Domeniile de cunoastere a muzicii bisericesti romanesti sunt variate si diversificate, iar izvoarele acestei muzici sunt, de asemenea, mult mai indepartate in istorie decat le-am fi banuit, purtandu-ne cercetarile mult mai adanc in timp, pe masura ce se iveau noi marturii ale existentei ei milenare. Ortodoxia romaneasca a avut acel rol pe care noi il consideram a fi de exceptie, acela de a pastra si a perpetua dezvoltarea culturii si in special a muzicii bizantine.

Care sunt domeniile de manifestare ale muzicii bisericesti (in afara de caracterul cultic), care sunt izvoarele, de cand, de unde si prin ce se concretizeaza acestea, sunt intrebari ce inca nu si-au gasit raspunsuri definitive. Bizantinologii continua a le cauta, documentele aparand mereu, chiar si acolo unde te poti astepta mai putin. Legaturile canonice cu Patriarhia de la Constantinopol au avut ca rezultat inscrierea spiritualitatii romanesti pe filonul Ortodoxiei, astfel cultul devenind bizantin. Aflandu-ne asezati din punct de vedere geografic la marginea Imperiului bizantin,  dar si la granita cu lumea catolica (dupa anul 1054), acest lucru va influenta pe romani sa foloseasca in cult limba slavona in care se vor practica si o parte a cantarilor bisericesti. Obisnuim sa numim muzica bizantina tot ce s-a scris in neumele vechii notatii constantinopolitane si atonite de la inceput (adica secolele IV-V) si pana la reforma numita hrisantica (denumire luata dupa numele unuia dintre cei trei reformatori, Hrisant de Madit). De altfel notiunea de muzica bizantina nu este foarte veche, ea datand din secolul al XIX-lea, cand muzicologii occidentali si-au indreptat privirea catre spiritualitatea vechiului Bizant. Unii cercetatori au limitat perioada bizantina pana in mai 1453, cand imperiul Bizantin s-a prabusit.

Dupa 1814, cand s-a oficializat notatia hrisantica, s-au folosit diferite formulari care nu au reusit sa se impuna ca atare: muzica hrisantica, neobizantina, moderna si chiar post-bizantina. La capatul unor sustinute si indelungate incercari, in secolul al XVII-lea limba romana isi capata legitimul statut de limba liturgica, astfel ca muzica bisericeasca va fi cantata in bisericile mitropolitane, episcopale, manastiresti si chiar si in bisericile satesti in limba credinciosilor. Intrarea limbii romane in drepturile ei firesti se face prin intermediul manuscriselor si mai tarziu a tipariturilor, care contin la inceput doar indicatii tipiconale si datele esentiale ale cantarilor: glas (mode), tact (rithm), podobia (prosomia) ca model si mai tarziu, textele cantarilor in limba credinciosilor. A existat un amplu proces al dotarii stranelor bisericesti si manastiresti cu cartile necesare, nu numai pentru desfasurarea serviciilor divine, a invatarii scris-cititului, dar si practicarea primei faze a muzicii de cult, si anume cea orala.

Reforma hrisantica s-a dovedit a fi un bun prilej spre a se definitiva amplul proces de ,,romanire” a cantarilor bisericesti, dupa cum spunea unul dintre cei mai importanti reprezentanti ai muzicii bisericesti romanesti – traducator, compozitor si folclorist - , Anton Pann. Ca urmare a organizarii vietii bisericesti in tara noastra, prin aparitia a doua mitropolii si a mai multor episcopii, cantarea bisericeasca intra intr-o alta etapa. Ea incepe sa fie practicata pe carti speciale, scrise manual, cuprinzand pe langa text si neumele muzicale, fiind insusita in cadrul unor activitati specifice si de la surse care din ce in ce mai mult incep sa devina specializate.Trebuie sa amintim faptul ca, actiunea de traducere a cantarilor in limba romana din secolul al XVIII-lea a determinat aparitia primelor manuscrise muzicale romanesti, realizate de Filotei Jipa (sin Agai Jipei), Mihalache Moldovlahul, Ioan Duma-Brasoveanul, Constantin Naum Ramniceanul, Iosif de la Neamt si multi altii.

Astfel vor aparea viitoarele scoli si in acelasi timp incep primele incercari de aparitie a manualelor, cu indicatii metodice rudimentare si cele dintai manuscrise psaltice scrise de romani pentru romani. Infaptuita la Constantinopol si desavarsita in anul 1814 de catre distinsii muzicieni Grigorie Levitul, Hurmuz Hartofilax si Hrisant, mitropolit de Prusa, teortizarea muzicii bizantine a fost adusa la romani de catre Petre Manuil – Efesiul (+ 1840) care infiinteaza la Bucuresti o scoala de muzica bizantina la biserica Sfantul Nicolae – Selari, si de la care invatau ,,noua sistima” doi reprezentanti de seama ai muzicii bisericesti romanesti, pe unul l-am amintit mai sus, Anton Pann, si celalalt Macarie Ieromonahul, care este viitorul traducator (talmacitor) in limba romana a cantarilor bisericesti. Petru Efesiul s-a bucurat de sprijinul forurilor conducatoare din acea vreme, inlesnindu-i deschiderea scolii pentru predarea noii notatii dar si pentru infiintarea unei tipografii.

Noua sistima este caracterizata si diferentiata in acelasi timp de cea veche in special prin simplificarea sistemului de notare, a semiografiei (semiography), renuntandu-se la o serie intreaga de semne care ingreuiau cititul, cantarea propriu-zisa. In al doilea rand, a fost statornicit un sistem modal mult mai precis, care structura o teorie veche destul de elastica, imprecisa si pe care sumarele propedii (propedias?, sau teoreticoane) nu au reusit niciodate sa le prezinte cu claritate. De asemenea in domeniul metrico-ritmic s-au adus numeroase clarificari, astfel incat si acest important capitol de teorie si interpetare a semiografiei a fost limpezit.

Este remarcabil faptul ca atat scoala cat si tipografia au avut roluri foarte importante in aplicarea reformei: primul este acela ca a format primii specialisti in notatia hrisantica, iar al doilea este faptul ca profesionalismul acestora a oferit mitropolitului Dionisie Lupu – din momentul cand a fost ales in scaunul mitropolitan al Tarii Romanesti– posibilitatea infiintarii primei scoli de muzica bizantina in limba romana, si a unei comisii care sa se ocupe de traducerea cantarilor bisericesti. Anul 1820 reprezinta noua etapa de dezvoltare a muzicii bisericesti in Romania prin tiparirea la Bucuresti de catre Petre Manuil Efesiul a doua carti de muzica bizantina: Noul Anastasimatar si Scurt Doxastar, fiind considerate de bizantinologi a fi primele carti de muzica bisericeasca tiparite din lume. Aceste carti prezinta pentru noi un mare interes nu numai din punct de vedere istoriografic, ci si din acela al noii notatii muzicale, care a influentat in mod hotarator evolutia muzicii psaltice romanesti.

Exemplul lui Petre Efesiul de a tipari muzica, precum si cartile acestuia, care circulau de curand in Tarile Romane, au atras atentia celui care, dupa cum am amintit mai sus, este unul dintre reprezentantii de seama ai muzicii bisericesti romanesti, Macarie Ieromonahul. El a tradus (a romanit – daca se poate traduce in engleza!!!) intregul Anastasimatar care a fost tiparit de Efesiul la Bucuresti, dar si multe alte carti necesare serviciilor divine, chiar daca a intampinat multe greutati.

Aceste lucrari in domeniul muzical bisericesc au fost continuate de psalti si compozitori care au avut un aport deosebit in dezvoltarea cantarii bizantine in Romania. Insa incepand cu a doua jumatate a secolului al XIX-lea muzica bisericeasca intra intr-o etapa critica acutizata de reformele din timpul domniei lui Alexandru Ioan – Cuza. Cauzele acestei decadente sunt multiple: odata cu secularizarea averilor manastiresti, scolile de cantareti de pe langa mitropolii si episcopii au fost desfiintate, muzica bisericeasca ramanad a se preda numai in seminarii candidatilor la preotie, care insa, devenind preoti, nu mai puteau canta la strana; cantaretii, care erau considerati oameni distinsi si erau remunerati ca niste profesionisti, de acum nu-si mai puteau asigura traiul astfel ca trebuiau sa-si castige existenta din alte domenii – trebuie sa amintesc aici ca cel care a luptat pentru drepturile cantaretilor, infiintand chiar o asociatie a cantaretilor, a fost profesorul si compozitorul Ion Popescu – Pasarea la inceputul secolului al XX-lea - ; au fost infiintate corurile armonice, crezandu-se ca prin inlaturarea muzicii bizantine din scoli si biserici se inlatura limba greaca din cult (grecismele), un lucru total eronat. In anul 1864 se infiinteaza la Bucuresti si Iasi Conservatoare de muzica, care sunt incontestabil institutii de o mare valoare culturala, insa nu au fost infiintate si catedre pentru muzica bisericeasca bizantina.

Astfel, incepand cu anul 1865 a inceput a se intrebuinta in Biserica Ortodoxa Romana doua feluri de cantare bisericeasca: una folosind neumele bizantine, cantarea monodica si una armonica care folosea notatia occidentala, liniara (linear music). Secolul al XX-lea aduce si el pentru muzica bizantina o cale destul de sinuoasa, cu multe probleme, atat din punct de vedere al predarii ei in scoli, dar si din punctul de  vedere al aceptarii ei in bisericile din Romania. Este adevarat faptul ca muzica bizantina a fost acceptata in special in partea de sud a Romaniei si Moldova, insa in restul teritoriului si ma refer la partea de vest, a Banatului, Transilvania si Maramures a fost acceptata o altfel de exprimare muzicala, aceea numita muzica cuntana, dupa cel ce a teoretizat-o, Dimitrie Cuntan. Este tot o muzica cu specific religios insa contine eminamente influente populare. Astazi exista tineri din aceste regiuni care doresc sa invete si sa cante in biserici muzica bisericeasca bizantina pe care noi o consideram a fi muzica traditionala a Bisericii de Rasarit si care o reprezinta cel mai bine.

Sfarsitul secolului al XX-lea devine destul de promitator, si acest lucru se intampla odata cu iesirea de sub regimul comunist care a tinut in umbra muzica bisericeasca psaltica, desi existau profesori redutabili ca: Ion Popescu – Pasarea, Chiril Popescu, parintele Sebastian Barbu – Bucur, care ne si insoteste, si parintele Alexie Buzera, ultimii doi fiindu-mi si mie profesori. Incepand cu anul 1990 se infiinteaza la Universitatea de Muzica din Bucuresti sectia de Muzica bizantina sub conducerea parintelui Arhid. Prof. Univ. Dr. Sebastian Barbu – Bucur, iar din anul 1997 am devenit asistent al sau. Aceasta sectie pregateste
viitorii profesori de muzica bizantina de care au nevoie scolile de cantareti, seminariile teologice si, de curand, tineri care doresc sa formeze un grup de muzica bizantina. Durata cursurilor este de 4 ani si este complexa. Sunt studiate: teoria muzicii bizantine, formele muzicale bizantine folosite in cult, cantarea bisericeasca din punct de vedere compozitional, cantarea dupa modele imnologice, stiluri compozitionale, sunt studiate carti tiparite dintre cele folosite in cult, manuscrise muzicale si sunt efectuate chiar compozitii proprii folosind stilurile originale ale compozitorilor clasici de muzica bizantina.

Un fapt foarte important care se intampla dupa caderea comunismului este acela de infiintare a multor formatii de muzica bizantina cum este si grupul din cadrul bisericii noastre, Stavropoleos, care in acest an implineste 10 ani si care asutinut concerte in mai multe tari. Este format din studenti ai Universitatii de Muzica din Bucuresti, studenti ai Facultatii de Teologie, elevi seminaristi si clerici. Parintele Iustin Marchis a fost unul dintre putinii care au sprijinit revigorarea traditiei cantarii monodice cu ison. Un lucru extrem de important pe care l-a facut parintele Iustin a fost acela ca, deschizand o biblioteca in cadrul Asezamantului Stavropoleos, a achizitionat mai multe manuscrise si tiparituri continand muzica bizantina, acestea devenind una dintre sursele de unde alegem cantarile pentru concerte si pentru strana. Asadar, la Stavropoleos incercam a readuce in cadrul slujbelor traditia cantarii bisericesti vechi si autentice.

Astazi in Romania exista atat coruri armonice mixte in special la bisericile mitropolitane, episcopale si la unele biserici de enorie, coruri armonice barbatesti, care sunt destul de rare, dar si grupuri care folosesc monodia bizantina cu ison (isokratima), formate din tineri dornici de a-si insusi cat mai bine frumusetea acestei muzici si de a scoate in evidenta faptul ca, din vechime in Romania s-a cantat si se canta muzica de traditie bizantina.

Arhid. Lector Univ. Dr. Gabriel-Constantin Oprea