Crestin Ortodox
Cauta:
Toti membrii inregistrati  Cautare Avansata
Postat: 7.05.2010 - 0 comentariu(i) [ Comentariu ] - 0 trackback [ Trackback ]

Sunt un om ocupat!

De cum ma scol din somn, ma intampina ca si cum as fi cea mai importanta persoana din lume pentru ele! Pentru cine? Cum pentru cine? …pentru grijile mele, desigur. Grijile ma trateaza ca pe un rege, facandu-si plecaciuni in fata mea, si incredintandu-ma ca eu sunt singura persoana in masura sa le rezolv pe toate asa cum trebuie.

Astfel ca, in fiecare dimineata ma imping  energic de la spate, cu gandul ca am sa intarzii la servici, la scoala, sau acolo unde este nevoie de mine. Apoi, ca o secretara de cariera, grijile imi amintesc politicos ca am nenumarate termene si planuri de respectat: facturi de platit, telefoane de dat, informatii de aflat, contracte de incheiat si multe altele. Nici la scoala nu stau treburile mai simplu: teme de facut, referate de predat si examene de luat.

Si de s-ar opri lucrurile doar la atat. Dar mai trebuie sa ajung si la sala, mai am de facut si cumparaturi, de gatit mancare, si nu in ultimul rand trebuie sa-mi fac timp si de multe altele.

Toata ziua, grijile au grija sa-mi aminteasca cat de important sunt eu pentru toate acestea. Imi aduc aminte sa nu cumva sa-mi uit telefonul acasa, caci sunt indispensabil lor. Sunt cea mai importanta persoana pentru ele, si fara mine toate ar fi de-a-ndoaselea.

Grijile imi sunt cel mai bun tovaras. Ele imi tin de urat tot timpul, si ma asculta mereu, orice pas as avea sa le spun. Si pentru ca ma asculta mereu, ele au grija sa-mi spuna ce am de rezolvat, iar daca am uitat ceva important, nu se supara, ci din contra: se intovarasesc mai tare cu mine.

Ciudata prietenia asta cu grijile. Desi ele imi amintesc mereu ca am de facut cate ceva, totusi niciodata nu imi spun si cum trebuie sa fac lucrurile. Desi imi spun mereu ca eu si prioritatile mele contam cel mai mult pentru ele, totusi grijile ma alearga mereu cu alte si cu alte probleme decat eu si prioritatile mele. Asa se face ca desi imi zic ca sunt regele lor, ele ma trateaza ca pe un sclav si desi ma numesc stapanul lor, ele ma trateaza ca pe un servitor.

Le aud mereu cum imi vorbesc, dar in tot acest bombardament de ganduri si framantari zilnice, ii simt lipsa lui Dumnezeu intr-un mod teribil. Doamne, de ce te ascunzi de mine? De ce ma lasi sa fiu atat de singur? De ce  nu-mi vorbesti? De ce nu-mi raspunzi si tu la framantarile si problemele mele? De ce taci Doamne? De ce nu-mi spui nimic?

Pentru ca mereu esti ocupat sa vorbesti cu altcineva…

Delicious Digg Facebook Fark MySpace

Carti Ortodoxe Carti Ortodoxe Religie Carti Ortodoxe Pshihologie Carti Ortodoxe Literatura Carti Ortodoxe Arta Agenda Crestinului Paste Acatiste Retete de post Colinde audio Calendar Ortodox Craciun Rugaciuni