Nu, nu este o gluma, ci starea de fapt a creatiei, asa cum a fost lasata de Dumnezeu din momentul in care a sfarsit-o, in cele sase zile. A facut Dumnezeu toate plantele, pomii si toate ierburile in ziua a treia, pasarile cerului si toate vietatile din apa in a cincea zi, iar toate animalele de pe pamant si pe om, in ziua a sasea.
Deci si dinozaurii au fost creati odata cu celelalte animale, inclusiv cu cele salbatice sau domestice care au mai ramas astazi.Iar daca nu ar fi fost asa, atunci nici oamenii nu ar mai fi povestit de dinozauri. In scrierile stravechi avem destule trimiteri la dinozauri, sau mai bine zis la “balauri”, caci asa li se spunea inainte. Iata si cateva exemple din Sfanta Scriptura, din care se vede clar ca dinozaurii au vietuit cu celelalte animale salbatice, precum leul:
“Peste aspidă şi vasilisc vei păşi şi vei călca peste leu şi peste balaur. “ – (Psalm 90:13)
“Mai bine voiesc a locui cu leu şi cu balaur, decât a locui cu femeia cea rea.” ( Isus Sirah 25: 18)
In cartea lui Iov, la cap. 41, se face o descriere cuprinzatoare a unui astfel de dinozaur (balaur) : leviatanul. Iata numai cateva atribute ale leviatanului:
“Cine a deschis vreodată porţile gurii lui? Zimţii lui sunt îngrozitori! Spinarea lui este ca un şirag de scuturi, pe care le-ai fi întărit şi pecetluit puternic. Ele sunt strânse unul într-altul atât de tare, că nici vântul nu pătrunde printre ele. Fiecare e lipit de cel de lângă el şi se ţin aşa şi nu se mai despart.”
Descrierea leviatanului este infricosatoare, si nu se aseamana cu a nici unui animal pe care il stim astazi. Desi avem descrierea sa intr-un capitol intreg din Sfanta Scriptura, totusi Biblia nu este un tratat de biologie care sa explice si de ce nu mai vedem dinozauri astazi, caci Scriptura este focalizata mereu pe relatia dintre Dumnezeu si oameni.
Dar daca oamenii nu ar fi cunoscut dinozaurii indeaproape, atunci nici nu i-ar mai fi fost desenat pe peretii pesterilor, sau sculpta in piatra. Insa dinozaurii au coabitat cu oamenii din vechime la fel de firesc cum leul sau elefantul coabiteaza cu oamenii de astazi. Tot de aceea inaintasii nostri au putut sa redea cu posibilitatile limitate de atunci, ceea ce ei au vazut: Iata unul dintre miile de exemple de netagaduit despre aceasta:
embedded by Embedded Video
YouTube Direkt <!-- generated by WordPress plugin Embedded Video -->
Dinozaurul din filmulet (stegosaurus) este sculptat pe arcadele templului Angkor Wat, din Cambodgia, templu care a fost construit pentru regele Suryavarman II, la inceputul secolului al 12-lea, asadar vechi de aproximativ 900 de ani.

Stegosaurus sculptat pe arcadele templului Angkor Wat, vechi de aproximativ 900 de ani.
Având în jur de 9 metri lungime şi 4 metri înălţime, Stegosaurus este unul dintre cei mai uşor de identificat dinozauri, datorita celor două rânduri de plăci înalte şi verticale situate pe spatele său, folosite în auto-apărare. Iata cu cata usurinta au sculptat acei oameni infatisarea unui stegosaurus! Pe de alta parte, oamenii de stiinta din ultimii zeci de ani, au depus si depun eforturi deosebite, pentru a reconstitui (partial sau total) scheletul unui astfel de dinozaur, folosind cele mai puternice tehnici de grafica computerizata, cu scopul de a interpreta cat mai fidel trasaturile sale anatomice.
Totusi, teoria evolutiei spune ca dinozaurii au disparut acum 65 de milioane de ani, in urma impactului planetei cu un asteroid. Dar cum tot aceeasi teorie sustine ca oamenii se trag din maimuta, iar primii oameni ar fi aparut acum 200.000 de ani, de undeva din africa, vom pune o intrebare cat se poate de simpla si de bun simt. Cum ar fi putut sculpta un stegosaurus, acei asiatici de acum 900 de ani, intr-un mod atat de clar, daca nu l-ar fi vazut viu? Raspunsul este simplu si firesc: Oamenii si dinozaurii au trait impreuna!
Tot asa, putem intreba mai departe unde este fabuloasa diferenta de milioane de ani intre dinozauri si oameni? Nu exista milioane si sute de milioane de ani ci doar fabulatia teoriei evolutioniste, caci asta reprezinta defapt aceasta teorie: un fals si un atentat asupra creatiei! Lumea aceasta oricand si oriunde isi marturiseste Autorul.

Brontozaur gravat pe peretele unei pesteri alaturi de un om, descoperire facuta in America, Statul Utah
Un alt exemplu concret, din miile care exista, este ilustrarea unei “reptile preistorice” ce a fost descoperita in Statele Unite ale Americii, in statul Utah, zona populata pana in 1200 i. Hr. de catre misterioasa populatiei amerindiana, anasazi. Pana si cei mai sceptici evolutionisti au fost nevoiti sa recunoasca faptul ca animalul gravat pe peretele unei stanci seamana izbitor cu ceea ce astazi am numi, un brontozaur. Asemanarea acelei ilustratii cu uriasul ierbivor demonstreaza fara echivoc, ca a fost cat se poate de fireasca convietuirea omului cu dinozaurii.
Inclusiv istoria recenta a omenirii ne-a demonstrat ca teoriile privitoare la extinctia dinozaurilor acum 65 de milioane de ani, este un fals grosolan. Este elocvent cazul celacantului (Coelacanthus Latimeria), un peste a carui disparitie a fost datata ca avand loc acum peste 70 de milioane de ani, sau cel al pinului Wollemi (Wollemi Nobilis), veritabil dinozaur al lumii vegetale a carui extinctie ar fi trebuit sa aiba loc, conform cercetatorilor, in urma cu aproape 150 de milioane de ani. Ambele forme de viata au fost descoperite sau, mai bine spus redescoperite, in secolul XX, dand peste cap teoriile vechi de peste 150 de ani ale oamenilor de stiinta evolutionisti.

Celacantului (Coelacanthus Latimeria), traieste bine-mersi si astazi alaturi de oameni. Doar milioanele de ani nu se potrivesc.
Cata munca, si studiu trebuie pentru a reda musculatura, textura pielii, felul mersului, si comportamentul unui dinozaur, iar omul necredincios ignora de dragul unei teorii ce ii gadila necredinta, faptul ca oameni de acum cateva mii de ani cunosteau din interactiunea directa cum arata un astfel de dinozaur.
Si daca nu mai vedem dinozauri acum, asta nu inseamna ca nu au existat pana nu demult, asa cum pana nu demult a existat si tigrul marsupial, precum acest ultim exemplar, filmat in 1933:
embedded by Embedded Video
YouTube Direkt <!-- generated by WordPress plugin Embedded Video -->
Asa cum acest tigru marsupial a fost imortalizat cu tehnicile de acum 80 de ani, pentru ca generatiile ce vor veni, sa creada ca intr-adevar a existat un tigru marsupial, tot asa oamenii de acum 1000 – 2000 de ani, au imortalizat cu tehnicile simple de atunci, ceea ce au vazut cu ochiul liber, pentru ca noi cei de astazi, sa credem ca intr-adevar a existat un stegosaurus, un tyrannosaurus rex, sau un triceratops.
Iata cateva exemple:

In aceasta ilustratie antica se observa oameni care vanau dinozauri

Comparatie intre brontosauri sculptati si brontosaur reconstituit de oamenii de stiinta dupa scheletele descoperite.
Zeci de mii de specii de animale, pesti, insecte si plante, au disparut numai in ultima suta de ani. Astazi, pâna la 70 de plante sau specii de animale dispar pe zi, ceea ce înseamna ca dispar trei specii pe ora. Alte mii de specii, sunt in curs de disparitie, cum ar fi ursul panda, wombatul, bivolul pitic de apa, lupul roscat, şopârla de Komodo, balenele cu cocoaşă si broasca ţestoasă uriaşă de Galapagos. Zeci de specii dispar cand noi dormim, cand mancam sau cand ne ducem la scoala, fara macar sa stim ca ele au existat, sau sa mai avem posibilitatea sa le admiram frumusetea vreodata.
Deci, tot ceea ce ne inconjoara pe pamant merge spre un sfarsit sigur, fara ca alte specii de plante si animale noi sa apara. Dumnezeu a facut lumea plina de animale, plante, pasari, insecte si vietati, iar noi cei de astazi, in ciuda tehnologiilor de care dispunem, nu am vazut decat o parte infinitezimal de mica. Nu am vazut decat varful creatiei, iar restul se afla in tacere sub pamant, precum dintr-un iceberg nu vedem decat varful, iar restul pluteste linistit sub apa. Insa toate vietatile fosilizate de sub pamant, din toate straturile geologice, sunt legate de omenire si de tot ceea ce este viu astazi in mod direct, precum varful icebergului este legat de restul corupului sau in mod direct, chiar daca aceasta nu se vede usor, pentru ca este scufundat in apa.
Creatia este un tot bine inchegat, delimitata concret si unic de potop, precum luciul apei delimiteaza concret si unic partea imersa de partea emersa a unui iceberg, caci una a fost starea lumii dinainte de potop si alta a fost si este dupa aceea. La fel si istoria omenirii este delimitata concret si unic de Fiul lui Dumnezeu: Inainte de Hristos (i. Hr.) si dupa Hristos (d. Hr.), iar din aceasta vedem ca una a fost starea lumii dinaintea venirii fiului Omului, si alta dupa intruparea lui Dumnezeu Fiul.
Fratilor, nu va lasati angrenati de falsa teorie a evolutiei si nu incercati sa impacati creatia cu evolutia, precum adevarul cu minciuna. Oamenii care nu cred ca avem un Dumnezeu mai presus de ratiunea noastra, de timp si de spatiu, fug de responsabilitatea faptelor lor. Fug de vina pacatului precum a facut Adam in rai. De aceea se agata omul necredincios cu atata inversunare, de o teorie atat de absurda. Nu vrea sa-l recunoasca pe Dumnezeu, pentru ca daca l-ar recunoaste, ar realiza ca singurul lucru bun pe care poate sa-l faca pentru sufletul lui, este sa se intoarca la El.
Apoi a zis Dumnezeu: “Să mişune apele de vietăţi, fiinţe cu viaţă în ele şi păsări să zboare pe pământ, pe întinsul tăriei cerului!” Şi a fost aşa. A făcut Dumnezeu animalele cele mari din ape şi toate fiinţele vii, care mişună în ape, unde ele se prăsesc după felul lor, şi toate păsările înaripate după felul lor. Şi a văzut Dumnezeu că este bine.
Apoi a zis Dumnezeu: “Să scoată pământul fiinţe vii, după felul lor: animale, târâtoare şi fiare sălbatice după felul lor”. Şi a fost aşa. A făcut Dumnezeu fiarele sălbatice după felul lor, şi animalele domestice după felul lor, şi toate târâtoarele pământului după felul lor. Şi a văzut Dumnezeu că este bine.