• Cititi si: Cum Il intampinam pe Hristos? (predica parintelui Nicolae Steinhardt si cantari psaltice la Praznicul Intampinarii Domnului)

Extrase din cartea Ieromonahului Damaschin, “Viata si lucrarile parintelui Serafim Rose” (Editura Sophia, Bucuresti, 2005) despre cantata “Ich Habe Genug” de J.S. Bach, bucata muzicala cea mai iubita de catre parintele Serafim, cea care i-a schimbat, practic, viata si care transpune – la modul sublim – in plan artistic cuvintele cu care Dreptul Simeon L-a intampinat astazi pe pruncul Hristos, Cel indelung asteptat. Mesajul tulburator al acestei cantate a sadit si in inima parintelui Serafim Rose, mai intai pregustarea mortii si a tainei veacului ce va sa vie, iar mai apoi, pentru totdeauna, dorul slobozirii de aceasta lume, o data ce inima se simte pe deplin implinita de vederea si de primirea tainica intr-insa a lui Dumnezeu Insusi si, prin El, de “intrezarirea bucuriei vietii celeilalte”:

“Noapte buna, lume!”

Oriunde se indreapta sufletul omului, in afara de Tine,

e pironit de suferinte, desi e atintit spre lucruri frumoase.

(Fericitul Augustin, Mărturisiri)

Daca este adevarat că Dostoievski i-a daruit lui Eugene Ortodoxia,

atunci la fel de adevarat este ca Bach i L-a daruit pe Hristos. (Alison)

“La fel cum zenul, in ciuda principiilor propovaduite, i-a amintit indirect lui Eugene de ceea ce îi era cu adevarat de trebuinta sufletului sau, tot asa a facut si Nietzsche. Dar a mai fost o influenta care i-a adus aminte în mod direct: muzica. Muzica, dupa cum invata si Parintii Bisericii, este limbajul cel mai apropiat de suflet.

”Eugene nu citea asa mult pe cat asculta muzica’‘, scrie Alison [prietena din acea vreme a lui Eugene - viitorul parinte Seraphim, n.n.]. In 1954 au mers impreuna la un spectacol al operei rusesti Boris Godunov de Mussorgski, care l-a intrigat, pentru ca prezenta un alt aspect cu totul deosebit, al crestinatatii, ceea ce l-a facut sa spuna: ”Credeam ca germanii sunt profunzi, dar se pare ca rusii sunt mult mai profunzi’‘.

Totusi compozitorul german Johann Sebastian Bach a fost cel care a avut o importanta covarsitoare in viata lui Eugene. ‘‘Ascultam aproape exclusiv Bach”, spune Alison mai departe. ”Prietenul nostru, Albert Carter, era indragostit de Bach: el ne-a vorbit despre Bach pentru prima oara. Eram vreo zece dintre noi care obisnuiam sa stam toata noaptea, ascultand muzica de Bach. Lui Eugene ii placea indeosebi Missa in Si Minor, Patimile dupa Ioan, Patimile dupa Matei, Magnificat, cantatele si Oratoriul de Craciun… La inceput indragea muzica, dar mai apoi cuvintele au trecut pe primul loc… Cuvintele folosite de Bach erau preluate direct din Evanghelii sau din alte locuri din Scriptura. Asa se face ca cuvintele Bibliei puse pe muzica au ajuns sa-l influenteze profund pe Eugene”.

Indeosebi una dintre cantatele lui Bach, nr. 82, l-a ajutat pe Eugene sa-si schimbe viata. Titlul acesteia este Ich Habe Genug (‘‘De-ajuns este mie”) si vorbeste despre moarte. Compusa pentru solist si orchestra, a fost scrisa pentru sarbatoarea Intampinarii Domnului [1], cand pruncul Hristos este adus la Templu, iar Sf. Simeon Ii intampina Pe El si pe Mama Sa, spunand Domnului ca de acum el poate sa moara. Bach a reusit sa exprime in creatia sa dorul omului dupa taramul cel ceresc, dorul de a iesi din aceasta ”vale a plangerii”. Baritonul interpreteaza trei arii, adresandu-se propriului suflet, acompaniat de simple si sfasietoare melodii de o frumusete sublima. Cea dintai este un suspin de usurare ca sfarsitul vietii este aproape: ”De-ajuns este mie! L-am primit pe Mantuitorul, nadejdea celor credinciosi, in ale mele brate pline de dorire. Destul este mie! Vazut-am pe El; credinta mea L-a imbratisat pe Hristos, iar astazi as parasi lumea bucuros. Singura mea nadejde este ca Iisus sa fie al meu, iar eu sa fiu al Lui. Ma alatur Lui cu credinta si, asemenea lui Simeon, intrezaresc de-acum bucuria vietii celeilalte. Sa ne alaturam, dar, Lui! O, de m-ar slobozi Domnul din lanturile formei omenesti; iar daca vremea plecarii mele ar veni, cu bucurie as spune lumii: De-ajuns este mie‘‘.

In partea a doua, melodia devine calma si blanda ca un cantec de leagan, iar sufletul isi inchide pe vecie ochii in fata vietii: ‘‘Dormiti acum, ochi osteniti, inchideti-va bland si in pace. Lume, eu nu mai zabovesc prea mult pe aici. Te parasesc, ca sufletu-mi sa poata sa se inalte. Aici totul e suferinta, iar acolo voi vedea dulcea pace, desavarsita odihna‘‘.

Apoi prinde glas o implorare arzatoare: ‘‘Dumnezeul meu! Cand ma vei chema in pace sa vin langa Tine, sa zac in pamantul rece si odihna sa mi-o aflu in Tine?” Sufletul moare lumii si isi ia ramas bun: ”Noapte buna, lume!”

Melodia inceteaza si doar sunetul infundat al orgii se mai aude, infatisand trecerea mortii. In cea de-a treia parte, sufletul, eliberat de legaturile pamantesti, scapa de trup intru vesnicie. Muzica reflecta usurimea, libertatea si extazul unui pasari avantate in zbor: ”De moartea mea ma bucur!’‘[2]

Ich Habe Genug era o piesa mult indragita de Alison si de Eugene deopotriva. Ori de cate ori venea Alison la el, ii cerea sa puna aceasta cantata. Cu timpul, a devenit un fel de traditie pentru ei, astfel ca atunci cand ea se pregatea sa plece acasa, el ii punea aceasta piesa. Daca mai era cineva in incapere, nu o punea. Cand venea timpul ca ea sa plece, de fiecare data el se ridica si repeta exact aceleasi cuvinte: ”Nu ai vrea sa asculti putina muzica inainte de a pleca?” Indiferent de raspunsul ei, el lua discul de pe raft si intreba ce parte prefera sa asculte. Iarasi, indiferent de raspunsul ei, punea partea cu Ich Habe Genug. Apoi se afunda in fotoliu, fara a mai vedea sau auzi nimic in jur. Punea discul mereu si mereu. Cand, in fine, Alison se ridica sa plece, Eugene nu zicea nimic, ramanand in liniste si ascultand. Statea asa ceasuri in sir, contempland ceea ce i se descoperea in aceasta cantata care ii transmitea ceva atat de profund incat nimic din aceasta viata nu mai parea sa aiba importanta.

Cum am vazut, realitatea mortii il afecta profund pe Eugene. Si lui ii fusese de-ajuns in aceasta lume, in aceasta viata. Tanjea dupa altceva. Intr-un fel, s-ar putea spune ca, in suferinta lui, el deja ”murise pentru lume”. Iar muzica lui Bach ii sugera o alta lume, de dincolo de moarte, care pentru el era inca terra incognita. Nu era vorba doar de o muzica frumoasa, compusa de un geniu extrem de rafinat; ci erau compozitii elaborate de catre un om care, in mod evident, avea experienta lui Dumnezeu si a nemuririi propriului suflet si care se folosise de limbajul muzicii pentru a-si descrie aceasta experienta.

Alison credea ca Bach a jucat rolul cel mai insemnat in revenirea lui Eugene la credinta in Dumnezeu. ‘‘Sunt convinsa de acest lucru’‘, spune ea, ”tocmai pentru ca, de fapt, il chinuia’‘. Dumnezeul crestinilor contemporani lui, pe care Il gasea plicticos si neconvingator, murise pentru el definitiv si irevocabil. Era o directie spre care nu se mai putea intoarce. Dar ce te faci cu Bach, luteranul acesta din secolul al XVIII-lea? Eugene nu avea cum sa nege cu usurinta mesajul pe care muzica il transmitea fara ocolosuri inimii lui.

Asa se face ca il ”chinuia”. ”Se imbata”, isi aminteste Alison, ”iar apoi se intindea pe jos, lovind podeaua cu pumnii si strigand catre Dumnezeu sa-l lase in pace”.

In cartea lui Dostoievski, Demonii, este un personaj foarte asemanator cu Nietzsche, numit Kirilov, care duce un razboi personal cu ideea de Dumnezeu; iar un alt personaj, Piotr Verhovenski, comenteaza cu multa patrundere faptul ca dorinta mistuitoare a lui Kirilov de a dovedi ca Dumnezeu nu exista arata ca el ”crede poate mai adanc decat orice preot” [3]. Cand ne gandim la tanarul Eugene lovind deznadajduit cu pumnii in podea, ne aducem aminte imediat de acest comentariu. Avem de-a face aici cu un om pentru care problema dumnezeirii este pana la urma singurul lucru care conteaza, si anume daca El exista sau nu. Caci oricat de bine s-ar fi refugiat mintea lui in ”Sinele” impersonal artificial construit de ratiune, inima ii spunea ca, fara un Dumnezeu personal, viata era intr-adevar lipsita de sens“.

Fragment din capitolul “Prevestirea mortii”:

“In 1982, Parintele Gherman a primit o caseta cu cantata lui Bach Ich Habe Genug, fara a sti ce semnificatie avea aceasta lucrare pentru Parintele Serafim. O asculta in chilia lui, Valaam, si era adanc miscat, cand a intrat Parintele Serafim. ”Tocmai am primit aceasta cantata uluitoare’‘, a spus Parintele Gherman. ”Nu am mai auzit-o niciodata pana acum. Trebuie s-o asculti si tu!’‘ Parintele Serafim refuza, dar Parintele Gherman l-a tot batut la cap pana a acceptat. Pe masura ce cantata avansa, Parintele Serafim statea cu ochii inchisi, complet nemiscat. Era ca o statuie, insa Parintele Gherman simtea ca un fel de teama venise peste el. Cand s-a terminat, Parintele Serafim a spus doar atat: ”Cunosc cantata. Am ascultat-o de nenumarate ori”- si cu aceasta iesi din chilie fara sa mai spuna ceva. Parintele Gherman a ramas cu impresia ca facuse ceva gresit, dar fara sa stie ce anume.

Ceva mai tarziu in anul acela, cantata a fost pusa din nou, in cadrul pelerinajului de vara din 1982. Unul dintre fratii de la manastire povesteste:

”La incheierea pelerinajului, cand aveam cu totii simtamantul acela de usurare, ca dupa o treaba bine facuta, a venit un moment de tihnita nehotarare inaintea plecarii inchinatorilor. Inca era devreme, vremea era racoroasa si in aer se simtea deja adierea toamnei. Razele soarelui se miscau ritmic prin idila din padure a cârdurilor de caprioare, a veveritelor cenusii si a paunilor care, ca la o parada in mijlocul naturii, treceau prin fata inchinatorilor ce se odihneau, aducandu-i fara sa vrea intr-o stare de linistita contemplare. Atunci Parintele Serafim i-a adunat pe toti si i-a pus sa stea jos si sa asculte o bucata muzicala. Inainte de a porni muzica ne-a adresat cateva cuvinte care sa ne trezeasca: Care este telul teologiei si al vietii crestine pe acest pamant al nostru atat de frumos impodobit? Oare nu este tocmai dulceata vietii de dincolo de moarte este cea care incununeaza ostenelile noastre pamantesti?

In acel moment au rasunat acordurile tulburatoare ale Cantatei 82, Ich Habe Genug, de J. S. Bach, descriind starea Dreptului Simeon, de Dumnezeu Primitorul, tinand in brate sale Viata Intrupata si pregustand fericirea dreptului care moare:

De-ajuns este mie! L-am primit pe Mantuitorul…

Vazut-am pe El… intrezaresc bucuria vietii celeilalte…

Dormiti acum, ochi osteniti… Lume, te parasesc,

ca duhu-mi sa poata sa se inalte… De moartea mea ma bucur…

Cand ecoul sunetelor din padure s-a pierdut in adancul defileu de dedesubt, Parintele Serafim a incheiat spunand ce bucurie incearca sufletul omului care creste in Hristosul ortodox, si cum cultura crestina, atat de injosita de caracterul subuman al vremurilor noastre, poate forma si inalta sufletul, ducandu-l pana in pragul Raiului. Dar nu a spus ca, in anii sai de formare, tocmai acea cantata il fermecase intr-atat incat il adusese la ideea de a muri pentru lume[4].

Parintele Gherman avea sa decopere aceasta abia dupa moartea Parintelui Serafim, cu prilejul unei convorbiri cu Alison. De-abia atunci a inteles de ce Parintele Serafim parca inlemnise la auzul cantatei in chilia Valaam.

”Cand Parintele Serafim era tanar”, crede Parintele Gherman, ”in adancul sau voia sa moara. Simtea ca ceva nu este in regula cu el, ca se ‘’saturase” de lume. Pentru el, moartea ar fi fost o dulce alinare si asocia aceasta dulceata cu cantata cu pricina.

Cand a devenit ortodox, i s-a dat viata. De-acum nu mai era ‘’satul” de viata. De-acum se simtea necesar, simtea ca are multe lucruri de facut. Dorea sa duca Ortodoxia si altora, si deci nu mai voia sa moara. Si nadajduia ca va reusi.

Iar atunci cand i-am pus cantata si-a adus iarasi aminte de moarte. Era ca si cum ar fi reintalnit un vechi prieten. Ascultand acea muzica, auzea prevestirea mortii sale. Fusese prima bataie de clopot, iar sufletul lui o simtise‘‘.

Ich Habe Genug a fost ultima piesa de muzica clasica pe care Parintele Serafim a ascultat-o pe pamant. La trei saptamani dupa aceea avea sa rasune ultimul dangat de clopot”.

_______________________________________________________________________

[1] Cunoscuta in Occident ca Sarbatoarea Purificarii Fecioarei Maria

[2] Pentru aceasta descriere suntem indatorati partial lucrarii Pr Gherman Podmosenski, The Dulcimer is the Heart, manuscris nepublicat.

[3] F. Dostoievski, Demonii, partea a III-a, cap.6, sect. 2

[4] Pr. Nazarius, ”The St. Herman Pilgrimage, august 1982′‘, in The Ortodox Word, nr. 105, 1982, pp. 158- 159.

Ascultati si descarcati:

• Cantarea “Acum slobozeste pe robul Tau, Stapane…” (Stavropoleos)
  
• Bach – cantata Ich Habe Genug (integral)

Legaturi:

• Din “Viata si lucrarile parintelui Serafim Rose”: Influente timpurii (cap. 16)
• Din “Viata si lucrarile parintelui Serafim Rose”: LUMEA ACEASTA TREBUIE SA SE SFARSEASCA (cap. 17)
• SFANTUL SERAFIM ROSE SI PRIVIREA ATINTITA SPRE PATRIA CEREASCA
• “O ortodoxie laica, dar care nu e lumeasca…” sau: Cum putem aduce mireasma pustiei in lume?