie, oamenii isi ureaza "An nou fericit", sub viscul cel verde si purtator de noroc.